„Școala nu reușește să devină o contrapondere la celelalte medii și canale de educare și informare ale tinerilor în ceea ce privește schimbarea mentalităților. Noua generație reproduce intoleranța și conservatorismul generațiilor anterioare, chiar dacă, ca medie, este ceva mai bine informată despre Drepturile Omului” – aceasta este una dintre concluziile Raportului „Educație pentru Drepturile Omului în învățământul preuniversitar din Republica Moldova”, lansat pe 6 noiembrie la Chișinău.
Raportul a fost elaborat de către Ovidiu Voicu, expert internațional, și Asociația Promo-LEX, la inițiativa și cu suportul Departamentului Justiție și Drepturile Omului a Fundației Soros-Moldova.

Raportul se bazează pe o cercetare complexă, realizată în premieră în Republica Moldova, care oferă o analiză a situației și a necesităților în domeniu. Autorul raportului semnalează o serie de probleme sistemice, care afectează întreg procesul de învățământ, și nu doar educația pentru drepturile omului. Astfel, printre altele, în raport se menționează mediul educațional ierarhic, dominat de o viziune autoritară, inadecvat dezvoltării unei culturi a drepturilor; cunoștințele și mentalitățile corpului profesoral în relație cu drepturile omului; resursele financiare insuficiente și cele educaționale neadaptate la necesitățile reale.
Angela Cutasevici, Secretarul de stat în domeniul educației al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, prezentă la evenimentul de lansare a raportului, a declarat că „… pentru a avea impact, nu este suficient să avem doar un obiect de studiu separat pentru drepturile omului, este nevoie de o abordare transversală în acest sens, iar dimensiunea drepturilor omului trebuie să se regăsească în toate materiile de studiu”.

„Dacă educația de drepturile omului nu reflectă conflictele sociale, realitățile economice și politice, trăirile și tragediile umane, ea este ruptă de cotidian. Ca rezultat, avem o știință pur teoretică, sau, și mai rău, suntem în prezența unei abordări dogmatice. În ambele situații nu câștigăm nimic în ceea ce privește protecția drepturilor omului. Pe de altă parte, avem un dezinteres din partea tinerilor pentru implicare în activism de drepturile omului”, a spus Victor Munteanu, Directorul Departamentului Justiție și Drepturile Omului al Fundației Soros-Moldova.
Raportul include o Foaie de Parcurs cu recomandări pentru creșterea impactului pozitiv al predării educației pentru drepturile omului în învățământul preuniversitar din Republica Moldova. Măsurile propuse vizează aspectele problematice identificate și se referă la viziune, resurse financiare și educaționale, reforma curriculară, cursuri opționale, mediu educațional și, nu în ultimul rând, pregătirea profesorilor.

„Este o perioadă grea pentru drepturile omului și va fi și mai grea. Avem țări dezvoltate care nu mai sprijină valorile drepturilor omului așa cum o făceau înainte. Se simte și în Moldova. Se va simți mai mult în anii următori. Depinde de fiecare societate câți anticorpi are la această evoluție antidemocratică, antiliberală, antiumanistă.”, a punctat Ovidiu Voicu, autorul raportului.
În același timp, trebuie de menționat faptul că, realizarea cercetării s-a suprapus peste un efort ambițios al Ministerului Educației de reformă curriculară, care prevede măsuri și acțiuni ce se regăsesc în Foia de Parcurs a raportului. Promo-LEX salută recunoașterea de către Ministerul Educației a importanței dimensiunii drepturilor omului în sistemul educațional preuniversitar din Republica Moldova și susține eforturile ministerului în acest sens.

Raportul este disponibil în limbile română, rusă și engleză.
Pentru mai multe detalii, contactați:
Natalia Munteanu, Ofițer de Comunicare la Promo-LEX
GSM: 069 43 70 40
E-mail: [email protected]

