Ref: COP 3 din 20.06.2016
Angajarea se efectuează în cadrul Programului Drepturile Omului al Asociației Promo-LEX
Denumirea postului: Consultant Juridic în cadrul Programului Drepturile Omului
Scopul postului: Consultantul Juridic va realiza acțiuni în vederea implementării activităților din cadrul Programului Drepturile Omului.
Relațiile ierarhice în cadrul Asociației: Se subordonează Directorului de Program
Atribuții și responsabilități: Sub supravegherea Directorului de Program, Consultantul Juridic:
- oferă consultații primare către beneficiarii Programului;
- elaborează cereri, demersuri, note informative şi le expediază autorităților, instituțiilor publice, private, după caz;
- acordă asistenţă în pregătirea cererilor către instanțele de Justiție naționale şi internaționale;
- elaborează rapoarte săptămânale, lunare după caz la cererea Directorului de Program;
- acordă asistenţă juridică beneficiarilor care sunt victime ale violenței în familie;
- reprezintă beneficiarii Asociaţiei în faţa instanţelor de Justiţie naţionale;
- elaborează proiecte de cereri şi le depune în instanţele de Justiţie naţionale;
- stabilește contacte cu persoane din grupurile țintă ale programului;
- realizează interviuri cu diferite categorii de respondenți din grupurile țintă ale programului, transcrie interviurile;
- efectuează deplasări pe întreg teritoriu al RM în vederea planificării și organizării activităților și/sau evenimentelor publice din cadrul programului;
- elaborează rapoarte tematice în baza activității realizate; elaborează rapoarte/studii/ghiduri/broșuri tematice în domeniul drepturilor omului;
- creează și menține baze de date relevante;
- distribuie materialele informaționale din cadrul programului;
- participă la evenimentele publice din cadrul programului;
- alte responsabilități relevante.
CERINȚE DE OCUPARE
Educație:
- Studii superioare universitare de licență în profilul jurisprudență, specialitatea drept (obligatoriu);
- Licență în drept – avantaj;
- Participarea în cadrul programelor de instruire în domeniul drepturilor omului (seminare, conferințe, training-uri, cursuri on-line, stagii, etc.) – avantaj;
Experiență:
- Experiență anterioară de lucru în domeniul juridic de cel puțin doi ani (inclusiv reprezentarea beneficiarilor în fața organelor de drept și instanțelor naționale) – obligatoriu;
- Experiență relevantă de lucru în domeniul drepturilor omului – avantaj;
- Experiență relevantă de lucru în cadrul organizațiilor neguvernamentale naționale sau internaționale (se acceptă și experiența de voluntariat) –avantaj.
Competențe și Abilități:
- Abilități de utilizare a echipamentului de birou: computer, copiator, fax, etc.
- Posedarea la nivel avansat a MS Office şi internet;
- Cunoașterea limbii Române la perfecție + cunoașterea bună a limbii Ruse – obligatoriu;
- Cunoașterea limbii Engleze – avantaj;
- O bună cunoaștere a situaţiei în domeniul drepturilor omului din Republica Moldova;
- Abilităţi excelente de interacţiune şi comunicare;
- Abilităţi de lucru în echipă și individual;
- Responsabilitate și punctualitate.
Cerințe și/sau condiții specifice;
- O bună înțelegere a specificului activității în cadrul unei organizații neguvernamentale;
- Respectarea valorilor și principiilor universale ale drepturilor omului;
- Neafiliere politică;
- Integritate și discreţie profesională;
- Persoană dinamică și cu inițiativă;
- Flexibilitate, mobilitate, activism.
Locul de muncă: Chișinău (sediul Asociației Promo-LEX)
Program de lucru: deplin (8 ore pe zi)
Tip Contract: Contract Prestări Servicii.
Data estimată a angajării: imediat
Perioada de angajare: Iulie –31 Decembrie 2016 (este posibilă extinderea perioadei de angajare).
Lista documentelor necesare a fi prezentate de către candidați: Candidații vor prezenta Dosarul de Aplicare care va conține următoarele documente:
- Curriculum Vitae actualizat;
- Scrisoare de motivare (cu precizarea expertizei și experienței relevante, motivației de a ocupa postul și de a lucra în cadrul Asociației Promo-LEX) – maxim 1 pagină;
- Indicați în scrisoarea de motivare numele, funcția și datele de contact a cel puțin două persoane de referință (foști/actuali angajatori, profesori care vă cunosc bine calitățile și competențele Dvs. etc.) care vor putea oferi recomandări în susținerea candidaturii Dvs.
Dosarul de Aplicare trebuie completat în limba română şi expediat prin email la adresa [email protected] cu mențiunea “Pentru poziția de Consultant Avocat în cadrul Programului Drepturile Omului”.
Data limită pentru depunerea dosarelor candidaților: 4 iulie 2016, ora locală 18.00.
Promo-LEX încurajează aplicațiile timpurii și își rezervă dreptul de a invita candidații la interviu înainte de expirarea termenului de depunere a dosarelor de aplicare (inclusiv angajarea candidatului).
Vor fi evaluate doar dosarele complete. Evaluarea dosarelor se va efectua în 2 etape: la prima etapă, dosarele vor fi analizate sub aspectul corespunderii candidaților cu cerințele și condițiile stipulate mai sus. Cea de-a doua etapă va consta în intervievarea persoanelor pre-selectate. La interviu vor fi invitate doar persoanele pre-selectate.
Persoana de contact:
Olga Manole, Coordonatoare Programul Drepturile Omului
Tel: 022 449626, Email: [email protected]
_______________________________________________________________________________
Misiunea Asociaţiei Promo-LEX este de a contribui la dezvoltarea democraţiei în Republica Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea Societăţii Civile. Asociația Promo-LEX este o organizaţie non-guvernamentală, apolitică și nonprofit. Asociaţia Promo-LEX îşi desfăşoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Asociaţia Promo-LEX a fost înregistrată la Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova la 19 iulie 2002.

