De 29 de ani, fiecare sfârșit de iulie ne aduce aminte că pe teritoriul țării noastre există o Misiune de Pacificare.
Misiunea ce nu are competenţe acordate de ONU, la fel ca alte misiuni din întreaga lume. În momentul creării acesteia nu i-a fost acordat un termen şi mandat concret de activitate, aşa cum se procedează la nivel mondial. Misiunea a devenit tot mai oarbă la ilegalitățile din regiune deoarece contingentul rus și transnistrean au creat o simbioză. Aceste două componente ar trebui să fie separate, însă în practică nu este deloc așa.
Militarii ruși din misiune trăiesc, își cresc copii, au o viață socială activă în afara funcției – în regiunea transnistreană. Acolo au locuințe, iar membrii famililor lor frecventează școlile de acolo sau activează în instituțiile din regiune. În condițiile actuale, oamenii din Zona de Securitate văd rost în această misiune tot mai rar.
Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului „Promovarea Drepturilor Omului în Transnistria”, implementat de Asociația Promo-LEX cu suportul financiar oferit de National Endowment for Democracy.