
Timp de peste trei decenii, cele 8 instituții de învățământ se confruntă cu numeroase presiuni și intimidări din partea administrației de facto de la Tiraspol:
- Lipsa sediilor proprii, iar sediile curente sunt neadaptate procesului educațional;
- Citațiile și riscul de înrolarea în așa-numita armată a rmn;
- Provocări privind asigurarea libertății de circulație a persoanelor și bunurilor.
Totodată, unele din aceste instituții sunt supuse și altor impedimente:
Gimnaziul Roghi și Gimnaziul Corjova:
- Careurile solemne supravegheate de miliția locală (În anul 2020-2021 nu au fost observate astfel de incidente, din motiv că nu au fost organizate careuri.);
- Interzicerea intonării imnului Republicii Moldova și arborării drapelului de stat.
Liceul Teoretic ”Ștefan cel Mare”:
- Elevii liceului sunt nevoiți să parcurgă zilnic zeci de km. pentru a ajunge la școală (cea mai lungă distanță este de 54 km.)
În acest context, Asociația Promo-LEX reiterează importanța executării măsurilor individuale și a celor generale care reies din cele 3 hotărâri CtEDO – Catan și alții; Bobeico și alții; Iovcev și alții, cu privire la încălcarea dreptului la educație în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

