
În perioada 4-6 martie 2025, în cadrul celei de-a 1521-a reuniuni (DH), Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a adoptat o nouă decizie[1] referitoare la neexecutarea de către Federația Rusă a hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în grupul de cauze Catan și alții v. Republica Moldova și Federația Rusă. Prin această hotărâre, Federația Rusă a fost găsită responsabilă pentru încălcarea dreptului la educație al copiilor, părinților și personalului didactic din școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană.
Comitetul de Miniștri a subliniat că, deși Federația Rusă a încetat să fie parte la Convenția Europeană a Drepturilor Omului la 16 septembrie 2022, aceasta rămâne obligată să implementeze hotărârile CEDO pronunțate anterior, în temeiul articolului 58 al Convenției. În mod specific, Federația Rusă trebuie să asigure plata despăgubirilor stabilite de Curte și să adopte măsuri generale pentru a pune capăt încălcărilor documentate.
Comitetul de Miniștri a evidențiat importanța fundamentală a învățământului primar și secundar pentru dezvoltarea copiilor și pentru viitorul lor succes. Prin decizia recentă, s-a reafirmat dreptul elevilor de a învăța în limba lor maternă, fără obstacole, și s-a subliniat obligația Rusiei de a-și onora responsabilitățile legale pentru a pune capăt tuturor formelor de hărțuire și intimidare îndreptate împotriva elevilor, părinților și cadrelor didactice din școlile cu predare în grafie latină.
Deși Curtea a stabilit explicit responsabilitatea Federației Ruse și a indicat necesitatea unor măsuri reparatorii, autoritățile ruse nu au prezentat încă un plan de acțiune. Situația din teren atestă:
- Neplata despăgubirilor: Federația Rusă refuză să achite compensațiile acordate de CEDO (6.000 EUR per reclamant și 50.000 EUR în total pentru costuri și cheltuieli).
- Menținerea „cadrului legislativ” restrictiv: așa-zisa „lege a limbilor” și alte reglementări în regiunea transnistreană continuă să obstrucționeze dreptul la educație în limba română.
- Presiuni administrative și hărțuire: se mențin tarife discriminatorii la utilități pentru școlile cu predare în limba română, iar cadrele didactice și părinții sunt adesea intimidați și supuși interogatoriilor.
- Infrastructură precară: majoritatea școlilor funcționează în spații necorespunzătoare, fără condiții minime de studiu sau mijloace de transport sigure.
- Risc de înrolare forțată: autoritățile de facto din regiune solicită periodic liste cu elevi ce împlinesc 16 ani, ceea ce amplifică temerile familiilor privind recrutarea abuzivă în structuri paramilitare.
Anterior acestei decizii, Asociația Promo-LEX a înaintat Comitetului de Miniștri o nouă comunicare[2], potrivit Regulii 9.2, semnalând nerespectarea continuă de către Federația Rusă a dispozițiilor CEDO și a obligațiilor stabilite în cazul Catan și alții v. Rusia. Promo-LEX a propus:
- Instituirea unui mecanism independent de monitorizare, sub egida Consiliului Europei, pentru evaluarea constantă a situației din școlile cu predare în limba română din Transnistria.
- Crearea unui fond de compensații pentru victime, modelat după experiențe internaționale similare, care să asigure plata despăgubirilor cuvenite.
- Un plan de acțiune detaliat din partea Federației Ruse, care să prevadă măsuri concrete de remediere a problemelor structurale și a practicilor de hărțuire a elevilor, părinților și profesorilor.
- Măsuri de prevenire a înrolării forțate, prin implicarea autorităților de la Chișinău și consolidarea dialogului regional cu partenerii internaționali.
Potrivit avocatului Asociației Promo-LEX, Vadim Vieru, „Considerăm inacceptabil ca, la peste un deceniu de la pronunțarea hotărârii CEDO, dreptul la educație al copiilor din școlile cu predare în limba română să fie ignorat în continuare. Lipsa unui răspuns ferm din partea Federației Ruse nu doar subminează statul de drept, ci pune și în pericol viitorul copiilor din întreaga regiune. Solicităm din nou autorităților ruse să-și onoreze obligațiile internaționale și facem apel la partenerii europeni să-și intensifice eforturile pentru a proteja drepturile acestor elevi.”
Comitetul de Miniștri va relua examinarea grupului de cauze Catan la o ședință ulterioară din 2026, rezervându-și dreptul de a utiliza orice mijloace adecvate pentru a impulsiona executarea hotărârii. În acest context, Asociația Promo-LEX reiterează apelul către toate instituțiile internaționale și autoritățile naționale competente de a se implica activ pentru a pune capăt încălcărilor persistente ale dreptului la educație în regiunea transnistreană.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați:
Persoana de contact: Vadim Vieru, Avocat
Telefon: +373 (22) 45 00 24
E-mail: [email protected]
[1] https://search.coe.int/cm?i=0900001680b476d1
[2] https://promolex.md/promo-lex-a-expediat-o-noua-comunicare-catre-comitetul-ministrilor-al-consiliului-europei-privind-neexecutarea-hotararii-catan-si-altii-v-federatia-rusa/

