
La ultima ședință plenară a Parlamentului, care s-a desfășurat în data de 4 aprilie și, după o pauză, a continuat în data de 7 aprilie, legislativul a considerat necesar să clarifice situația și să elucideze voința legiuitorului, prin interpretarea Legii privind amnistia în coroborare cu art. 91 și 92 din Codul penal. Totuși, interpretarea a avut loc cu încălcarea transparenței decizionale și fără respectarea termenelor de legiferare, adoptând legea în două lecturi, în ziua înregistrării proiectului de act normativ.
La începutul ședinței, deputații BCS au depus o moțiune simplă împotriva politicilor Ministerului Apărării. Această este a șasea moțiune simplă depusă de deputații BCS în această sesiune.
În total, pe parcursul celor două zile de ședință, Parlamentul a votat cinci proiecte de lege:
- trei proiecte au fost votate în prima lectură;
- un proiect – în a doua lectură;
- un proiect – în două lecturi.
Domeniile vizate de proiectele votate se referă la economie (2 proiecte), justiție (2 proiecte) și protecție socială (1 proiect)În cazul a patru din cele cinci proiecte de lege votate (80%), au fost înregistrate deficiențe privind respectarea principiilor transparenței decizionale. Problemele identificate includ:
- lipsa publicării actelor aferente proiectelor: avizele Direcției Generale Juridice (3 proiecte), expertiza anticorupție (2 proiecte), avizul Guvernului (2 proiecte), avizele comisiilor permanente (2 proiecte);
- nerespectarea termenului legal de minimum 10 zile lucrătoare pentru prezentarea recomandărilor din partea părților interesate, conform prevederilor Legii nr. 239/2008;
- înregistrarea și votarea unui proiect legislativ (nr. 109 din 04.04.2025) în aceeași zi. Proiectul aparține deputaților din fracțiunea PAS și vizează interpretarea articolelor din Codul penal în raport cu Legea nr. 243/2021.
Deputații au continuat și la această ședință să voteze în consens. Două proiecte din domeniul economiei și protecției sociale au fost votate de deputații majorității parlamentare, împreună cu cei din opoziție.
În contextul exercitării funcției de control parlamentar, precizăm că, pe parcursul lunii martie mai multe autorități publice (Consiliul Audiovizualului, Oficiul Avocatului Poporului, Autoritatea Națională de Integritate, Centrul Național Anticorupție) urmau să prezinte rapoarte de activitate în plenul legislativului. Totuși, aceste rapoarte nu au fost audiate.
La fel, reamintim că, potrivit Regulamentului Parlamentului, anual, în luna aprilie, Guvernul, urmează să prezinte raportul activității sale. Prin urmare recomandăm Parlamentului organizarea audierilor respective în termene rezonabile, cu respectarea normelor de transparență și acces la informație.
Pentru informații suplimentare:
Dumitrița Ciuvaga
Comunicatoare
Asociația Promo-LEX
Tel: +373 68 800 827

