Reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Ambasadorul Radojko Bogojević se află într-o vizită în Republica Moldova pentru a pregăti o nouă rundă de negocieri în formatul 5+2.
Chişinăul speră că negocierile vor fi reluate în decurs de o lună, Tiraspolul însăse opune.
Ambasadorul Radojko Bogojević a avut ieri întrevederi la Chişinău şi Tiraspol. Vicepremierul de la Chişinău responsabil pentru reintegrare Eugen Carpov a atras atenţia asupra intensificării acţiunilor unilaterale şi necoordonate ale Tiraspolului din ultima perioadă şi a subliniat că după investirea noului Guvern se vor relua activităţile grupurilor de lucru şi întâlnirile la nivelul reprezentanţilor politici.
Totuşi, şeful Biroului pentru reintegrare de la Chişinău, George Balan, a declarat recent că, cel mai probabil, următoarea rundă de negocieri se va desfăşura la începutul lunii martie. Potrivit acestuia, una dintre chestiunile pe care va insista Chişinăul va fi libertatea circulaţiei. George Balan a remarcat că până în prezent, în cadrul negocierilor nu s-au purtat discuţii pe cea mai importantă temă – soluţionarea politică a conflictului transnistrean.
Pe de altă parte, administrația separatistă de la Tiraspol susţine că în prezent nu există premise pentru reluarea negocierilor cu Chișinăul. În cadrul unei întrevederi cu Radojko Bogojević, reprezentanții Tiraspolului au acuzat Chişinăul de aplicarea unei blocade economice asupra regiunii şi au afirmat că până la următoarea rundă de negocieri sunt necesare “pregătiri serioase”.
În aceste condiţii, directorul executiv al Asociaţiei Promo-Lex Ion Manole susţine că există puţine şanse ca negocierile să fie reluate în curând.
Ultima rundă de negocieri în formatul 5+2 a avut loc în luna iunie anul trecut, iar de atunci toate tentativele de reluare a tratativelor au eşuat, după refuzul Tiraspolului. Amintim că negocierile în formatul 5+2 au fost reluate în 2012 după o pauză de 6 ani.
Sursa: radiochisinau.md
[:en] [:ru]

