Unii concurenţi electorali au făcut agitaţie înainte de termenul stabilit în legislaţie. S-a întâmplat la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014. Încălcările se conţin într-un raport al Promo-LEX. Pentru ca asemenea încălcări să nu se repete şi la alegerile locale din această vară, experţii recomandă schimbarea legislaţiei, astfel ca agitaţia electorală să poată fi făcută şi între scrutinele electorale.
Pavel Postică, şef efortul de monitorizare Promo-LEX: «Alegerile parlamentare au fost anunţate în luna mai 2014. Concurenţii electorali au făcut publicitate politică, care nu a fost raportată. Noi trebuie să reglementăm foarte strict anume această perioadă care începe din data anunţării alegerilor şi până la înregistrarea concurenţilor electorali, atunci când ei de facto pot să întreprindă acţiuni de agitaţie electorală»
Ştefan Urâtu, membru CEC: «Am temerea că ar putea să sporească utilizarea resurselor administrative, fiindcă, în perioada de la o alegere până la alta, cele mai mari posibilităţi le au cei care deţin puterea, guvernarea. Şi atunci ar putea să fie defavorizată opoziţia. Este, într-adevăr, o problemă. Rămâne să dezbatem».
Potrivit lui Urâtu, mai greu este constatarea agitaţiei politice. De asemenea, experţii mai propun aplicarea sancţiunilor graduale pentru concurenţii electorali, întrucât în prezent există doar două sancţiuni diametral opuse – avertizarea şi excluderea concurentului.
Experţii Promo-Lex au depistat că, la alegerile din 30 noiembrie, alegătorii au încercat să voteze în mai multe locuri sau să intre câte doi în cabinele de vot, iar unii observatori au făcut agitaţie electorală.
Potrivit legislaţiei, alegerile locale urmează să aibă loc nu mai târziu de 5 septembrie 2015.
Sursa: www.tv7.md
[:en] [:ru]

