Asociaţia „Promo-LEX” a prezentat ultimul raport de monitorizare a campaniei electorale pentru alegerile locale generale, care cuprinde perioada dintre 5 şi 16 iunie. Potrivit observatorilor Asociaţiei, campania a continuat cu aceiaşi intensitate şi după primul tur de scrutin, fiind raportate activităţi electorale imediat după anunţarea rezultatelor oficiale. În acelaşi timp, raportorii menţionează că administraţia electorală şi-a desfăşurat activitatea cu mici abateri, iar mass-media a prezentat interes sporit faţă de alegeri. Totuşi, în această perioadă au fost atestate şi unele cazuri de violenţă şi intimidare, de utilizare a resurselor administrative şi de distribuire a cadourilor electorale.
După cum se menţionează în raport, organele electorale au avut o activitate competentă, fără mari abateri de la norma legală, iar prevederile electorale privind validarea alegerilor au fost, în mare parte, respectate. Totuşi, raportorii spun că aceste alegeri au înregistrat un număr record de solicitări de renumărare a voturilor. Astfel, potrivit expertului „Promo-LEX” Corneliu Cirimpei, în 25 de circumscripţii electorale au fost înregistrate 56 de cereri de renumărare a voturilor. Dintre acestea, 30 de cereri au vizat funcţia de primar şi încă 26 – funcţia de consilier local. „Din totalul cererilor depuse, instanţele judecătoreşti au admis 24 de cereri, au respins 25 de cereri, iar în 7 cazuri cererile continuă să se afle în proces de examinare. Doar în zece circumscripţii electorale nu a fost depusă nicio cerere”, a spus Cirimpei.
Experţii asociaţiei „Promo-LEX” se arată îngrijoraţi şi de împărţirea cadourilor electorale către alegători din partea unor concurenţi electorali. Potrivit lor, în toată ţara membrii PCRM şi PLDM au fost implicaţi, cel puţin în cîte un caz de mituire a alegătorilor, PL în două cazuri, iar PDM în tocmai cinci cazuri de acest gen. De asemenea, doi candidaţi independenţi au împărţit daruri electorale în localităţile lor. „Cu părere de rău, campania electorală pentru turul II de scrutin nu a fost lipsită de cazuri de huliganism electoral. Observatorii „Promo-LEX” au înregistrat noi cazuri de acest gen, exprimate, în special, prin distrugerea materialelor de agitaţie electorală, daune aduse imobilelor candidaţilor sau distrugerea unor bunuri ale acestora sau ale persoanelor afiliate lor”, a mai spus Cirimpei. Potrivit lui, unul din cele mai grave cazuri a fost înregistrat în satul Hristici, raionul Soroca în noaptea spre 12 iunie, cînd persoane necunoscute au aruncat cu excremente în casa şi curtea candidatului la funcţia de primar al comunei din partea PL, Elena Bostan.
În total „Promo-LEX” a înregistrat cel puţin 4 cazuri de utilizare a resurselor administrative de către concurenţi, 6 cazuri de exprimare publică a insultelor în adresa contracandidaţilor şi instigare la ură, 7 cazuri de violenţă şi intimidări a concurenţilor electorali, 9 cazuri de intimidare psihică şi fizică atît a concurenţilor electorali, cît şi a alegătorilor, precum şi 11 cazuri de oferire a cadourilor electorale. În aceiaşi perioadă numărul de întîlniri cu alegătorii a scăzut.
Asociaţia „Promo-LEX” va monitoriza şi turul doi al alegerilor locale generale din 19 iunie şi va trimite circa 370 de observatori pe termen scurt în secţiile de votare deschise pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi echipe mobile de observatori. La Chişinău, „Promo-LEX” va realiza numărarea în paralelă a voturilor pentru funcţia de Primar General al municipiului Chişinău.
Sursa: noi.md[:en] [:ru]

