Pentru monitorizarea scrutinului de astăzi, Asociaţa Promo Lex, a delegat în secţiile de votare 2500 de observatori, au constatat pe parcursul zilei mai multe incidente.
Preşedintele Promo Lex, Ion Manole a declarat pentru Radio Vocea Basarabiei că, 9 secţii de votare nu au fost deschise la timp, au întîrziat cu aproape jumătate de oră. Din diferite motive, membrii Birourilor Electorale, nu aveau necesarul de bază.
Mai multe despre neregulile constatate de Prom-Lex la scrutinul de astăzi, ne spune colega Maria Procopciuc.
Potrivit lui Ion Manole, în s. Cobîlnea, r-ul Șoldănești, la ora 07.00, 2 membri ai biroului electoral nu dispuneau de listele alegătorilor. În s. Porumbrei, r – nul Cimișlia, buletinele de vot au ajuns de la Primărie la secția de votare mai tîrziu de ora 07.00. Tot în această localitate, unul din membrii biroului a luat la domiciliu listele electorale de bază, unde le-a şi uitat. Un asemenea caz a fost depistat şi la Ocniţa. La Ungheni, două persoane au intrat împreună în cabina de vot. Chiar dacă Comisia Electorală Centrală nu a dat o decizie finală cu privire la scoaterea draperiilor de la cabinele de vot, mai multe secţii de votare, le-au scos, afirmă Ion Manole.
La unele secţii nu s-au ajuns buletine de vot, pe ultima sută de metri a începerii scrutinului în listele electorale suplimentare au fost intruduşi alegători. În s. Stăuceni, mun. Chişinău, reședința a 50 de alegători este pe aceiaşi adresă din str. Frunză. Astfel de cazuri s-au raportat din localităţile r-nului Ialoveni, Cahul, Călăraşi, Leova, din or. Basarabeasca şi mun. Chişinău. Au fost cazuri cînd un candidat electoral, în timp ce concura şi nu avea dreptul să se afle în secţie, decît în timpul procedurii de vot, a fost înregistrat ca observator, a mai spus preşedintele Promo Lex.
Ion Manole mai spune că ziua scrutinului a început cu un număr mare de cazuri de agitaţie electorală. Atât concurenţii electorali cît şi susţinători acestora îndemnau alegătorii să-i voteze. Agitaţie electorală a avut loc chiar şi în incinta secţiilor de vot şi era efectuată chiar de către membrii biroului electoral.
În secţia de votare nr. 83 din sect. Buiucani al capitalei, un reprezentant al unui concurent electoral a intrat în cabina de vot în timp ce în aceasta se afla un alegător. Potrivit observatorului Promo Lex, de la această secţie de vot, reprezentantul candidatului electoral întreba alegătorul din cabină dacă a votat cu cine trebuie şi dacă ştie unde să aplice ştampila.
S-au depistat şi erori în buletinele de vot. În s. Oclanda, raionul Soroca, în buletinele de vot, denumirea unui partid politic a fost tipărit greșit. Buletinul de vot pentru alegerea primarului oraşului Taraclia conținea 7 candidaţi în loc de 8 care sunt oficial înregistrați.
Procesul verbal vizînd încălcările depistate va fi remis Comisiei Electorale Centrale şi Consiliilor Electorale de Circumscripţie.
Sursa: Voceabasarabiei.net[:en] [:ru]

