Societatea civilă din regiunea Transnistreană mereu s-a caracterizat ca un segment al mediului asociativ în devenire, influenţat de tendinţele de dezvoltare din dreapta Nistrului, fiind în acelaşi timp sub presiunea autorităţilor locale.
În acelaşi timp, efortul depus de către reprezentanţii ONG în ceea ce priveşte consolidarea sectorului asociativ, determină vectorul de dezvoltare orientat spre performanţă şi competitivitate. Acest fapt este confirmat şi prin manifestarea interesului faţă de evenimentele organizate de către ONG din partea dreaptă ce au ca grup ţintă ONG din regiune.
În acest sens, „Forumul ONG din regiunea transnistreană”, desfăşurat în perioada 12-13 decembrie 2009, (Complexul Hotelier „Odiseu”) sub egida Asociaţiei Promo-LEX în parteneriat cu Asociaţia „Rodoliubeţ” reprezintă pentru al doilea an consecutiv practic cel mai important eveniment al societăţii civile din stânga Nistrului.
Forumul ONG din regiunea transnistreană, pentru Ediţia 2009 a stabilit următoarele obiective:
crearea unei platforme de discuţii pentru reprezentanţii ONG-lor din regiune;
facilitarea şi intensificare cooperării dintre ONG-le din regiune şi mediul donator, organizaţii din partea dreaptă a Nistrului şi alte ONG internaţionale;
identificarea posibilităţilor de consolidare a capacităţilor ONG-lor din regiune.
Pentru a atinge obiectivele propuse Forumul s-a desfăşurat într-un format nou, Open Space – „Cafenea de Idei”. Subiectele abordate au vizat următoarele aspecte ale activităţii sectorului ONG din regiune: imaginea ONG-lor în societate; perspectivele de dezvoltare ale sectorului neguvernamental din regiune pentru anul 2010; durabilitatea financiară a ONG-lor din regiune; viziunea asupra perspectivei relaţiilor de parteneriat cu ONG-uri din străinătate.
Cafenelele de Idei au fost moderate astfel încît să ofere în timp limitat posibilitatea fiecărui participant să-şi expună părerea privind subiectele menţionate. Participarea la Forum a 58 de reprezentanţi a ONG / grupelor de iniţiativă din regiune a contribuit la analiza din mai multe perspective a problemelor cu care se confruntă ultimii. Scopul discuţiilor nu s-a limitat doar la identificarea şi sistematizarea problemelor cu care se confruntă ONG-le din regiune, dar şi formularea unor recomandări privind subiectele abordate. Setul de recomandări finale au vizat aspecte ce ţin de activitatea locală, dar şi recomandări adresate mediului donator.
A doua zi a Forumului a fost dedicată întîlnirii reprezentanţilor societăţii civile cu delegaţii organizaţiilor donatoare şi cu reprezentanţii ONG din dreapta Nistrului. Această sesiune de discuţii şi prezentare a organizaţiilor a facilitat crearea unei platforme comune de lucru ce ar contribui la dezvoltarea sectorului asociativ din regiune, ca parte integrantă a R. Moldova. În acest context, participanţii au dezbătut şi ideea creării unui Consiliu Coordonator al ONG din regiune, opiniile fiind foarte diverse în acest sens. La acest capitol s-au pronunţat şi reprezentanţii ONG din partea dreaptă apreciind ca fiind prematură dezvoltarea unei astfel de structuri.
Totuşi, iniţiativa este binevenită şi rămîne a fi discutată la nivel local între ONG interesate. Acest fapt, denotă nu doar creşterea sectorului asociativ din regiune şi atingerea anumitor rezultate, dar şi necesitatea unificării eforturilor, consolidării şi solidarizării ONG-lor locale întru beneficiul public.
Evenimentul menţionat reprezintă prima etapă a Forumului ONG din regiunea transnistreană, a doua etapă fiind planificată pentru luna februarie 2010 şi are drept scop facilitarea contactelor dintre ONG / grupele de iniţiativă locale şi ONG din străinătate.
Forumul a fost organizat graţie suportului financiar oferit de către Organizaţia cehă „People in Need”, Programul Ministerului de Externe a Republicii Cehe TRANSITION, Misiunea OSCE în Moldova. Forumul ONG din regiunea transnistreană este realizat în cadrul Centrul şi Resurse de Dezvoltare pentru Transnistria, proiect al Asociaţiei Promo-LEX, implementat cu suportul National Endowment for Democracy.

