Asociaţia Promo-LEX lansează Programul de Granturi Mici pentru susţinerea iniţiativelor civice din regiunea transnistreană a Moldovei.
Programul este parte componentă a proiectului „Promovarea drepturilor omului și consolidarea societății civile din regiunea transnistreană a Republicii Moldova”, implementat graţie suportului financiar oferit de către Fondul Naţional pentru Democraţie (NED).
Scopul programului: încurajarea dezvoltării organizațiilor societății civile şi susţinerea inițiativelor civice la nivel local prin intermediul activităţilor de promovare a drepturilor omului și valorilor democratice.
Domenii prioritare de finanțare:
– Promovarea valorilor democratice și respectării drepturilor omului;
– Sporirea nivelului de cultură juridică a locuitorilor din regiunea transnistreană;
– Încurajarea activismului civic și participării tinerilor, precum și dezvoltarea inițiativelor locale de tineret;
– Facilitarea schimbului de experienţă şi aplicarea la nivel local a bunelor practici din alte regiuni/oraşe în domeniile tineret şi drepturile omului.
Profilul solicitantului: ONG înregistrate și grupuri de inițiativă din regiunea transnistreană.
Durata proiectului: proiectele urmează a fi implementate în perioada 1 aprilie-30 noiembrie 2012. Durata maxima a proiectului – 3 luni. Toate activitățile urmează a fi finisate până la 30 noiembrie 2012.
Suma grantului: 1 000 USD
Termen limită de depunere a propunerilor de proiect — 11 martie 2012.
Rezultatele concursului vor fi anunţate până la data de 20 martie 2012. Doar ONG-urile și grupurile de inițiativă selectate spre finanțare vor fi contactate.
Formularul de aplicare standard poate fi descărcat de pe pagina web www.promolex.md.
Formularul și anexele de rigoare urmează a fi expediate la adresa de e-mail: [email protected]
Doar formularele completate integral și adecvat cerințelor concursului vor fi luate în considerare.
Programul NU POATE finanţa:
Ajutor umanitar sau activităţi de caritate, activităţi politice, cercetări ştiinţifice, conferinţe şi/sau călătorii individuale în străinătate, activităţi comerciale, programe de sănătate.
Persoana de contact:
Olesea Garbuz
Coordonator
Programul Societate Civilă
Asociaţia Promo-LEX
Tel: (+373 22) 449626
E-mail: [email protected]
DOC – GrantProgram_ro

