3 noiembrie 2024
Ora: 14:00
Misiunea de Observare Promo-LEX a alegerilor prezidențiale și referendumului constituțional din 20 octombrie (3 noiembrie) 2024 constată că până la ora 14.00, echipa centrală a prelucrat cu statut de incident 544 cazuri (în total de la deschiderea SV), dintre care prezentul comunicat include 316 de incidente confirmate.
Potrivit observatorilor, din totalul de 614 de secții monitorizate, 224 nu sunt accesibile pentru persoanele cu deficiențe locomotorii, iar în 203 SV nu există încălzire cu agent termic.
În 271 SV, în intervalul 9.30-12.30, observatorii Promo-LEX au semnalat situații de aglomerație, atât în incinta SV, cât și în exterior. Dintre acestea, aglomerații au fost semnalate în 12 SV din cele 30 de secții deschise pentru alegătorii din regiunea transnistreană, dar și în 48 din 65 SV din străinătate, unde sunt prezenți observatorii Promo-LEX.
Incidente legate de omisiunea asigurării ordinii în secția de votare și în raza a 100 m
Prezența materialelor de publicitate, afișaje, panouri electorale din raza secției de votare (100 metri de la localul secției) – 12 cazuri. Amintim că, responsabilitatea de a înlătura materialele de publicitate revine în sarcina APL. Această măsură are scopul de a proteja alegătorii de influențe exterioare în momentul exprimării votului.
- SV 20/23 Hîncești, Cățeleni. La o distanță de 20 de metri de SV, a fost observat afișaj electoral a unui candidat la alegerile prezidențiale, încleiat pe un pilon.
- SV 04/18 Anenii Noi, Cobușca Nouă. În incinta SV, pe o masă au fost observe pliante de promovare a unui candidat la alegerile prezidențiale. La apariția observatorilor Promo-LEX, președinta BESV le-a luat de pe masă, argumentând că nu a conștientizat prezența acestora, precum și faptul că acestea nu sunt distribuite nimănui.
- SV 01/284 Chișinău, Ciorescu. În raza de 100 m a fost identificat un material de publicitate în favoarea unui candidat prezidențiale. Materialul a fost înlăturat.
- SV 18/63 Florești, Tîrgul-Vertiujeni. La o distanță de 100 de metri de SV, au fost observate afișe electorale în promovarea unui candidat la alegerile prezidențiale. Acestea nu au fost înlăturate definitiv, iar președinta BESV a comunicat că acestea nu se scot ușor.
- SV 01/014 Chișinău, Botanica. La 09:50 în raza de 100 m de la SV au fost observate 3 afișe electorale (2 mici și 1 mare) împotriva unui candidat la alegerile prezidențiale. Afișele mici au fost înlăturate de către un membru BESV.
- SV 01/118 Chișinău, Centru. La 10:44 în raza de 100 m de la SV (intrarea în blocul de vizavi a SV) a fost observat 1 afiș electoral al unui candidat prezidențial. Materialul a fost înlăturat de către un membru BESV.
- SV 07/39 Cahul, Găvănoasa. În raza a 100 metri de la SV, a fost observat afișaj electoral pentru promovarea unui candidat în alegerile prezidențiale. Președinta BESV a declarat că de situația din exteriorul SV ar fi responsabil polițistul.
- SV 01/048 Chișinău, Botanica. În raza de 100 m a fost identificat un material de publicitate împotriva unui candidat prezidențial. Materialul a fost înlăturat.
- SV 01/026 Chișinău, Botanica. La 11:33, în raza de 100 m a fost identificat un material de publicitate împotriva unui candidat prezidențial. Materialul a fost înlăturat.
- SV 04/04 Anenii Noi, Bereozchi. În raza de 80 de metri de la SV, au fost observate afișe electorale (pe piloni) pentru promovarea unui candidat prezidențial. Președintele BESV nu cunoaște despre situația respectivă.
- SV 33/16 Taraclia, Aluatu. La 11:21, pe un scaun lângă SV, a fost observat un reprezentant al unui partid politic, care avea lângă el un teanc de materiale electorale pentru promovarea unei candidate. La intervenția președintelui BESV, acestuia i s-a solicitat să părăsească împrejurimile SV.
- SV 29/42 Soroca, Parcani. La apropierea observatorilor echipei mobile în incinta SV, pe masa lângă care stătea reprezentantul unui candidat, au fost observate materiale electorale pentru promovarea acestuia. După intervenția președintelui BESV, materialele respective au fost înlăturate, însă cu o reacție negativă a reprezentantului.
Agitație electorală sau PR negru în perimetrul de 100 m și/sau în incinta secției de votare pentru a determina alegerea alegătorilor – 6 cazuri. În ziua alegerilor, orice formă de agitație electorală sau de promovare a unor informații negative (PR negru) este strict interzisă, pentru a nu influența alegerea alegatorului.
- SV 02/16 Bălți. La ora 09:16, în interiorul SV, un alegător a scandat de câteva ori în limba rusă că nu se poate de votat împotriva unui candidat anume. Membrii BESV nu au întreprins careva măsuri.
- SV 01/243 Chișinău, Rîșcani. La ora 11:30, după ce și-a exprimat voința, un alegător a strigat un îndemn de a vota împotriva unui candidat prezidențial.
- SV 36/62, UTAG, Gaidar. La 11:42, un alegător, după introducerea buletinului de vot în urnă, a exclamat cu voce tare „Să învingă cel mai puternic, victorie pentru …!”, menționând un candidat în alegerile prezidențiale. După aceasta Președinta BESV i-a făcut observație și l-a rugat să părăsească SV.
- SV 07/005, Cahul. Reprezentantul unui concurent electoral avea agățată acreditarea pe o funie de culoarea și inscripția distinctivă a partidului. La observația președintei BESV, acesta a scos funia și a pus-o în buzunar.
- SV 01/019 Chișinău, Botanica. În SV era un alegător indecis. Mai mult alegătorul a invocat că nu cunoaște să citească și a solicitat membrilor BESV să-i spună cine este scris în buletinul de vot. După ce i s-a făcut cunoscuți concurenții acesta a spus că nimeni nu are nevoie de un anume candidat și a mers să-și exprime opțiunea de vot.
- SV 01/026 Chișinău, Botanica. La ora 12:58 un alegător s-a apropiat de masa observatorilor cu replici împotriva unui candidat. Un membru a BESV i-a făcut observație, revoltat alegătorul a părăsit secția de votare.
Prezența nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta secției de votare sau în raza de 100 m – 22 cazuri. Această interdicție are drept scop asigurarea corectitudinii și transparenței procesului electoral, fără careva influențe.
- SV 01/299 Chișinău, Trușeni. În raza de 100 m a secției de votare timp de circa o oră a staționat o mașină cu numerele WYH 113, care era și pe data de 20 octombrie amplasată cu vedere la intrare în secție. Mașina respectivă a stat toată ziua la alegerile trecute în același loc.
- SV 07/004, Cahul. Începând cu 7:38, pe parcursul a circa 30 minute, in incinta secției de votare s-au aflat polițistul și paznicul clădirii unde este amplasată secția de votare.
- SV 07/007, Cahul. Mașina poliției de frontieră cu 2 persoane în uniformă sunt amplasați în fața secției de votare, în raza de 100 m.
- SV 18/11 Florești, Dumitreni. În interiorul SV era prezentă o persoană neautorizată, care filma procesul de votare și interiorul SV. Potrivit celor prezenți (membrii BESV și reprezentanții concurenților electorali), persoana menționată, fără a se autoriza, a filmat incinta SV, a abordat cu întrebări despre proces membrii BESV și alte persoane prezente. La apropierea observatorilor Promo-LEX, aceasta a plecat din SV, fiind preluată la ieșire de un autoturism.
- SV 25/08, Orhei, Piatra. La 08:08 a fost semnalat că un polițist se afla în holul secției de votare.
- SV 28/03, Sîngerei. La 08:16 a fost semnalat că la 10 metri de SV era o persoană, care îi aștepta pe alegători și interacționa cu aceștia. Această persoană a stat în jur de 15 minute, apoi a plecat. Președintele BESV nu reacționat.
- SV 04/025, Anenii Noi, Hârbovăț. O persoana neidentificată a intrat la 8:35 în incinta secției de votare, fără de a vota, și a avut o conversație de circa 10 minute cu secretara BESV.
- SV 07/60, Cahul, Vadul lui Isac. În secția de votare, la 08:05, a fost observat primarul satului, care deși votează în altă localitate, a venit totuși la secția de votare și a ținut să discute cu câteva persoane. Ulterior ea a plecat. Președintele BESV s-a indignat față de prezența primarului.
- SV 07/15 Cahul, Alexaderfeld. Șoferul BESV era prezent în incinta SV. Membrii BESV au declarat că nu au cunoscut că acesta ar fi persoană neautorizată și nu ar fi trebuit să se afle în SV.
- SV 06/30 Briceni, Mărcăuți. La 09:25, primarul localității a intrat în SV, fără intenția de a vota. Acesta s-a apropiat de fiecare membru pentru a se saluta, apoi s-a reținut mai mult lângă președinta BESV. După aproximativ 5 minute, acesta a părăsit incinta SV, declarând că va reveni când își va găsi buletinul.
- SV 21/17, Ialoveni, Dănceni. La 09:58 în apropierea secției de votare a fost observat primarul localității, care s-a aflat acolo timp de patru minute și ulterior a plecat.
- SV 19/30 Glodeni, Limbenii Vechi. Primarul localității, a fost observat în preajma SV, discutând cu fiecare alegător care se îndrepta spre SV. La atenționarea observatorilor, acesta a plecat din preajma SV.
- SV 21/26, Ialoveni, Mileștii Mici. La 10:46 a fost semnalat un caz, în care două persoane se aflau aproximativ două ore în afara secției de votare care fotografiau persoanele care intrau și care ieșeau din secția de votare. Unii alegători se apropiau de aceștia și vorbeau cu ei.
- SV 02/18, Bălți. La 10:37 o alegătoare după ce a votat în incinta secției de votare a început să întrebe de observatorii prezenți care este numărul de alegători, care au votat deja și la ce oră au fost cei mai mulți. După ce alegătoarea a fost refuzată, aceasta a încercat să afle această informație pe ascuns în foile observatorilor. Peste două minute a fost observată aceiași alegătoare, discutând afară cu un grup de alegători.
- SV 06/040 Briceni, Caracușenii Vechi. În preajma SV Caracuşenii Vechi, Briceni, în raza de mai puțin de 100 metri se afla în permanență un automobil care avea în spatele mașinii un afiș a unui partid politic. La fața locului, orientativ la 10:40, a intervenit poliția care a întocmit proces-verbal pentru șoferul autoturismului care încă refuză să părăsească locul.
- SV 38/122, Republica Italiană, Bologna. O persoană neautorizată a instalat lângă secția de vot un telefon pentru a filma alegătorii și secția de votare. Președintele BESV a sesizat imediat situația și a înlăturat atât persoana, cât și instalația.
- SV 38/201, Regatul Spaniei, Barcelona. La intrarea în secție de votare 2 persoane au instalat telefonul pentru filmarea intrării în secția de votare. La întrebarea despre acțiunile lor, au răspuns ca vor filma și face transmisiune live pe un canal, toată ziua pentru a se asigura ca procesul decurge bine. Nu au dat informații de la ce organizație sunt, sunt vorbitori de spaniolă. Președintele BESV a comunicat cu ei, dar nu a intervenit în nici un mod.
- SV 38/129, Republica Italiană, Rimini. OTS și membrii BESV au fost sesizați de către alegători că o persoană în afara secției de votare la ora 07:40 filmează intrarea în secție în mod continuu. Persoana a fost rugată să nu intimideze alegătorii, aceasta s-a îndepărtat, dar continuă să filmeze folosind un stativ. Persoana dată a menționat că face voluntariat pentru o organizație din Republica Moldova, numită ”За свободные выборы”.
- SV 38/63, Republica Federală Germania, Stuttgart. Observatorul a sesizat că începând cu ora 07:50, o persoană a instalat telefonul mobil pe suport și filmează intrarea în secția de votare. La întrebările membrilor secției de votare cine este și ce face a spus ca este voluntar și vrea să facă statistica câți oameni o să vină azi la votare. După mai multe insistențe să se îndepărteze de secție la 100 de metri, s-a mutat cu telefonul pe partea cealaltă a drumului și filmează mai departe.
- SV 38/98, Republica Italiană, Milano. La ora 7:50, în fața secției de votare a fost observată o persoană care își instala camera de filmat direcționată spre intrarea în secția de votare. Președintele BESV s-a apropiat de persoană pentru a afla cine este. La fel și OTS a întrebat persoana cine este și care este scopul filmării. Persoana a răspuns în limba rusă că este observator și filmează pentru scopuri personale. Această persoană a atras atenția polițiștilor care se aflau în preajma secției de vot. Polițiștii au comunicat OTS și Președintelui BESV, că vor urmări acțiunile persoanei în cauză și în cazul în care va fi necesar, vor interveni.
- SV 38/88, Republica Italiană, Roma. În jurul orei 09:00 a fost observată o persoană la intrarea în secției de votare, acesta nu avea vreun ecuson. Observatorul a sesizat președintele BESV. Președintele BESV i-a comunicat că este această persoană este un voluntar din partea unui candidat electoral și că a fost anunțat ca aceasta va fi prezentă. Această persoană urmează să ghideze alegătorii afară, nu va intră în secție, și deja mai mult de o oră se află lângă secția de votare.
- SV 10/031 Căușeni, Grigorievca. La orele 11.08 în incinta secției de votare a venit șeful oficiului teritorial Căușeni al Cancelariei de Stat, Sergiu Babin, care s-a interesat de membrii BESV despre prezența la vot.
Încălcări ale secretului votului (fotografierea buletinelor de vot, afișarea buletinului cu votul exprimat; amplasarea defectuoasă a buletinelor de vot ce permit vizualizarea opțiunii alegătorului) – 88 cazuri. Alegătorii nu au voie să facă poze cu buletinul de vot completat, să arate buletinul, iar plasarea acestora în urna de vot trebuie făcută într-un mod în care să nu fie vizibile opțiunile de vot.
- SV 28/03, Sîngerei. La 08:07 a fost semnalat că un alegător a fotografiat buletinul de vot. Președintele BESV a sesizat poliția.
- SV 25/27 Orhei, Clișova. La 07:58 a avut loc fotografierea buletinului de vot de către o alegătoare. Membrii BESV au conștientizat incidentul întâmplat după plecarea persoanei în cauză.
- SV 07/046 Cahul, Lebedenco. În secția de votare camera video este poziționată în așa mod încât filmează întreg procesul de vot, cu chipul persoanelor care votează.
- SV 01/156 Chișinău, Ciocana. O alegătoare și-a filmat, în cabina de vot, buletinul completat. Deși a fost anunțată că filmarea este interzisă, alegătoarea a continuat. Înregistrarea nu a fost ștearsă.
- SV 01/255 Chișinău, Durlești. O alegătoare a fost surprinsă fotografiind buletinul de vot. Președintele și membrii BESV nu au observat această încălcare, care a avut loc în cabina de votare.
- SV 01/202 Chișinău, Rîșcani. Un alegător și-a filmat, în cabina de vot, buletinul completat. În incinta SV a fost chemată poliția.
- SV 01/064 Chișinău, Botanica. Un alegător și-a fotografiat buletinul completat. În incinta SV a fost chemată poliția, se întocmește PV.
- SV 01/072 Chișinău, Ciocana. Un alegător și-a fotografiat buletinul completat. La solicitarea membrului BESV poza a fost ștearsă.
- SV 28/03, Sîngerei. La 08:44 a fost semnalat că, o alegătoare a încercat să fotografieze buletinul de vot, însă a fost oprită de către un membru BESV.
- SV 28/03, Sîngerei. La 09:14 a fost semnalat un caz, în care o alegătoare a fotografiat buletinul de vot. Membrii BESV au sesizat incidentul și au insistat să fotografia să fie ștearsă. Persoana s-a conformat. Poliția nu a fost sesizată.
- SV 01/203 Chișinău, Rîșcani. La 09:16, un alegător a fotografiat buletinul de vot în interiorul cabinei de vot. În pofida faptului că președinta BESV i-a făcut observație, acesta nu a șters poza, părăsind incinta SV.
- SV 22/25, Leova, Cupcui. La 09:07 un alegător a încercat să fotografieze buletinul de vot. La sugestia membrului BESV, acesta a renunțat.
- SV 35/12, Ungheni. La 08:57 un alegător a încercat să fotografieze buletinul de vot, însă a fost atenționat de către membrii BESV. Ulterior, președintele BESV a insistat și a verificat dacă fotografia a fost ștearsă.
- SV 01/2843 Chișinău, Ciorescu. La ora 9:00 a fost observată o persoană fotografiind votul. Membrii BESV au impus-o să șteargă. Alegătorul s-a conformat.
- SV 01/115, Chișinău, Centru. La 08:50 o alegătoare a fotografiat buletinul de vot. La solicitarea membrilor poza a fost ștearsă. A fost sesizată poliția.
- SV 25/15, Orhei. Secția de votare nu este accesibilă pentru persoanele cu dizabilități (scaun cu rotile). Astfel a fost sesizat un caz în care un alegător cu dizabilități locomotorii a votat în afara secției, la 09:05. Însă, mai multe persoane au văzut cum s-a votat. Președintele BESV a organizat votarea în afara secției.
- SV 32/09, Ștefan Vodă, Căplani. La 09:32, în urma fotografierii buletinului de vot de către un alegător, secretara BESV a intervenit și a solicitat să fie eliminată din telefon. Alegătorul s-a conformat.
- SV 29/15 Soroca, Bădiceni. Un alegător a încercat să pozeze buletinul de vot, însă membrii BESV au observat inițiativa alegătorului, intervenind și interzicând fotografierea.
- SV 29/15 Soroca, Bădiceni. La 09:31, un alegător a fotografiat buletinul de vot. La observația primită de la reprezentantul cu drept de vot consultativ al candidatului Alexandr Stoianoglo (PSRM), alegătorul a motivat că el de fapt făcea altceva în telefon. Membrii BESV nu au intervenit.
- SV 29/15 Soroca, Bădiceni. La 09:45, un alegător a încercat să pozeze buletinul de vot, dar la intervenția membrilor BESV, tentativa a fost stopată. Alegătorul a motivat că s-ar fi uitat la oră în telefon.
- SV 01/151 Chișinău, Ciocana. La 09:30 un alegător și-a fotografiat buletinul completat. La solicitarea membrului BESV poza a fost ștearsă.
- SV 20/02, Hîncești. La 09:41 un alegător a fotografiat buletinul de vot. La solicitarea președintelui BESV de a arata telefonul și a șterge poza, alegătorul a refuzat. A pus buletinul de vot în urnă și a părăsit secția de votare fără a fi sancționat.
- SV 01/160 Chișinău, Ciocana. La 07:45, un alegător a fotografiat buletinul de vot în interiorul cabinei de vot. Nu s-a întreprins nimic de către membrii BESV.
- SV 21/25 Ialoveni, Mileștii Mici. Doi alegători au făcut fotografii la buletinul de vot cu ștampila aplicată. În rezultatul intervenției președintei BESV, fotografiile au fost eliminate.
- SV 01/026 Chișinău, Botanica. La 10:05 un alegător și-a fotografiat buletinul completat. La solicitarea reprezentantului concurentului electoral (care l-a ajuns din urmă în afara SV) poza a fost ștearsă.
- SV 21/40, Ialoveni, Sociteni. La 09:54 un alegător a avut intenția de a fotografia buletinul de vot. Un membru BESV a intervenit și a solicitat alegătorului să renunțe și acesta s-a conformat.
- SV 36/59, UTAG, Dezghingea. La 10:02 un alegător a înregistrat video buletinul de vot completat. Fiind observat incidentul de membrii BESV, aceștia au solicitat alegătorului să șteargă înregistrarea video, însă aceasta a fost ștearsă de președinta BESV. Ulterior alegătorul a introdus buletinul de vot în urna de vot și a părăsit SV.
- SV 28/03, Sîngerei. La 10:15 Un alegător a fotografiat buletinul de vot. Președintele și alți membri ai BESV au intervenit și au insistat asupra ștergerii fotografiilor. Alegătorul s-a conformat.
- SV 25/27, Orhei, Clișova. La 10:19 o alegătoare a fotografiat buletinul de vot. Membrii BESV au reacționat imediat, oprind alegătoarea și au raportat poliției despre caz. Poza a fost ștearsă din telefon.
- SV 32/20, Ștefan Vodă, Popeasca. La 10:20 un alegător a fotografiat buletinul său de vot. Prin urmare, președintele BESV a insistat ca fotografia să fie ștearsă, alegătorul conformându-se.
- SV 01/122 Chișinău, Centru. La 10:30 un alegător și-a fotografiat buletinul completat. Acțiunea nu a fost observată de funcționarii electorali.
- SV 01/087 Chișinău, Buiucani. La 10:48 o alegătoare și-a fotografiat buletinul completat. Acțiunea nu a fost observată de funcționarii electorali.
- SV 07/47 Cahul, Lopățica. În incinta SV, camera video este amplasată astfel, încât filmează alegătorii care pun buletinul de vot în urnă. A fost anunțată președinta BESV, după care camera a fost poziționată corespunzător.
- SV 07/39 Cahul, Găvănoasa. În incinta SV mai este o cameră video (pe lângă cea oferită de CEC), amplasată într-un colț, sus, a camerei, care cu ușurință înregistrează din spatele cabinelor de vot, fiind posibilă înregistrarea alegătorilor. Aceeași situație a fost și în primul tur.
- SV 01/231, Chișinău, Rîșcani. La 11:01 o alegătoare a fotografiat buletinul de vot. La solicitarea membrilor poza a fost ștearsă.
- SV 01/184, Chișinău, Ciocana. Către ora 11.02, o alegătoare a încercat să fotografieze buletinul de vot după aplicarea ștampilei votat. Încercarea a fost observată de către președinta BESV. S-a întocmit act de constatare, care a fost semnat de către toți membrii biroului electoral. Alegătoarea a semnat actul de constatare la solicitarea BESV.
- SV 01/259, Chișinău, Durlești. La ora 10.50 în incinta secției de votare 2 persoane au vorbit între ele aflându-se în cabinele de vot. A intervenit un membru a BESV, iar una din persoane a comunicat că cealaltă persoana nu cunoaște cum să pună ștampila.
- SV 36/33, UTAG, Beșalma. La 10:30 un alegător a fotografiat buletinul de vot. La sesizarea Președintelui BESV, fotografia a fost ștearsă și alegătorul a plecat.
- SV 01/093, Chișinău, Buiucani. La 11:27 un alegător a fotografiat buletinul de vot. Acțiunea nu a fost observată de către membrii BESV.
- SV 35/71, Ungheni, Unțești. La 08:30 un alegător a fotografiat buletinul de vot. Ulterior, acesta a postat fotografia pe rețeaua „Instagram”.
- SV 35/08, Ungheni. La 11:05 un alegător a fotografiat buletinul de vot. După ce a fost atenționat că acest comportament nu este permis, s-a grăbit să părăsească incinta. Membrii BESV au încercat să-l oprească, dar alegătorul a accelerat a plecat.
- SV 38/6, Regatul Belgiei, Bruxelles. Un alegător și-a fotografiat buletinul de vot. Membrii BESV au observat acest lucru și au intervenit prompt, cerându-i persoanei să șteargă poza din telefon.
- SV 38/114, Republica Italiană, Verona. De la deschiderea SV au fost observate 4 cazuri de fotografiere / tentative de fotografiere a buletinelor de vot în cabina de vot. De fiecare dată membrii BESV au intervenit și atenționat alegătorii.
- SV 38/123, Republica Italiană, Bologna. Un alegător, după ce și-a exprimat opțiunea de vot, aflându-se în cabina a fotografiat buletinul de vot după care a plasat telefonul mobil în buzunar. BESV nu au observat situația și nu a intervenit.
- SV 38/181, România, Iași. A fost sesizată o situație în care au intrat 2 persoane în aceeași cabină de vot, membrii BESV nu au observat.
- SV 18/5, Florești. Un alegător a fotografiat buletinul de vot. La observația președintelui, acesta a șters fotografia din telefon.
- SV 38/56, Republica Federală Germania, Bremen. În jurul orei 08:40 a fost observat un alegător care a fotografiat buletinul de vot. La insistența membrului BESV, alegătorul a șters fotografia.
- SV 38/27, Republica Franceză, Paris. Au fost observate multe situații în care alegătorii au făcut poze la buletinul de vot. Aceștia au fost avertizați de către membrii BESV ca acest lucru este interzis. La ieșire din secția de vot, membrii BESV le-au verificat telefoanele pentru a se asigura ca fotografia a fost ștearsă.
- SV 38/112, Republica Italiană, Veneția. La ora 08:50 unul dintre membrii BESV a observat că un alegător în cabina de vot a fotografiat buletinul de vot. În urma observației din partea membrului, alegătorul a șters poza.
- SV 38/46, Republica Federală Germania, Berlin. Un alegător a făcut poze și video ale buletinului de vot și cu buletinul de identitate. La rugămintea președintelui BESV, alegătorul a șters poza și video.
- SV 38/5, Regatul Belgiei, Bruxelles. Un alegător a pozat buletinul de vot in cabina de vot după care a depozitat telefonul în buzunar. Membrii BESV nu au observat incidentul.
- SV 38/228, Republica Turcia, Istanbul. Un alegător, după ce și-a exprimat opțiunea de vot, a făcut o fotografie a buletinului de vot. Președinta BESV s-a apropiat de alegător și l-a rugat ca poza să fie ștearsă, acesta s-a conformat, a șters poza și a părăsit secția de vot.
- SV 38/47, Republica Federală Germania, Berlin. La ora 08:52, un alegător a fotografiat buletinul de vot, membrii BESV au observat și au intervenit, la solicitare alegătorul a șters poza.
- SV 38/49, Republica Federală Germania, Frankfurt pe Main. Un alegător a pozat buletinul de vot. În urma atenționării de către membrii BESV, acesta a șters fotografia.
- SV 16/3, Edineț. La ora 10:23, un alegător a fotografiat buletinul de vot. Președintele BESV a intervenit, solicitând alegătorului să șteargă poza. Aceasta a fost ștearsă în prezența președintelui BESV și a operatorului SIAS Alegeri.
- SV 38/125, Republica Italiana, Reggio Emilia. La ora 9:51, au alegător a fotografiat buletinul de vot, iar membrii BESV au intervenit, după care alegătorul a șters poza din telefon.
- SV 38/5, Regatul Belgiei, Bruxelles. La ora 09:57, în incinta secției de votare, un alegător a făcut vizibil poza buletinului de vot. Doi membrii BESV au observat incidentul, iar poza a fost ștearsă la solicitarea biroului.
- SV 38/5, Regatul Belgiei, Bruxelles. La 10:18, un alegător a pozat buletinul de vot. Poza nu a fost ștearsă și nici o altă acțiune nu a fost întreprinsă.
- SV 38/228, Republica Turcia, Istanbul. Un alegător a pozat buletinul de vot. În urma atenționării de către membrii BESV, acesta a șters fotografia.
- SV 38/77, Irlanda, Dublin. Un alegător, aflându-se în cabina de vot, a făcut o fotografie buletinului de vot cu votul exprimat. Membrii BESV l-au atenționat doar să nu utilizeze telefonul mobil. Alegătorul s-a conformat.
- SV 38/78, Irlanda, Dublin. Un alegător, aflându-se în cabina de vot, a făcut o fotografie buletinului de vot cu votul exprimat. Membrii BESV l-au atenționat pe alegător, acesta s-a conformat.
- SV 37/8 Anenii Noi, Varnița. La ora 11:25, un alegător a fotografiat buletinul de vot după ce aplicase ștampila Votat. La intervenția membrilor BESV, poza a fost ștearsă din telefonul acestuia.
- SV 14/043 Drochia, Șuri. În incinta secției de votare, o alegătoare în vârstă a fost însoțită de un alt alegător, care au intrat împreună în cabina de vot. Observatorul Promo-LEX a văzut cum alegătorul a votat pentru amândoi în aceeași cabină.
- SV 01/212, Chișinău, Rîșcani. La 11:44 un alegător a fotografiat buletinul de vot. Președintele a observat, a fost sesizată poliția.
- SV 23/15, Nisporeni, Brătuleni. La 11:34 un alegător a dorit să fotografieze buletinul de vot, însă acesta a fost atenționat de președintele BESV și alegătorul a șters fotografia pe loc.
- SV 13/21 Dondușeni, Scăieni. Doi alegători aflați în cabine de vot diferite, după aplicarea ștampilei Votat, au făcut poze la buletinul de vot. Membrii BESV nu au avut nici o reacție, chiar dacă au auzit sunetul specific când se face o poză.
- SV 25/61 Orhei, Pohrebeni. La ora 11:46, a fost observată o tentativă de fotografiere a buletinului de vot cu ștampila de vot aplicată. A fost solicitată intervenția poliției pentru remedierea situației descrise.
- SV 38/160, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Northampton. Au fost observate 3 cazuri de fotografiere a buletinului de vot, membri BESV au intervenit și au rugat să șteargă fotografiile, iar alegătorii s-au confirmat.
- SV 38/160, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Londra. În jurul orei 09:31 în incinta secției de votare a fost observată o persoana care fotografia buletinul de vot. OTS a atenționat despre aceasta președintele, la care acesta i-a răspuns că nu poate sancționa alegătorul și i-a permis să plece.
- SV 23/15, Nisporeni, Brătuleni. La 11:52 a fost semnalat un caz, în care un alegător a scos telefonul mobil pentru a fotografia buletinul de vot. Alegătorul a fost avertizat de către președintele BESV și actualmente se întreprind măsuri de a sancționa alegătorul.
- SV 35/10, Ungheni. La 11:30 o alegătoare a intrat în cabina de vot împreună cu un copil. După aplicarea ștampilei pe buletinul de vot, aceasta a fotografiat buletinul. Membrii BESV i-au comunicat imediat că acțiunea este ilegală. În urma incidentului, președintele BESV a decis să cheme poliția, care a întocmit un proces-verbal.
- SV 11/022, Cimișlia, Gradiște. Un alegător a încercat să fotografieze buletinul de vot. Un membru al secției de votare l-a observat, a intervenit. Alegătorul nu a reușit să facă poza.
- SV 38/77, Irlanda, Dublin. Un alegător aflându-se în cabina de vot, a făcut o poză la buletinul de vot cu votul exprimat. Alegătorul a fost atenționat să șteargă poza, și acesta s-a conformat.
- SV 12/026, Criuleni, Mășcăuți. Un alegător a fotografiat buletinul de vot în cabina de vot. Președintele BESV a fost anunțat și s-a făcut o sesizare către poliție.
- SV 38/122, Republica Italiană, Bologna. La ora 11:10, în incinta secției de vot, unul dintre alegători a fotografiat buletinul de vot. Alegătorul a ignorat observațiile membrilor BESV.
- SV 38/179, România, București. La ora 12:10, unul dintre alegători a fost observat în timp ce fotografia buletinul de vot, în cabina de vot. Președintele BESV a intervenit, explicându-i alegătorului ca nu are dreptul să fotografieze buletinul de vot. Acesta a șters fotografia, în prezența președintelui BESV.
- SV 38/56, Republica Federală Germania, Bremen. La ora 11:15 un alegător a fotografiat buletinul de vot. La insistenta membrului BESV, alegătorul a șters fotografia.
- SV 38/5, Regatul Belgiei, Bruxelles. Un alegător a făcut poza buletinului de vot. Un membru BESV au observat incidentul, iar poza a fost ștearsă.
- SV 07/22 Cahul, Borceag. În incinta SV, camera video este amplasată astfel, încât filmează alegătorii care pun buletinul de vot în urnă. A fost anunțată președinta BESV, după care camera a fost poziționată corespunzător.
- SV 01/208, Chișinău, Rîșcani. La ora 12:30, un alegător a încercat să fotografieze buletinul de vot. Membrii BESV au intervenit prompt și i-au interzis acest lucru.
- SV 27/19, Rîșcani, Corlăteni. La 12:05 un alegător a încercat să fotografieze buletinul de vot. A fost observat de un membru BESV care la sesizat pe alegător dar a fost sesizată și poliția.
- SV 38/41, Republica Franceză, Nice. Doi alegători au făcut poze buletinului în cabina de vot. Incidentul a fost semnalat de observator membrilor BESV care au cerut persoanelor identificate să șteargă pozele. Persoanele s-au conformat.
- SV 38/152, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Londra. Un alegător a fotografiat buletinul de vot. La atenționarea președintei BESV, că este interzis să fotografieze acesta a refuzat să șteargă poza și a plecat.
- SV 20/20, Hîncești, Cărpineni. La 12:38, un alegător a primit buletinul de vot și intrând în cabina de vot a scos telefonul ca să fotografieze buletinul de vot. Alegătorul nu a reușit să facă fotografia, deoarece președintele BESV a intervenit și la prevenit despre încălcare.
- SV 01/036, Chișinău, Botanica. La ora 12.27 un alegător a fotografiat buletinul, la intervenția președintelui BESV nu a dorit sa arate telefonul și să șteargă fotografia, a fost anunțată poliția pentru documentare.
- SV 22/36, Leova, Sîrma. La 12:17 un alegător a fotografiat buletinul de vot în cabina de vot. Membrul BESV a sesizat polițistul de serviciu. Cazul a fost preluat de poliție.
- SV 38/22, Elveția, Geneva. Un alegător a fotografiat buletinul de vot. Membrii BESV au reacționat, l-au rugat pe alegător să șteargă poza, atât din galerie și din coșul de gunoi. Poza a fost ștearsă în prezenta președintei BESV și al câtorva membri BESV. Poza prezenta buletinul de vot cu foarte multe ștampile „Votat” aplicate.
- SV 01/187 Chișinău, Ciocana. O alegătoare a fotografiat buletinul de vot și l-a trimis într-un chat. Președintele BESV și operatorul SIASA au observat au observat acest lucru. Poza a fost ștearsă.
Votarea nejustificată în grup – 6 cazuri. Votul trebuie să fie secret și liber exprimat, iar votarea în grup încalcă aceste principii și poate reprezenta o modalitate de control al votului sau de influență necorespunzătoare asupra alegătorului.
- SV 26/10, Rezina, Cinișeuți. La 08:25 a fost semnalat că două alegătoare se aflau simultan în cabina de vot. Niciuna din aceste două alegătoare nu prezentau semne de deficiențe de vedere sau de altă natură.
- SV 25/15 Orhei. La 8:30 a fost identificat un caz de votare în grup de către un cuplu. Președintele BESV nu a fost prezent în incinta secției pentru a împiedica acest proces.
- SV 11/042, Cimișlia, Șelemet. Doi soți, la ora 09:31 au votat împreună, soția îl îndruma pe soț pe cine să voteze. Membrii BESV au intervenit.
- SV 01/258 Chișinău, Durlești. În jurul orei 11:06, doi alegători se aflau în aceeași cabină de vot. Alegătoarea îi indica alegătorului în dreptul cărui candidat să voteze. Președinta BESV a intervenit, ulterior alegătoarea s-a retras și a plecat de lângă cabina unde își exercita votul alegătorul.
- SV 07/010 Cahul. Două alegătoare, mama și fiica, împreună au fost în cabina de vot, fiica a pus ștampila la ambele buletin de vot. Mama ei nu prezenta semne de dizabilitate de vedere.
- SV 21/32 Ialoveni, Puhoi. La 12:39 doi alegători se aflau la aceeași cabină de vot de vot. Președintele BESV s-a apropiat și le-a spus că acest lucru nu este permis. Alegătorii nu prezentau semne de deficiențe de vedere sau de altă natură.
Acces restricționat pentru observatori sau obstrucționarea procesului de observare liberă în secția de votare – 3 cazuri. Precizăm că, este esențial ca observatorii să poată monitoriza desfășurarea alegerilor pentru a asigura transparența și corectitudinea acestora.
- SV 30/46 Strășeni, Vorniceni. La 07:30 a fost semnalat că, Președintele BESV a considerat că observatorul Promo-LEX nu deține acreditarea necesară și nu i-a oferit observatorului informațiile cu privire la primul proces verbal. Ulterior situația s-a remediat.
- SV 28/03, Sîngerei. Președintele BESV a solicitat observatorului Promo-LEX și reprezentanților concurenților electorali să nu circule prin secția de votare, aparent din motiv că la secția de votare au fost raportate mai multe incidente.
- SV 37/021 Dubăsari, Doroțcaia. Observatoarei Promo-LEX i-a fost limitat dreptul de a documenta anumite situații de incident prin fotografierea in incinta secției de votare.
Incidente legate de influențarea votului
Zvonuri, tentative sau chiar situații de recompense materiale sau bănești oferite alegătorilor în perimetrul de 100 m al secției de votare pentru a determina votul alegătorilor – 5 cazuri. Aceste practici, a căror scop este influențarea votului, sunt strict interzise și pun în pericol integritatea procesului electoral.
- SV 01/192, Chișinău, Rîșcani. La 09:15 de observatorul Promo-LEX s-a apropiat un alegător și i-a transmis că un alt alegător i-a spus că a fost plătit cu suma de 100 de lei pentru a vota pentru un candidat anume. Observatorul a ieșit în afara SV dar nu a identificat nimic.
- SV 01/246, Chișinău, Rîșcani. La SV s-au apropiat 2 alegătoare care discutau între ele: „S-a promis suma de 700 de lei„ Una dintre alegătoare a plecat să voteze, în timp ce cealaltă a rămas să o aștepte afară.
- SV 26/02, Rezina. După ce o alegătoare a votat, aceasta s-a apropiat de un membru BESV și ultimul i-a transmis mijloace bănești în sumă de circa 200 lei. Președinta BESV a observat acest fapt și i-a interzis membrului BESV să o facă. Despre acest caz a fost sesizată poliția. Membrul BESV și-a motivat acțiunea prin faptul că alegătoarei cărei i-au fost înmânați banii, i-a decedat soțul și acesta a dorit să facă un act de binefacere în incinta secției.
- SV 37/16 Transnistria. În raza teritorială a SV, a fost observat un alegător în etate (aproximativ 60 de ani) care vorbea la telefon și își întreba interlocutorul: „Dar se va răsplăti?“, după care a intrat în incinta SV.
- SV 38/228, Republica Turcia, Istanbul. Doi din alegătorii din rândul celor ce așteaptă să voteze discutau despre recompense financiare și anume: “-Azi au să dea bani? Am înțeles că data trecută au dat câte 100 dolari. – Nu, nu cred. Se pare că banii au fost confiscați la vama.”
Transportarea organizată a alegătorilor (autocare, microbuze sau alte unități de transport care în mod normal nu ar avea ce căuta în preajmă) – 7 cazuri. Respectarea acestei interdicții are drept scop menținerea integrității alegerilor.
- SV 37/16 Căușeni, Hagimus. La ora 08:10, a fost observată o mașină care transporta alegători, apropiindu-se a doua oară de SV.
- SV 37/16 Căușeni, Hagimus. La ora 09:55, a fost observat o mașină care deja a doua oară a adus câte 3 alegători la SV.
- Transnistria. La orele 11.00, a fost observat un flux mare de autoturisme pe podul Rezina – Rîbnița (direcția spre Rezina). În context, poliția a blocat căile de acces adiacente de pe pod și anume scările, pentru reuși înregistrarea la vamă a pasagerilor. Mulți alegători își lasă automobilele pe pod și se deplasează pe jos până la SV pentru a vota.
- SV 37/29 Transnistria. De dimineață și până la orele 11.00, în Rezina, s-a înregistrat un flux mare de automobile cu numere de înmatriculare transnistrene. Numerele de înmatriculare: Р 116 АХ, Р 503 СВ, ZJH 347, T 698 МВ au fost observate că aduceau repetat alegătorii – cel puțin de 2 ori. În fiecare automobil erau câte 4-5 alegători. Mulți din alegători erau pentru prima dată la votare, deoarece păreau a fi debusolați, neștiind unde se află SV.
- Transnistria. Până la 11:43, în s. Sănătăuca, r-l Florești, s-a atestat un flux mare de autoturisme care vin din or. Camenca. În fiecare mijloc de transport se află nu mai mult de 2-3 persoane. Atât automobilele, cât și persoanele care vin pe jos, sunt înregistrate la punctul vamal Sănătăuca. De asemenea, s-a observat că poliția nu permite accesul automobilelor observate că încearcă repetat să treacă spre Sănătăuca.
- SV 01/111 Chișinău, Buiucani. La ora 11:10 în SV au intrat un grup de persoane. Ieșind afară observatorul Promo-LEX a observat un microbuz staționat în fața SV (nr. înmatriculare BH87AIR). Microbuzul s-a îndepărtat în momentul când observatorul Promo-LEX a început să facă poze. Șoferul aștepta ca alegătorii să se întoarcă. Președintele BESV nu a dat reacție.
- SV 38/228, Republica Turcia, Istanbul. La ora 10:19, observatorul a discutat cu un grup de 10 persoane care sosiseră la SV. Aceștia au menționat că sunt șoferi și s-au organizat de sine stătător pentru a veni la Istanbul să voteze. Au menționat că au fost 25 de persoane în autocar.
Cazuri de intimidare sau acte de violență cu implicarea alegătorilor, membrilor BESV, observatorilor, mass-media sau altor persoane – 3 cazuri. Intimidarea poate lua forme variate, de la amenințări verbale până la violență fizică, și poate avea un impact semnificativ asupra participanților la procesul electoral.
- SV 37/021, Dubăsari, Doroțcaia. La ora 7:02, un alegator s-a apropiat de observatoarea Promo-LEX și a întrebat de la ce partid este. Observatoarea s-a prezentat ca fiind neafiliată politic. După care alegătorul s-a apropiat și a discutat cu un reprezentat al PSRM. Ulterior alegătorul s-a apropiat din nou de observatoare și a început să adreseze întrebări pe un ton ridicat. Toată discuția a fost de la ora 7:02 până la ora 7:15.
- SV 01/118 Chișinău, Centru. La ora 09:00, un alegător s-a prezentat la SV și a comunicat că pe data de 02.11.2024, la ora 16:35, a primit un mesaj pe telefonul mobil de la numărul 069908433, cu următorul text: „Call Centru Atenție, mîine Poliția ne așteaptă la secțiile de vot pentru a ne amenda.” Alegătorul a menționat că astfel de mesaje au fost primite și de alți cunoscuți de-ai săi, unii dintre ei fiind speriați și nefiind dispuși să se prezinte la secțiile de vot.
- SV 16/022, Edineț, Brânzeni. Un alegător, pacient al Centrului de plasament temporar pentru persoane cu dizabilități, care este nevăzător a fost asistat de un alt pacient, care a intrat cu el în cabina de vot și a aplicat ștampila în locul celui nevăzător. Observatorul de la MIRAD revoltat și zgomotos a tras draperia de la cabina de vot pentru a scoate în evidență că se votează în grup, bruscând verbal alegătorii cu dizabilități.
Incidente legate de organizarea votării
Urnele de vot nu au fost sigilate potrivit procedurilor legale/ ruperea/ deteriorarea sau absența sigiliilor pe urnele de vot – 21 cazuri. Conform legislației în vigoare, urnele de vot trebuie să fie sigilate cu 4 sigilii pentru a asigura integritatea procesului electoral.
- SV 01/10, Chișinău, Botanica. Inițial urnele au fost sigilate doar cu 3 sigilii. La 07:30 BESV a primit sigilii, și a fost completata sigilarea.
- SV 01/40, Chișinău, Botanica. Urnele au fost sigilate doar cu 3 sigilii. S-a motivat lipsa sigiliilor.
- SV 29/34 Soroca, Hristici. Urnele de vot staționare sunt sigilate doar cu câte 3 sigilii. Președintele BESV a motivat prin faptul că nu a primit numărul necesar de sigilii.
- SV 10/22 Căușeni, Copanca. Urnele au fost sigilate doar cu trei sigilii, Președintele BESV a argumentat prin faptul că nu a primit numărul necesar de sigilii.
- SV 16/55 Edineț, Zăbriceni. Urnele au fost sigilate doar cu trei sigilii, Președintele BESV a argumentat prin faptul că nu a primit numărul necesar de sigilii.
- SV 1/183 Chișinău, Ciocana. Urnele au fost sigilate doar cu trei sigilii, Președintele BESV a argumentat prin faptul că nu a primit numărul necesar de sigilii.
- SV 26/23 Rezina, Mateuți. Urnele de vot au fost sigilate doar cu trei și, respectiv, două sigilii, în loc de patru – prevăzute de cadrul legal.
- SV 16/22 Edineț, Brînzeni. Urna de vot staționară este sigilată doar cu câte 3 sigilii. Președintele BESV a motivat prin faptul că nu a primit numărul necesar de sigilii.
- SV 21/25 Ialoveni, Mileștii Mici. Urnele au fost sigilate doar cu trei sigilii, Președintele BESV a argumentat prin faptul că nu a primit numărul necesar de sigilii.
- SV 28/10 Sîngerei, Alexăndreni. Una din cele doua urne staționare a fost sigilată doar cu două sigilii. Secretara BESV a motivat prin faptul că nu a primit suficiente sigilii.
- SV 29/30 Soroca, Dubna. Sigiliile urnelor de vot atât staționare cât și mobilă, nu au fost fixate corespunzător. Observatorul echipei mobile, la ridicarea capacului urnelor, a constatat faptul că poți introduce foi cu ușurință.
- SV 1/274 Chișinău, Bocioi. Urnele de vot staționare au fost sigilate doar cu câte 2 sigilii. Președintele BESV a motivat prin faptul că nu a primit numărul necesar de sigilii.
- SV 1/209 Chișinău, Rîșcani. Urnele staționare au fost sigilate cu câte 3 sigilii. Președintele BESV a motivat prin faptul că nu a primit numărul necesar de sigilii.
- SV 38/34, Republica Franceză, Montreuil. Urnele de vot staționare au fost sigilate doar cu două sigilii. Urnele de vot nu sunt conform modelului aprobat de CEC.
- SV 29/71 Soroca, Visoca. Urna de vot staționară a fost sigilată doar cu 3 sigilii.
- SV 02/04 Bălți. Urna de vot staționară a fost sigilată doar cu 2 sigilii.
- SV 01/211 Chișinău, Rîșcani. Urnele de vot staționare au fost sigilate doar cu câte 3 sigilii. Președintele BESV a comunicat că nu a primit suficiente sigilii.
- SV 01/123 Chișinău, Centru. Urnele de vot staționare au fost sigilate doar cu câte 3 sigilii. Președintele BESV a comunicat că nu a primit suficiente sigilii.
- SV 16/022 Edineț, Brânzeni. Urna de vot staționară are doar 3 sigilii. Președinta BESV a comunicat că nu nu a primit suficiente de la CEC.
- SV 18/43 Florești, Lunga. Urnele de vot staționare au fost sigilate doar cu câte trei sigilii.
- SV 29/42 Soroca, Parcani. Urnă mobilă nu a fost sigilată, iar președinta BESV a justificat prin faptul, că o va sigila înainte de a se deplasa cu urna de vot mobilă.
Buletinele de vot nerepartizate membrilor BESV nu sunt păstrate în într-un safeu/dulap din interiorul secției de votare – 13 cazuri. Precizăm că, păstrarea buletinelor nerepartizate trebuie să aibă loc în conformitate cu reglementările legale, pentru a asigura integritatea și securitatea procesului electoral.
- SV 25/36 Orhei, Ghetlova. Buletinele de vot nerepartizate sunt păstrate de președintele BESV în geanta personală, amplasată pe geam. BESV nu dispune de safeu sau dulap.
- SV 21/08 Ialoveni. Buletinele de vot sunt păstrate pe geamul din spatele mesei președintei BESV, iar motivul invocat a fost faptul că safeul se află într-o altă încăpere și le-ar fi dificilă deplasarea spre aceasta.
- SV 25/66 Orhei, Puțintei. Buletinele de vot nerepartizate sunt păstrate pe o masă lângă președinte BESV. SV nu dispune de un safeu sau dulap.
- SV 07/39 Cahul, Găvănoasa. Buletinele de vot nerepartizate sunt păstrate pe o masă în incinta SV. Președinta BESV a motivat prin faptul că ea este responsabilă de acestea.
- SV 38/49, Republica Federală Germania, Frankfurt pe Main. Buletinele de vot nerepartizate sunt amplasate pe o masă lângă președintele BESV, deoarece persoana responsabilă de deservirea clădirii nu este pe loc și nu a putut să le ofere dulap/safeu.
- SV 38/99, Republica Italiană, Milano. Buletinele de vot sunt păstrate într-o geantă care nu este la văzul tuturor. Președintele BESV nu a comentat nicidecum situația.
- SV 38/114, Republica Italiană, Verona. Buletinele de vot sunt păstrate în cutii în spatele mesei președintelui, întrucât nu există spațiu special.
- SV 38/31, Republica Franceza, Paris. Buletinele de vot nerepartizate stau pe masă la președintele BESV. În secția de vot nu este safeu sau dulap.
- SV 38/28, Republica Franceză, Paris. Buletinele de vot nerepartizate sunt păstrate într-un sac după masa președintelui BESV la aproximativ 3 metri de masa unde membrii SIAS Alegeri înregistrează alegătorii. Președintele BESV mi-a confirmat că încăperea nu este dotată cu safeu sau dulap.
- SV 38/201, Regatul Spaniei, Barcelona. Buletinele de vot nerepartizate sunt păstrate pe masa președintelui BESV și jos în sac alături de masa acestuia. Nu există în secție un dulap sau safeu pentru păstrarea acestora.
- SV 38/199, Regatul Spaniei, Madrid. Buletinele de vot nerepartizate nu sunt amplasate în safeu/dulap, deoarece secția de vot nu dispune de astfel de spațiu.
- SV 38/163, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Manchester. Buletinele nerepartizate nu sunt păstrate în safeu/dulap. Președintele BESV a spus că secția nu dispune de un safeu pentru păstrarea buletinelor de vot neutilizate. Din acest motiv, buletinele de vot neutilizate au fost păstrate în valiza diplomatică, pentru a asigura securitatea acestora și pentru a respecta, pe cât posibil, măsurile de siguranță necesare în lipsa unui safeu.
- SV 38/160, Regatul Unit al Marii Britanii, Northampton. Observatorul a sesizat că buletinele nerepartizate membrilor, nu sunt păstrate în safeu/dulap, deoarece sediul secției nu are spațiu prevăzut pentru ele. Acestea se află în cutii în spatele secretarului.
Întreruperea pe parcursul zilei votării a procesului de filmare a operațiunilor electorale – 23 cazuri. Orice oprire a filmării poate ridica suspiciuni și poate afecta încrederea publicului în corectitudinea alegerilor.
- SV 20/09 Hîncești, Bobeica. De la deschiderea SV și până la 08:10, camera video nu a funcționat, iar președintele BESV a motivat prin faptul că nu a observat că aceasta nu funcționează.
- SV 24/26 Ocnița, Lipnic. La 08:10, pe ecranul camerei video a apărut mesajul ”Camera ocupată”, după care s-a întrerupt procesul de filmare. La 08:20, camera a fost repornită, fiind reluat procesul de filmare.
- SV 01/201 Chișinău, Rîșcani. La ora 8:20, s-a constatat că camera video nu funcționează. La inițiativă președintelui BESV, aceasta a fost transportată la primărie pentru a fi reparată.
- SV 28/17 Sîngerei, Bilicenii Vechi. La 07:58 camera video s-a deconectat pentru 2 minute din cauza unei defecțiuni tehnice a prelungitorului. Imediat după observarea incidentului, președintele BESV a acționat prompt și a rezolvat problema.
- SV 01/156 Chișinău, Ciocana. În intervalul 08:52-09:00 camera de filmare nu a funcționat pe motiv că era descărcată.
- SV 01/160 Chișinău, Ciocana. În intervalul 08:20-08:45 camera de filmare nu a funcționat.
- SV 18/33 Florești, Gvozdova. La 08:25 s-a constatat că camera video nu funcționează, ecranul acesteia fiind negru iar luminița roșie aprinsă. Contrar celor expuse însă, președintele BESV a comunicat că de fapt camera video funcționează.
- SV 22/26 Leova, Filipeni. La 09:00, s-a constatat că pe o perioadă neidentificată de timp, procesul de filmare a fost întrerupt. La momentul apropierii observatorilor echipei mobile de SV, camera înregistra doar 2 minute de filmare.
- SV 01/045 Chișinău, Botanica. În intervalul 08:50-09:15 camera de filmare nu a funcționat.
- SV 04/009 Anenii Noi, Bulboaca. Pe la 08:50 camera video s-a oprit din procesul de filmare. A intervenit un membru BESV, după care peste vreo 10 minute a fost repornită.
- SV 25/15, Orhei. În intervalul 08:30 – 09:00 nu funcționa camera video. Președintele BESV a intervenit și camera video a început să funcționeze.
- SV 22/08 Leova, Iargara. În jurul orei 10:30, camera video funcționa și avea înregistrate 27 minute de filmare. Președinta BESV a comunicat că la pregătirea deschiderii SV camera video a fost conectată, însă pe parcursul votării aceasta nu mai funcționa.
- SV 01/160 Chișinău, Ciocana. În intervalul 10:50-11:15 camera de filmare nu a funcționat.
- SV 18/41, Florești, Japca. Camera video nu funcționează începând cu ora 10:22, motivul este că memoria acesteia este plină. Președintele BESV caută pentru a soluționa problema.
- SV 09/039 Călărași, Sipoteni. În secția de votare, la ora 07:49, a fost observat că camera video care filma procesul alegerilor nu mai funcționa. Președinta BESV a reacționat prompt și a depus eforturi pentru a rezolva problema.
- SV 01/204 Chișinău, Rîșcani. În intervalul 10:20-11:00 camera de filmare nu înregistrează procesul de votare. Aceasta este conectata la laptopul operatorului în încercarea de a elibera din spațiul cardului de memorie.
- SV 08/40 Cantemir, Stoianovca. La ora 10:40, când în SV s-au apropiat observatorii echipei mobile, s-a constatat că camera video avea înregistrate doar 23 minute din procesul de votare. Camera video era funcțională, iar președinta BESV a declarat că nu cunoaște de ce camera nu a înregistrat procesul începând cu deschiderea SV.
- SV 26/30 Rezina, Pereni. La ora 11:41, când în SV s-au apropiat observatorii echipei mobile, s-a constatat că camera video nu funcționa. Argumentul invocat de membrii BESV a fost încercarea de a nu cheltui memoria acesteia, în vederea păstrării în stare funcțională pentru înregistrarea procesului de numărare a voturilor. La prezentarea observatorilor, camera a fost repornită.
- SV 12/026 Criuleni, Mășcăuți. La ora 10:00 s-a oprit camera de filmare pentru circa o oră și jumătate, pe motiv că memoria era plină. Respectiv la ora 11:30 după intervenția membrilor BESV a fost repornită.
- SV 16/38, Edineț, Hlinaia. Cameră video nu a funcționat în intervalul de timp 11:06 – 12:21 din motive tehnice, mai exact din cauza suplinirii memoriei.
- SV 30/44, Strășeni, Voinova. La 11:55 s-a deconectat camera video. Președintele BESV a menționat că este așteptată echipa tehnică pentru a soluționa problema. Generatorul a fost conectat doar la calculatoare operatorilor SIAS „Alegeri”. La situația de la ora 12:21 alegătorii votau, însă camera era deconectată.
- SV 29/59 Soroca, Tătărăuca Veche. La apropierea observatorilor echipei mobile în incinta SV, s-a constatat că camera video nu filma procesul de votare.
- SV 07/22 Cahul, Borceag. Un alegător a atins firul camerei video, din care cauză procesul de filmare a fost întrerupt pentru o perioadă neidentificată de timp. La ora 12, procesul de filmare era asigurat.
Încetarea/ suspendarea nejustificată a votării în secția de votare – 7 cazuri. Precizăm că, orice întrerupere a procesului de votare trebuie justificată și documentată de către președintele SV și comunicată autorităților competente.
- SV 01/097 Chișinău, Buiucani. În intervalul 07:00-07:15 operatorii nu s-au putut conecta la SIAS Alegeri. Alegătorii au așteptat remedierea problemei.
- SV 01/003 Chișinău, Botanica. În intervalul 07:00-07:08 operatorii nu s-au putut conecta la SIAS Alegeri. Alegătorii au așteptat remedierea problemei.
- SV 01/045 Chișinău, Botanica. În intervalul 07:00-07:05 operatorii nu s-au putut conecta la SIAS Alegeri. Alegătorii au așteptat remedierea problemei.
- SV 01/164 Chișinău, Ciocana. În intervalul 07:00-07:05 operatorii nu s-au putut conecta la SIAS Alegeri. Alegătorii au așteptat remedierea problemei.
- SV 01/184 Chișinău, Ciocana. În intervalul 07:00-07:05 operatorii nu s-au putut conecta la SIAS Alegeri. Alegătorii au așteptat remedierea problemei.
- SV 28/27 Sîngerei, Copăceni. La 08:15 în secția de votare s-a deconectat electricitatea, din cauza unei probleme tehnice, ceea ce a dus la oprirea votării pentru 5 minute.
- SV 01/124 Chișinău, Centru. În intervalul 07:02-07:06 operatorii nu s-au putut conecta la SIAS Alegeri. Alegătorii au așteptat remedierea problemei.
Deficiențe în funcționarea SIAS Alegeri (erori tehnice, probleme ce țin de înscrierea alegătorilor etc.) – 34 cazuri. În situația în care SIAS Alegeri devine nefuncțional, pot apărea blocaje în procesul de înregistrare a alegătorilor, care se prezintă la vot. Rolul acestui sistem este inclusiv de a preveni votarea multiplă.
- SV 01/177 Chișinău, Ciocana. În intervalul 07:05-07:15 operatorii nu s-au putut conecta la SIAS Alegeri.
- SV 01/097 Chișinău, Buiucani. În intervalul 07:00-07:15 operatorii nu s-au putut conecta la SIAS Alegeri.
- SV 01/003 Chișinău, Botanica. În intervalul 07:00-07:08 operatorii nu s-au putut conecta la SIAS Alegeri.
- SV 01/012 Chișinău, Botanica. În intervalul 07:00-07:05 operatorii nu s-au putut conecta la SIAS Alegeri.
- SV 28/07, Sîngerei, Alexăndreni. De la 07:00 până la 07:05 nu era conexiune la internet și operatorii SIAS „Alegeri” s-au conectat la internetul mobil. Ulterior, problema a fost soluționată.
- SV 01/045 Chișinău, Botanica. În intervalul 07:00-07:05 operatorii nu s-au putut conecta la SIAS Alegeri.
- SV 01/164 Chișinău, Ciocana. În intervalul 07:00-07:05 operatorii nu s-au putut conecta la SIAS Alegeri.
- SV 28/03, Sîngerei. De la 07.30 până la 07.33 au fost deficiențe cu SIAS „Alegeri”. În acest timp a votat o persoană, care a fost înscrisă pe o foaie, iar ulterior introdusă în sistemul informațional.
- SV 01/184 Chișinău, Ciocana. În intervalul 07:00-07:05 operatorii nu s-au putut conecta la SIAS Alegeri.
- SV 01/077 Chișinău, Buiucani. În intervalul 07:07-07:13 operatorii nu s-au putut conecta la SIAS Alegeri.
- SV 01/026 Chișinău, Botanica. În intervalul 07:00-07:10 unul dintre operatori nu s-au putut conecta la SIAS Alegeri.
- SV 01/262 Chișinău, Sângera. La orele 07:02 operatorii SIAS Alegeri întâmpinau dificultăți în accesarea sistemului, formându-se coada la operatori. În circa 5 minute situația a fost soluționată și deja alegătorii puteau vota.
- SV 01/265 Chișinău, Sângera. La ora 07:02 operatorii SIAS au avut unele probleme cu înregistrarea alegătorilor în SIASA. Către ora 07:06 această problemă a fost soluționată.
- SV 02/54, Bălți. La 07:35 a început au început să apară deficiențe la SIAS ”Alegeri” la un operator. La sesizarea președintelui BESV, s-au prezentat angajații Moldtelecom și în decurs de 10 minute problema a fost soluționată.
- SV 36/11, UTAG, Comrat. Au fost depistate deficiențe tehnice a SIAS „Alegeri”. Alegătorii au votat după remedierea problemei, care a durat 8 minute.
- SV 29/46, Soroca, Racovăț. În jurul orei 07:10, SIAS „Alegeri” a întâmpinat probleme tehnice și nu a funcționat timp de aproximativ 5-7 minute. Alegătorii au așteptat remedierea problemei.
- SV 07/006, Cahul. Operatorii SIAS Alegeri i-au raportat președintei BESV că conexiunea la internet de la operatorul Moldcell era slabă. Drept urmare, timp de 15 minute a funcționat doar un singur laptop, care era conectat la internet fix. Ulterior, un al doilea laptop a fost, de asemenea, conectat la internet fix.
- SV 02/09, Bălți. De la orele 08:05 unul din calculatoarele operatorilor SIAS „Alegeri” a pierdut conexiunea la rețeaua de internet. A fost sesizată președinta BESV și la orele 08:32 problema a fost înlăturată. Până la acel moment alegătorii erau înregistrați la celălalt operator SIAS „Alegeri”.
- SV 14/32 Drochia, Pelinia. Unul din calculatorul operatorului SIAS Alegeri, care este conectat la rețeaua de internet Moldtelecom, nu funcționează. Toți alegătorii sunt redirecționați la calculatorul funcțional. În intervalul de timp 7:10 – 7:40 procesul de vot nu a fost perturbat, nu s-au format cozi. Președintele BESV a comunicat că specialistul lucrează ca să fie remediată problema.
- SV 29/25 Soroca, Cosăuți. În intervalul 7:00-7:07 SIAS Alegeri nu funcționa din cauza lipsei conexiunii internet. Problema a fost remediată. Procesul de votare a fost întrerupt în acest interval.
- SV 02/54, Bălți. La 08:09 iarăși au început a apărea deficiențe cu rețeaua internet la operatorul SIAS „Alegeri” conectat la rețeaua S.A. „Moldtelecom”. Până la acest moment problema nu a fost remediată.
- SV 06/035 Briceni, Slobozia-Sirăuți. În cadrul SV, după deschidere, au fost depistate probleme tehnice în funcționarea SIAS Alegeri. La orele 07:07 problema a fost remediată și alegătorii au început să fie înregistrați direct în SIASA.
- SV 19/04, Glodeni. De la deschiderea secției de votare SIAS „Alegeri” nu funcționa. Peste 10 minute programul a început să funcționeze. Alegătorii care așteptau să voteze, au votat.
- SV 19/07, Glodeni, Balatina. Înainte de deschiderea SV operatorii SIAS „Alegeri” au constatat că nu funcționează sistemul informațional, deoarece nu era conexiune la rețeaua internet. Conexiunea s-a restabilit la 7:32. Între timp au fost prezenți 7 alegători, care au fost înscriși pe o foaie.
- SV 06/24 Briceni, Grimăncăuți. În jurul orei 07:20, a fost întreruptă conexiunea la internet pe aproximativ 5-7 minute. Problema a fost remediată după o resetare a echipamentului.
- SV 19/16, Glodeni, Cobani. La deschiderea SV au fost depistate deficiențe în SIAS „Alegeri”. Deficiențele au fost remediate până la orele 07:05, alegătorii au așteptat.
- SV 18/31 Florești, Gura Camencii. Aproximativ la 09:08, SIAS Alegeri nu a fost funcțional pe o perioadă de circa 10 minute din cauza că cineva din membrii BESV a dat cu piciorul peste firul de la priză. Respectiv, bateria calculatoarelor s-a descărcat. Procesul de votare a fost întrerupt până la momentul identificării cauzei problemei.
- SV 02/59, Bălți, Elizaveta. SIAS „Alegeri” nu a fost funcțional timp de patru minute în intervalul 07:00-07:04.
- SV 04/009, Anenii Noi, Bulboaca. Un alegător s-a prezentat la SV însă în SIASA acesta era deja înregistrat că a votat chiar dacă el susținea faptul ca încă nu și-a exercitat dreptul. Președintele BESV a contactat CECE. Potrivit lui e vorba de o eroare, alegătorului fiind permis să voteze.
- SV 06/022, Briceni, Drepcăuți. După deschiderea secției de votare ora 7:00 au sosit doi alegători la vot, însă operatorii nu puteau introduce datele în SIAS Alegeri din cauza deficienței tehnice. Sistemul a început să funcționeze aproximativ pe la orele 7:08.
- SV 32/09 Ștefan Vodă, Căplani. Un alegător nu a fost regăsit în SIAS Alegeri atribuit la SV respectivă. Acesta a fost admis să voteze, fiind inclus în listele electorale suplimentare.
- SV 01/124 Chișinău, Centru. În intervalul 07:02-07:06 operatorii nu s-au putut conecta la SIAS Alegeri.
- SV 36/61 UTAG, Ferapontievca. La ora 9:58, SIAS Alegeri a încetat să mai funcționeze. Problema a fost remediată după 7 minute în cazul unui operator și, respectiv, 13 minute în cazul celui de-al doilea, prin resetarea echipamentului. În perioada respectivă, alegătorii au fost înregistrați pe suport de hârtie.
- SV 38/122, Republica Italiană, Bologna. La 09:35 au fost înregistrate anumite deficiențe de facționare a sistemului SIAS. Programul afișa un mesaj pe ecran care anunța că sistemul SIAS nu este compatibil cu browser-ul utilizat. Deși operatorul SIAS a schimbat browser-ul, mesajul a continuat să reapară. Această deficiență nu a împiedicat procesul de înregistrare al alegătorilor, dar a încetinit considerabil ritmul operatorilor SIAS. Deocamdată, nu a fost găsită o soluție pentru această problemă.
Deficiențe în listele electorale – 39 cazuri.
- SV 10/049, Căușeni, Zaim. Un alegător, domiciliat in satul Zaim, s-a prezentat la secția de votare dar nu s-a regăsit în listele de bază. Acestuia i s-a permis să voteze în listele suplimentare.
- SV 01/131, Chișinău, Centru. O alegătoare nu s-a regăsit in lista de baza, in pofida vizei de reședință in raza SV. Alegătoarea a votat pe lista suplimentară.
- SV 16/15 Edineț, Alexeevca. Un alegător nu s-a regăsit în listele electorale de bază, fiind inclus în listele electorale suplimentare. Potrivit acestuia, se confruntă cu problema respectivă la fiecare scrutin electoral.
- SV 01/177, Chișinău, Ciocana. Un alegător a semnat în lista de bază în locul alegătorului ce-l preceda. Președintele a întocmit un act de constatare, fiind desemnat de către Președinte, secretar și cei 2 reprezentanți ai concurenților.
- SV 01/224, Chișinău, Rîșcani. Un alegător a semnat în lista de bază în locul altui alegător. Președintele a anunțat imediat persoanele autorizate prezente în SV.
- SV 01/045 Chișinău, Botanica. Un alegător (cu domiciliul aferent SV) nu s-a regăsit în listele electorale de bază, fiind inclus în listele electorale suplimentare.
- SV 29/01, Soroca. La 08:15 un alegător a semnat în listele electorale pentru un alt alegător. S-a întocmit proces verbal în legătură cu acest incident.
- SV 01/231, Chișinău, Rîșcani. La ora 09:20 o alegătoare inclusă în lista de bază figura în SIAS Alegeri cu o altă viză de reședință decât cea din buletin. Membrii BESV au raportat această neregularitate, iar alegătoarea a putut să voteze.
- SV 01/133, Chișinău, Centru. În lista de bază, la adresa alegătorului, se regăsește fosta proprietară a apartamentului, deși alegătorul (actuala proprietară) a scos-o de la evidență cu mult timp în urmă. Secretara a înregistrat informația în scris pentru CEC.
- SV 01/241, Chișinău, Rîșcani. Un alegător nu s-a regăsit în lista de baza, în pofida domiciliului aferent SV. Alegătorul a votat pe lista suplimentară.
- SV 01/064 Chișinău, Botanica. O alegătoare l-a identificat în lista de bază pe fiul ei decedat de 25 de ani. Alegătoarea susține ca la fiecare scrutin semnalează prezența în listă a decedatului, însă aceasta rămâne nemodificată.
- SV 28/03, Sîngerei. La 10:00 a fost semnalat că, patru alegători fără viză de reședință au fost înscriși în listele suplimentare.
- SV 01/133 Chișinău, Centru. Un alegător (cu domiciliul aferent SV) nu s-a regăsit în listele electorale de bază, fiind inclus în lista electorală suplimentară.
- SV 29/10, Soroca. La 10:17 a fost semnalat un caz, în care un alegător cu domiciliul în raza secției de votare nu s-a regăsit în lista de bază a alegătorilor. Acesta a fost inclus în lista suplimentară pentru a putea vota.
- SV 24/10, Ocnița, Bîrlădeni. La 10:10 s-a prezentat un alegător, care nu s-a regăsit în lista electorală de bază, deși avea viza de reședință în localitate. Președinta BESV a înscris alegătorul în lista suplimentară.
- SV 01/131 Chișinău, Centru. 2 alegători (cu viza de reședință aferentă SV) nu s-au regăsit în listele electorale de bază, au fost incluși în lista electorală suplimentară.
- SV 01/177, Chișinău, Centru. La 10:40 o alegătoare nu s-a regăsit în lista de baza, în pofida domiciliului aferent SV. Deși a votat pe lista suplimentară alegătoarea a rămas indignată pe faptul că 4 scrutine consecutive nu se regăsește în lista de bază.
- SV 01/252, Chișinău, Cricova. Un alegător a identificat o persoana decedată prezentă în lista electorală. Din discuții se pare că e vorba de un cetățean decedat în afara țării și pentru care nu au fost prezentate acte confirmative. Președintele BESV a făcut act de constatare.
- SV 01/152, Chișinău, Ciocana. Către 10:35 doi alegători și-au identificat rudele decedate în lista electorală. În ambele cazuri președintele BESV și-a făcut însemnările de rigoare.
- SV 24/10, Ocnița, Bîrlădeni. La 10:37 doi alegători (soț și soție), cu viza de reședință în satul Paladea, nu au fost găsiți în lista electorală de bază. Alegătorii au fost incluși în lista electorală suplimentară.
- SV 02/46 Bălți. Un alegător nu s-a găsit în SIAS Alegeri, cu toate că datele din buletinul de identitate confirmă apartenența acestuia la SV respectivă. Acesta a votat, fiind inclus în listele suplimentare. Președinta BESV a declarat că cazul respectiv era al nouălea din ziua respectivă.
- SV 23/04, Nisporeni. La 10:50 o alegătoare nu au fost găsită în lista electorală de bază. Președinta BESV a decis înscrierea alegătoarei în lista suplimentare.
- SV 01/144, Chișinău, Centru. Mulți alegători nu se regăsesc în lista electorală de bază, deși au reședința în raza secției de votare. Președinta BESV a confirmat că listele conțin numeroase erori, inclusiv adrese de bloc scrise incorect și adrese care ar trebui să fie incluse în raza altor secții de vot. Deși a informat CEC cu privire la aceste probleme în timp util, nu s-au întreprins măsuri pentru a rectifica situația.
- SV 35/04, Ungheni. La 10:54 o alegătoare s-a prezentat la SV, dar nu a fost găsită în lista de bază. Alegătoarea a acceptat să semneze în lista suplimentară și a votat.
- SV 01/131, Chișinău, Centru. O alegătoare nu s-a regăsit în lista electorală de bază, deși are reședința în raza secției de votare. Alegătoarea menționează ca nu figurează în liste încă din 2021. Alegătoarea a votat pe lista suplimentară.
- SV 23/04, Nisporeni. La 11:31 un cuplu s-a prezentat la SV. La verificarea în SIAS „Alegeri” în cazul alegătoarei nu se afișa reședința, iar în cazul alegătorului se indica o altă localitate pentru votare. La verificarea buletinelor de identitate s-a constatat că ambii soți au reședința în localitate, totodată strada este arondată la SV. Președintele BESV a decis înscrierea alegătorilor în listele suplimentare.
- SV 16/47, Edineț, Tîrnova. Un alegător care nu se regăsea în lista electorală de bază, deși locuiește de mult timp în această localitate. Alegătorul a fost înregistrat în lista suplimentară și i s-a permis votarea.
- SV 16/1, Edineț. Un alegător nu era inclus în lista de bază la secția de votare, deși are viza de reședință din 2022. A fost inclus în lista suplimentară și a votat.
- SV 16/3, Edineț. La ora 11:07, în incinta secției de votare 16/3 din orașul Edineț, un alegător s-a prezentat pentru a vota, dar nu a fost găsit în listele electorale. S-au identificat discrepanțe între adresa sa și cea din listele de bază. Secretarul BESV a intervenit și a înregistrat alegătorul în lista suplimentară, permițându-i astfel să participe la vot.
- SV 02/22, Bălți. La 11:43 operatorul SIAS „Alegeri” a depistat un alegător fără viză de reședință. Cu acordul președintelui BESV, alegătorul a fost inclus în listele suplimentare.
- SV 01/099, Chișinău, Buiucani. Către 11:39 doi alegători și-au identificat rudele decedate în lista electorală. Președintele BESV a informat CEC.
- SV 02/18, Bălți. La 11:41 s-au apropiat doi alegători (soț și soție). Deși ambii aveau aceiași viză de reședință, unul dintre ei era inclus în lista de bază, însă celălalt nu s-a regăsit și a fost inclus cu acordul membrilor BESV în lista suplimentară.
- SV 01/129, Chișinău, Centru. Un alegător nu s-a regăsit în lista de baza, în pofida domiciliului aferent SV. Alegătorul a votat pe lista suplimentară.
- SV 30/04, Strășeni. La 11:35, l-a verificarea de către operatorul SIAS „Alegeri”, doi alegători au fost identificați fără viză de reședință. Deși în buletinul de identitate este indicată viza de reședință care este arondată acestui sector. Secretarul BESV i-a adăugat în lista suplimentară.
- SV 02/19, Bălți. La 12:00 în SIAS „Alegeri” s-a depistat lipsa în lista de bază a unui alegător ce avea viză de reședință corespunzătoare secției de votare. Președintele BESV a luat decizia de a include alegătorul în lista suplimentară.
- SV 30/06, Strășeni. La 11:58 la secția de votare a venit un alegător, care nu se regăsea în listele de bază, deoarece în SIAS „Alegeri” se indica ca fără reședință, chiar dacă adresa de domiciliu a alegătorului este arondată acestei SV. Alegătorul a fost înscris în lista suplimentară.
- SV 02/19, Bălți. La 12:14 s-a depistat lipsa în SIAS „Alegeri” a doi alegători ce aveau viză de reședință corespunzătoare secției de votare. Președintele BESV a luat decizia de a include alegătorii în lista suplimentară.
- SV 01/143, Chișinău, Centru. O alegătoare s-a semnat întâmplător în locul altei persoane. Președinta BESV a fost înștiințată despre incident și a decis că persoana în locul căreia a semnat alegătoarea greșit, se va semna în locul acestei alegătoare.
- SV 01/086 Chișinău, Buiucani. Unii alegători nu se regăsesc în lista electorală și în SIASA. Aceștia sunt înscriși în listele suplimentare.
Altele – 27 cazuri.
- SV 07/007, Cahul. O alegătoare după ce a primit buletinul de vot a mers la cabină și a votat. După aceasta s-a apropiat la președinte secție cu solicitarea de a i se oferi alt buletin de vot din motiv ca a murdărit buletinul de cerneală. Președintele i-a refuzat motivând ca nu este în drept.
- SV 25/71 Orhei, Step-Soci. Ștampila ”Votat” lipsește de la cabina de vot pentru persoane cu dizabilități. Președintele BESV a motivat că nu au numărul necesar de ștampile.
- SV 07/18 Cahul, Andrușul de Jos. Safeul se află în biroul polițistului, care este în aceeași clădire a SV. Polițistul se află în biroul respectiv. Președinta BESV a declarat că safeul este prea greu și nu poate fi adus în incinta SV.
- SV 01/050 Chișinău, Botanica. La ora 09.05 în cabina de vot a fost găsit un buletin de vot completat. La consultarea cu toți membrii buletinul a fost pus în urna de vot.
- SV 11/016 Cimișlia, Cenac. O alegătoare cu reședința în altă localitate a venit să voteze în secția din satul Cenac. Președintele BESV a fost anunțat de operatorii SIAS ca există o problemă, acesta s-a apropiat, au discutat între ei și doamnei i s-a permis să voteze. Alegătoarea nu deținea certificat cu drept de vot.
- SV 24/28 Ocnița, Mihălășeni. La 10:10 a fost semnalat un caz în care un alegător a votat fără un act de identitate. S-a motivat prin faptul că alegătorul este din sat şi a uitat buletinul de identitate acasă. Nimeni dintre membrii BESV și reprezentanții prezenți nu au fost împotrivă.
- SV 28/12, Sîngerei, Bălășești. La 09:45 a fost semnalat că unui alegător i s-au înmânat două buletine de vot, din greșeală. Acesta a votat pe ambele buletine de vot. Președintele BESV a menționat că ulterior va fi încheiat un proces-verbal.
- SV 25/49 Orhei, Mîrzești. Unui alegător i-a fost permisă votarea cu buletinul de identitate cu termenul de valabilitate expirat.
- SV 01/180 Chișinău, Ciocana. Similar primului tur de scrutin, alegătorul a luat buletinul de vot și s-a apropiat de Președintele BESV solicitând să fie distrus. A fost completată o cerere și au perforat buletinul de vot.
- SV 01/129, Chișinău, Centru. La 10:41 unui alegător i-a fost permisă votarea cu buletinul de identitate cu termenul de valabilitate expirat.
- SV 25/56, Orhei, Peresecina. La 10:15 un alegător a venit să voteze, însă în SIAS „Alegeri” era indicat că alegătorul a votat în localitatea Cricova cu o oră în urmă. Alegătorul susține că nu a votat deloc. În final acestuia nu i s-a permis să voteze încă o dată deoarece deja a votat în Cricova.
- SV 01/144, Chișinău, Centru. La 11:28 un alegător a încercat să scoată buletinul necompletat din SV. Membrii BESV au intervenit prompt, explicându-i importanța exprimării votului și procedura corectă de votare. Alegătorul a recunoscut că nu cunoaște bine aceste proceduri.
- SV 01/210, Chișinău, Rîșcani. La 11:25 o alegătoare a încercat să depună în urna de vot două buletine, ambele având ștampila „VOTAT”. Membrii BESV au observat acest incident și au intervenit, anulând unul dintre buletine. Doamna a explicat că a primit ambele buletine de la un membru BESV, care susținea că i-a dat doar unul, iar confuzia a fost posibilă din greșeală.
- SV 16/47, Edineț, Tîrnova. Un alegător s-a prezentat pentru a vota în baza pașaportului cetățeanului RM. Acesta a fost respins și i s-a solicitat să prezinte buletinul de identitate. Alegătorul a părăsit secția fără a vota.
- SV 16/3, Edineț. Un alegător s-a prezentat cu actul de identitate al tatălui său, care se află în imposibilitatea de a se deplasa din cauza problemelor de sănătate. După înregistrare, operatorul a realizat că actul de identitate nu aparține alegătorului. Alegătorul dorea să afle dacă urna mobilă poate fi trimisă la domiciliul tatălui său, deși nu a depus o cerere prealabilă, și dacă ar putea să facă această cerere în ziua respectivă. Copia actului de identitate introdus din greșeală în baza de date a fost păstrată de președintele BESV. Președintele a informat toți participanții la alegeri despre incident.
- SV 01/204 Chișinău, Rîșcani. O alegătoare (în vârstă cu dificultăți de mobilitate) a votat în imediata apropiere a localului SV (parter). Secretara, împreună cu doi observatori, au asistat la procesul de votare. În timpul votului, toți membrii au întors spatele, iar ulterior, secretara a introdus buletinul de vot în urnă.
- SV 26/39 Rezina, Trifești. Reprezentantul candidatei Maia Sandu (PAS), își nota într-o agendă fiecare alegător care a venit să voteze. La observare procesului respectiv, președinta BESV a luat agenda reprezentantului.
- SV 26/39 Rezina, Trifești. Reprezentantul candidatei Maia Sandu (PAS), își nota într-o agendă fiecare alegător care a venit să voteze. La observare procesului respectiv, președinta BESV a luat agenda reprezentantului.
- SV 37/21, Transnistria, Coșnița. Între orele 9:30-10:30, a fost observată o echipă de persoane – declarate de fi de la Mega TV – care filmau în preajma SV. Acestora nu li s-a permis accesul în incinta SV din motiv că nu ar fi fost autorizați. Potrivit acestora însă, în primul tur al alegerilor aceștia au fost autorizați și au lucrat la Varnița, fără careva impedimente, afirmând că au depus actele necesare și pentru al doilea tur, însă nefiind siguri de statutul acestora.
- SV 37/09 Transnistria, Varnița. În intervalul orelor 9:30 – 12:30, în preajma SV a fost înregistrat un flux mare de alegători, formându-se rânduri pentru a vota. Procesul de votare nu este impactat.
- SV 37/08 Transnistria, Varnița. Chiar de la deschiderea SV, în preajma acesteia a fost înregistrat un flux mare de alegători, formându-se rânduri pentru a vota. Procesul de votare nu este impactat.
- SV 37/10 Transnistria, Varnița. La ora 12:26, în preajma acesteia este înregistrat un flux mare de alegători, formându-se rânduri pentru a vota. Procesul de votare nu este impactat.
- SV 29/014 Soroca, Bădiceni. Observatorul Promo-LEX a constatat o situație de neînțelegere dintre directorul Internatului Psihoneurologic unde se votează cu urna mobilă și președintele CECE II. Directorul este indignat de ce bolnavii nu sunt ajutați de lucrătorii medicali pentru a vota. El susține că a depus o sesizare la CEC după primul tur dar încă nu a primit răspuns de la CEC. Președintele CECE II și un reprezentat CEC prin telefon i-a adus la cunoștință despre ce prevede Codul electoral, după care directorul s-a conformat.
- SV 01/019 Chișinău, Botanica. În SV era un alegător indecis și care nu cunoaște conținutul buletinului de vot. Neștiind pe cine să voteze, acesta a încercat să iasă cu buletinul de vot din SV. Membrii BESV i-au interzis. I-au făcut cunoscut conținutul buletinului de vot și l-au îndemnat să meargă în cabina de vot și să voteze.
- SV 29/014 Soroca, Bădiceni. Un alegător nu a aplicat ștampila pe buletinul de vot, s-a întors din cabina de vot și l-a pus curat pe masa membrilor BESV. Președintele BESV a pus buletinul de vot în urna de vot.
- SV 11/37 Cimișlia, Mihailovca. În incinta SV, membrii BESV au instalat o boxă, de unde este difuzată doar muzică rusească.
- SV 38/181, România, Iași. La ora 12:25, în urma verificării unui alegător în SIASA, în sistem era indicat că persoana dată persoane ar mai fi votat în altă parte (Chişinău, sectorul Centru), iar aceasta nega ca ar fi votat înainte. La întrebările insistente ale președintelui BESV, alegătorul în cauză, precum și alt alegător care îl însoțea, au recunoscut faptul că aceștia au votat la ora 7 dimineața la Chișinău și au hotărât să voteze și la Iași. Aceștia s-au scuzat cu faptul ca ar fi votat pentru același candidat și au plecat benevol din secție.
Amintim că, Promo-LEX a pus la dispoziția cetățenilor o adresă de e-mail și un număr de telefon la care vor putea semnala anumite nereguli ale procesului electoral. În situația în care ați fost martorii unei situații mai puțin obișnuite, vă îndemnăm să ne contactați la adresa: [email protected] sau la numărul de telefon: 068 43 83 23, valabil și pentru Viber, Telegram sau Whatsapp.
Comunicatul este elaborat în cadrul Misiunii de observare a alegerilor prezidențiale și referendumului constituțional din 20 octombrie 2024, desfășurată de Asociația Promo-LEX cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) Uniunea Europeană și Fondul German Marshall din SUA, Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Organizația Internațională a Francofoniei și Fundația Soros Moldova. Misiunea de observare este realizată sub egida Coaliției civice pentru Alegeri Libere și Corecte.
Opiniile exprimate în comunicatele publice ale MO Promo-LEX aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al finanțatorilor sau partenerilor. Conținutul acestui document poate fi supus revizuirilor redacționale.
Pentru informații suplimentare:
Dumitrița Ciuvaga
Comunicatoare
Asociația Promo-LEX
Tel: +373 68 800 827