
Promo-LEX susține eforturile CEC de reglementare a particularităților de desemnare și înregistrare a candidaților la alegerile locale, dar consideră că unele aspecte din proiectul Regulamentului ar trebui revizuite și ajustate pentru a evita anumite interpretări sau neclarități.
Propunerile Promo-LEX au fost prezentate, pe 3 mai, în cadrul consultărilor publice organizate de Comisia Electorală Centrală.
„Înregistrarea concurenților electorali este unul din aspectele pe care Promo-LEX îl monitorizează cu atenție. Sperăm ca propunerile noastre și altele care vor fi formulate să fie luate în calcul de către CEC așa încât și acest Regulament, și celelalte să fie cât mai bune și să răspundă necesităților de organizare a alegerilor libere și corecte în conformitate cu prevederile noului Cod electoral”, a menționat, în cadrul evenimentului, Directorul de Program al Promo-LEX, Nicolae Panfil.
În opinia Promo-LEX, misiunea principală a respectivului Regulament este să prezinte o listă exhaustivă a condițiilor respingerii înregistrării concurentului electoral sau a candidatului de pe listă. Astfel, Promo-LEX recomandă enumerarea explicită a tuturor cazurilor și motivelor în baza cărora organele electorale pot refuza înregistrarea. În context, amintim că o recomandare similară a fost formulată de Comisia de la Veneția la Codul electoral pentru a se asigura că normele legale creează condițiile necesare pentru înregistrarea incluzivă a candidaților pentru fiecare tip de alegere.
Totodată, Promo-LEX propune revizuirea prevederii potrivit căreia neîntocmirea documentelor necesare pentru înregistrare în modul prevăzut de cadrul legal poate duce la refuzul înregistrării. Această prevedere nu este aplicabilă în toate cazurile, or Codul electoral stabilește expres refuzul înregistrării doar în cazul în care un concurent electoral prezintă o listă a candidaților desemnați în alegeri care nu respectă cota minimă de prezentare sau poziționarea candidaților pe liste, precum și în cazul existenței anumitor restricții prevăzute în Cod. Promo-LEX subliniază că refuzul înregistrării concurentului electoral din alte motive formale, ar putea duce la încălcarea dreptului persoanei de a fi aleasă.
Promo-LEX mai propune excluderea din lista documentelor necesare pentru înregistrarea partidului politic în calitate de concurent electoral a statutului și certificatului de înregistrare la Ministerul Justiției/Agenția Servicii Publice. Așa cum aceste documente nu sunt prevăzute de Codul Electoral în lista actelor solicitate pentru înregistrarea concurenților electorali, iar CEC poate solicita aceste acte de la Agenția Servicii Publice, considerăm nejustificată punerea pe seama fiecărui concurent/candidat în alegerile locale a obligației de prezentare a originalului și copiei statutului și certificatului de înregistrare a partidului politic.
O altă recomandare ține de reglementarea în mod specific a situației în care un candidat independent își înaintează candidatura atât pentru funcția de consilier, cât și pentru cea de primar. Promo-LEX consideră necesară clarificarea faptului dacă respectivul candidat solicită, și corespunzător primește, listele de subscripție pentru ambele funcții concomitent și dacă aceeași cetățeni pot semna în susținerea candidatului pentru ambele funcții. Totodată, ar urma să fie clarificat dacă candidatul respectiv ar trebui să depună rapoarte financiare separate pentru campania electorală.
Referitor la condițiile pentru întocmirea listelor de candidați care trebuie respectate în mod cumulativ – cota minimă de reprezentare de 40% pentru ambele sexe și poziționarea pe liste a minimum patru candidați de același gen la fiecare zece locuri – Promo-LEX recomandă ca proporția să fie respectată pentru primele cinci poziții, în cazul alegerilor locale, și să fie lăsată la discreția competitorilor. Această propunere este inspirată din Avizul Comisiei de la Veneția care a atras atenția că în condițiile sistemului de cote existent procentul femeilor consiliere (în special pentru partidele cu mai puțini consilieri aleși) ar putea fi considerabil mai mic. De exemplu, dacă un partid câștigă șase locuri de consilier, iar femeile ocupă pozițiile 7-10 de pe lista primilor zece candidați ai partidului respectiv, procentul femeilor alese din acel partid ar fi zero.
Asociația Promo-LEX este de asemenea convinsă de necesitatea excluderii prevederii potrivit căreia candidații independenți pot cere acordul și utiliza simbolul partidului politic în calitate de simbol electoral. Potrivit Codului electoral, nu se admite identitatea sau similitudinea elementelor de identificare ale concurenților electorali, iar simbolurile electorale sunt elemente de identificare ale concurenților electorali. Considerăm că simbolul unui partidului politic nu poate fi utilizat de către candidați independenți din cel puțin următoarele considerente: lezarea principiului egalității șanselor, ducerea în eroare a alegătorilor, transferul de imagine, posibilitatea ca partidul să camufleze participarea sa în campanie și să se eschiveze de la raportarea cheltuielilor de campanie.
Opinia integrală a Asociației Promo-LEX la proiectul Regulamentului CEC privind particularitățile de desemnare și înregistrare a candidaților la alegerile locale poate fi găsită aici.
Consultările publice au fost organizate de Comisia Electorală Centrală în parteneriat cu Asociația Promo-LEX, în cadrul Programului ”Democrație, Transparență și Responsabilitate”, susținut financiar de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).

