
Astăzi, 5 februarie 2026, la Consiliul raional Dubăsari, are loc masa rotundă dedicată situației fermierilor din raionul Dubăsari.
Evenimentul reunește reprezentanți ai fermierilor din raionul Dubăsari, reprezentanți ai autorităților publice centrale, precum și experți din cadrul Asociației Promo-LEX, care discută problemele actuale cu care se confruntă agricultorii din regiune.
În cadrul discuțiilor, participanții abordează situația actuală a fermierilor la începutul sezonului agricol 2026, fiind pus un accent deosebit pe violarea continuă a dreptului de proprietate, inclusiv în contextul recentei cauze comunicate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului – Victoria-Cocieri S.R.L. v. Republica Moldova și Federația Rusă.
Agenda evenimentului include un panel de discuții axat pe executarea hotărârilor CtEDO în grupul de cauze Sandu și alții v. Moldova și Rusia. Participanții examinează implicațiile hotărârilor pentru reclamanți, stadiul actual al executării acestora, măsurile întreprinse de autoritățile Republicii Moldova, precum și gradul de conformare al Federației Ruse, inclusiv aspecte ce țin de plata despăgubirilor și demersurile diplomatice.
Amintim că hotărârile CtEDO încă nu au fost executate, iar fermierii au nevoie de garanții sigure și condiții optime pentru a-și gestiona proprietățile. Neexecutarea hotărârilor CtEDO sporește neîncrederea locuitorilor din stânga Nistrului în justiție și dreptate. Iată de ce, eforturile Asociației Promo-LEX trebuie susținute de autoritățile constituționale și partenerii strategici ai Republicii Moldova, a declarat Ion Manole, directorul executiv al Asociației Promo-LEX.
Un obiectiv al evenimentului constă în analizarea stadiului actual și a provocărilor legate de executarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului în grupul de cauze Sandu și alții v. Moldova și Rusia, precum și în colectarea informațiilor și opiniilor fermierilor vizați de aceste cauze. Datele și informațiile colectate vor contribuie la formularea comunicărilor ce urmează a fi transmise Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, responsabil de monitorizarea executării hotărârilor CtEDO, a declarat Alexandru Postica, expert Promo-LEX.
Totodată, se discută despre rolul Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei în procesul de monitorizare a executării hotărârilor, comunicările expediate către acesta și acțiunile întreprinse în acest sens. Discuțiile vizează și politicile publice promovate la nivel național, orientate spre restabilirea drepturilor de proprietate încălcate ale fermierilor din raionul Dubăsari.
Evenimentul este organizat de Asociația Promo-LEX cu suportul financiar oferit de Fundația Soros Moldova și National Endowment for Democracy. Opiniile exprimate în cadrul evenimentului nu reflectă neapărat opinia și poziția Fundației Soros Moldova și a National Endowment for Democracy.

