
Ședințele plenare ale Parlamentului din această săptămână s-au desfășurat cu mai multe probleme legate de asigurarea transparenței decizionale și de respectarea procedurilor parlamentare. Promo-LEX a constatat că transparența decizională a fost afectată în cazul a șase proiecte de lege examinate în cadrul celor două ședințe plenare, ceea ce reprezintă 75% din totalul proiectelor de lege votate.
Principalele probleme identificate se referă la faptul că nu a fost respectat termenul minim de 10 zile lucrătoare pentru prezentarea recomandărilor părților interesate, prevăzut de Legea nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional, dar și la faptul că au fost examinate și aprobate rapoartele comisiilor permanente în aceeași zi cu ședința plenară în care proiectele au fost discutate. O altă problemă vizează faptul că nu au fost publicate, înainte de începerea ședinței, documente aferente proiectelor de lege, precum corapoartele comisiilor, avizele juridice, rezultatele consultărilor publice, sinteza obiecțiilor și recomandărilor sau versiunea proiectului înainte de votul în a doua lectură.
Promo-LEX atrage atenția că această practică diminuează transparența procesului decizional și ridică semne de întrebare privind posibilitatea deputaților de a analiza în mod adecvat documentele înainte de exercitarea votului.
O problemă aparte, legată de respectarea transparenței decizionale, se referă la proiectul privind securitatea judecătorilor și modificările privind evaluarea judecătorilor și procurorilor. În cazul acestuia, un amendament adoptat a depășit scopul inițial al proiectului, introducând modificări la legislația privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Potrivit Legii nr. 100/2017 privind actele normative, atunci când un proiect este completat cu concepte sau reglementări noi, acesta trebuie transmis repetat spre avizare și consultare publică. Promo-LEX constată că aceste proceduri nu au fost respectate, proiectul fiind adoptat fără reluarea procesului de consultare publică.
Mai mult, constatăm că în timpul dezbaterilor asupra proiectului a fost aplicat art. 108 din Regulamentul Parlamentului, la propunerea fracțiunii PAS, care a dus la încheierea discuțiilor în plen.
Precizăm că, pe acest subiect, mai multe organizații ale societății civile, printre care și Promo-LEX, au semnat o declarație comună privind modificarea procedurii de numire a membrilor în Comisiile de evaluare a judecătorilor și procurorilor (vetting). În declarație se menționează că majoritatea calificată este un instrument de consens, în condițiile în care autorii amendamentului au invocat riscul ca regula de numire a membrilor comisiilor, cu 61 de voturi ale deputaților, să poată bloca procesul de numire. În declarație se subliniază că scopul majorităților calificate în procedurile parlamentare este tocmai acela de a încuraja consensul politic în cazul instituțiilor sensibile.
În final, organizațiile semnatare îndeamnă autoritățile să asigure că orice modificări legislative care vizează reforma justiției sunt discutate transparent, cu participarea societății civile, a experților și a tuturor actorilor relevanți.
Alte aspecte relevante din ședințele plenare ale acestei săptămâni vor fi prezentate mâine într-un nou comunicat de presă.
Monitorizarea activității Parlamentului este realizată cu suportul Suediei. Activitatea face parte din proiectul „Democrația în Acțiune: Consolidarea Integrității Electorale, Responsabilității Politice și Participării Civice”, implementat de Asociația Promo-LEX, cu sprijinul Suediei, al Guvernului Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord și al Uniunii Europene. Opiniile exprimate aparțin exclusiv autorilor și nu reflectă poziția Ambasadei Suediei în Republica Moldova, a Guvernului Regatului Unit și a Uniunii Europene.
Pentru informații suplimentare:
Dumitrița Ciuvaga
Comunicatoare
Asociația Promo-LEX
Tel.: +373 68 800 827

