Pornind de la principiile şi valorile democratice, bazate pe respectul şi demnitatea umană, promovate şi prevăzute în documente internaţionale, precum Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Convenţia Europeană privind Drepturile şi Libertăţile Fundamentale ale Omului;
Ţinând cont atât de prevederile Constituţiei şi legislaţiei Republicii Moldova cât şi de obligaţia pozitivă a Statului Republica Moldova de a-i apăra şi de a le garanta, fără discriminare, tuturor cetăţenilor săi drepturile, libertăţile şi interesele constituţionale;
Având în vedere faptul că la 7 aprilie 2010 jurnalistul Ernest Vardanean a fost practic răpit de structurile ilegale şi anticonstituţionale din Tiraspol, iar la 16 decembrie presupusa instanţă de judecată din Tiraspol l-a condamnat la 15 ani de închisoare cu regim sever;
Luând act de faptul că pe parcursul presupusului „proces” nu i-au fost respectate drepturile fundamentale, fiind interzise întrevederile prizonierului Vardanean cu rudele şi avocaţii, precum şi prezenţa lor la „proces”;
Constatând insuficienţa eforturilor autorităţilor constituţionale în vederea protecţiei cetăţeanului Ernest Vardanean şi a familiei sale;
Considerând “sentinţa” pseudo judecătoriei supreme, din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, din 16 decembrie 2010, drept un nou atac asupra drepturilor omului;
Reafirmând cerinţele către Federaţia Rusă şi Republica Moldova, expuse în REZOLUŢIA Târgulului de Parteneriat European pentru Organizaţiile Societăţii Civile din Moldova, cu privire la situaţia lui Ilie Cazac şi Ernest Vardanean, din 16 iunie 2010;
Fiind îngrijoraţi de soarta lui Ernest Vardanean, Ilie Cazac dar şi a altor persoane aflate în detenţia administraţiei de la Tiraspol;
Reamintind autorităţilor Republicii Moldova şi celor ale Federaţiei Ruse că sunt singurele responsabile pentru situaţia şi evoluţia drepturilor omului în regiunea transnistreană;
C E R E M :
Autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova şi Guvernului Federaţiei Ruse, în mod repetat:
• Să creeze imediat o comisie de experţi independenţi pentru a vizita şi inspecta condiţiile în care sunt deţinuţi şi trataţi Ernest Vardanean, Ilie Cazac şi alte persoane aflate în închisorile din regiune;
• Să contribuie imediat şi necondiţionat la eliberarea lui Ernest Vardanean şi Ilie Cazac;
• Să oprească imediat orice ajutor financiar, economic sau de altă natură, acordat regimului de la Tiraspol, condiţionându-l cu respectarea drepturilor omului în acest spaţiu al Republicii Moldova;
• Să întreprindă în regim de urgenţă toate eforturile necesare, aflate la dispoziţia lor, pentru a demonstra că absolut tuturor persoanelor aflate în “custodia” administraţiei de la Tiraspol, le sunt asigurate şi respectate drepturile şi că nu sunt supuşi actelor de tortură şi tratament inuman;
• Să condiţioneze suportul financiar, economic şi social cu respectarea drepturilor tuturor locuitorilor regiunii transnistrene;
• Să contribuie la eliberarea imediată şi necondiţionată a lui Ernest Vardanean şi Ilie Cazac;
Reprezentanţilor administraţiei de la Tiraspol:
• Să nu aplice tortura, să nu admită tratamentul inuman şi degradant împotriva persoanelor reţinute sau deţinute în închisori, secţii ale miliţiei sau în orice alt loc de detenţie;
• Să le respecte drepturile procedurale (la avocat, la întrevederi, la asistenţă medicală etc.) tuturor persoanelor aflate în detenţie;
• Să admită imediat şi necondiţionat o comisie de experţi pentru a examina starea de sănătate şi condiţiile de detenţie ale lui Ernest Vardanean şi Ilie Cazac.
Autorităţilor Republicii Ucraina
• Să introducă interdicţia de intrare pe teritoriul Ucrainei, pentru persoanele care administrează regiunea transnistreană şi membrii familiilor lor, lista fiind coordonată cu autorităţile constituţionale ale Republicii Moldova;
Comunităţii internaţionale (Statelor, structurilor, instituţiilor şi organizaţiilor):
• Să intensifice dialogul cu autorităţile Republicii Moldova şi administraţia Tiraspolului pentru eliberarea imediată a lui Ernest Vardanean;
• Să anuleze moratoriul asupra interdicţiei de călătorie în statele UE pentru toate persoanele care deţin controlul asupra regiunii transnistreane, pînă la soluţionarea cazului lui Ernest;
• Să atenţioneze Republica Moldova privind necesitatea implementării prevederilor Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului;
• Să blocheze conturile bancare ale persoanelor ce deţin control asupra regiunii din stînga Nistrului;
• Să lobeze autorităţile Ucrainei în scopul introducerii interdicţiei de deplasare a „oficialilor” transnistreni pe teritoriul ţării lor.
Îndemnăm OSCE:
• Să ceară eliberarea imediată şi necondiţionată a lui Ernest Vardanean;
• Să intensifice eforturile şi să obţină rezultate în vederea garantării drepturilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova;
Îndemnăm Organizaţiile Neguvernamentale Naţionale şi Internaţionale:
• Să întreprindă acţiuni de sensibilizare a opiniei publice la nivel naţional şi internaţional, întru soluţionarea, în regim de urgenţă, a cazului Vardanean;
• Să adreseze apeluri, sau orice alt tip de mesaj, oficialilor naţionali şi internaţionali cu privire la necesitatea asigurării dreptului la libertate şi securitate pentru Ernest Vardanean, Ilie Cazac şi membrii familiilor lor.

