La data de 13 martie 2018, Ministerul Justiției al Federației Ruse a calificat „Platforma Europeană pentru Alegeri Democratice” (EPDE), o rețea de organizații independente ale societății civile care se ocupă de observarea alegerilor, precum și o organizație lituaniană, membră a acestei rețele, Centrul Internațional pentru Studii Electorale (IESC) – drept „organizații indezirabile”.
Asociația Promo-LEX, membru fondator al EPDE, este solidară cu Platforma și își exprimă îngrijorarea privind calificarea pe care a făcut-o Federația Rusă.
Cu o declarația în acest sens a venit Stefanie Schiffer, Președintele EPDE: „Ne exprimăm protestul împotriva calificării noastre drept «organizație indezirabilă» și împotriva criminalizării fără deosebire și a discreditării rețelei noastre. Cerem Ministerului Justiției al Federației Ruse să revoce imediat această măsură”.
Prin introducerea, în anul 2015, a Legii privind „organizațiile indezirabile”, guvernul Federației Ruse încearcă să criminalizeze eforturile de cooperare internațională ale mișcărilor democratice. Angajații organizațiilor internaționale și partenerelor lor din Federația Rusă trecute în „lista neagră” pot fi condamnați la închisoare pe un termen de până la șase ani, și pot primi interdicția de a intra pe teritoriul Rusiei precum și numeroase alte sancțiuni în cazul continuării cooperării lor.
Guvernul Germaniei a criticat legea în anul 2015, calificând-o drept „măsură de izolare și discreditare a societății civile care critică autoritățile din Rusia și de prevenire a cooperării transfrontaliere,” ce sporește și mai mult „sentimentul de nesiguranță și frică deja existent în societatea civilă din această țară”. Guvernul Germaniei a reacționat și de această dată, astfel la 15 martie 2018, Reprezentanta Guvernului pentru drepturile omului şi ajutor umanitar, Bärbel Kofler a venit cu o declarație, menționând că „în Rusia se încearcă discreditarea observatorilor independenți”.
De asemenea, Ambasada Uniunii Europene în Rusia și Forumul Societății Civile UE-Rusia au venit cu reacții în acest sens, în susținerea EPDE.
Asociația Promo-LEX atrage atenția asupra tendințelor îngrijorătoare din țările CSI privind presiunea și acțiunile denigratoare la adresa organizațiilor neguvernamentale, în special a celor care promovează alegerile libere și corecte, monitorizează respectarea drepturilor omului, etc.
****
EPDE este o alianță a organizațiilor de observare a alegerilor, fondată în anul 2012 pentru a susține observarea alegerilor de către cetățeni în țările Parteneriatului Estic, Federația Rusă și în toată Europa, precum și pentru a contribui la procesul electoral democratic.
Mai multe informații despre EPDE sunt disponibile la www.epde.org
„Platforma Europeană pentru Alegeri Democratice” (EPDE) a fost lansată la 12 decembrie 2012, în Polonia, Varșovia de către doisprezece organizații ale societății civile ce sprijină sau efectuează observarea alegerilor naționale în statele din Parteneriatul Estic, Federația Rusă și Uniunea Europeană. Printre membrii fondatori ai „Platformei Europene pentru Alegeri Democratice” este și Asociația Promo-LEX.

