
În vederea identificării gradului de transparență și deschidere în relaționarea deputaților cu cetățenii privind programul de audiență și audiențele desfășurate, Promo-LEX a analizat paginile de Facebook a celor 93 de deputați ai Legislaturii a XI-a care dețin o asemenea pagină, și comunică următoarele:
- evidențiem o tendință îngrijorătoare în practica actuală a aleșilor poporului de a nu informa cetățenii despre programul și audiențele desfășurate. Or, audiențele rămân, în continuare, un instrument lipsit de transparență;
- atestăm, în continuare, lipsa unui dialog deschis, sistemic și permanent între aleșii poporului și cetățeni. Pe parcursul a 8,5 luni (1 august 2023 – 16 aprilie 2024) au fost identificate doar 68 de postări prin intermediul cărora cetățenii sunt informați despre programul de audiență și doar 7 postări despre audiențele desfășurate;
- 72% din deputați nu utilizează Facebook-ul ca instrument de comunicare și informare a cetățenilor despre programul audiențelor și audiențele desfășurate, în condițiile în care, la începutul anului 2024 rata de penetrare a internetului în Moldova a atins cota de 63,5% iar numărul de utilizatori ai rețelelor sociale a crescut cu 31,5% față de anul 2023 – atingând cota de 60,6% din totalul populației 18+;
- conform informațiilor disponibile public, majoritatea audiențelor (34) au fost organizate în spațiile APL, 26 au avut loc la organizația teritorială PAS, iar câte 4 – la Parlament și în diasporă. Fiind în serviciul poporului, considerăm că, deputații ar trebui să asigure organizarea audiențelor cu prioritate în sediul APL, și mai puțin în cadrul organizațiilor teritoriale de partid.
- în context, amintim că potrivit art. 22, alin. (3) din Legea privind statutul deputatului în Parlament, autoritățile administrației publice locale (APL) acordă deputatului sprijinul necesar pentru lucrul cu cetățenii, inclusiv oferă încăperi pentru întâlnirile cu ei. Respectiv, neasigurarea de către APL a deputatului cu condiții necesare pentru audiența cetățenilor (a se vedea cazul Istratii Dorian), reprezintă o încălcare a legislației. Totodată, considerăm că, o comunicare asertivă este indispensabilă pentru a eficientiza conlucrarea cu APL și organizarea unor audiențe eficiente în beneficiul cetățenilor.
- cele mai multe audiențe (30) au fost desfășurate în regiunea de centru a țării (Anenii Noi, Chișinău, Criuleni, Nisporeni, Orhei, Ungheni), urmată de regiunea de nord (27) (Bălți, Briceni, Edineț, Drochia, Florești, Sângerei, Soroca), și regiunea de sud a țării (Ștefan Vodă – 4);
- remarcăm o abordare pasivă, lipsită de interesul deputaților de a informa cetățenii despre activitatea desfășurată, or pe lângă cei 7 deputați care nu dețin o pagină de Facebook, alți 7 deputați nu și-au mai actualizat pagina cel puțin din luna decembrie 2023.
Reiterăm convingerea că toate activitățile desfășurate de aleșii poporului trebuie să fie reflectate într-o manieră transparentă, atât cele care au vizat interacțiunea cu cetățenii sub forma audiențelor, cât și cele care au vizat alte interacțiuni și discuții cu cetățenii, inclusiv cele politice.
Pornind de la premisa că rețelele sociale devin principala modalitate de creare a relațiilor între indivizi și/sau instituții, că acestea reprezintă instrumente-cheie de comunicare pentru sectorul public, inclusiv pentru a informa corect și în timp util publicul larg (cetățenii) despre activitatea desfășurată, Promo-LEX prezintă 5 motive pentru care deputații ar trebui să mediatizeze audiența cetățenilor:
- În exercitarea mandatului deputații sunt în serviciul poporului iar înștiințarea cetățenilor reprezintă o condiție esențială pentru exercitarea în mod transparent a atribuțiilor de bază.
- Instrumentul audiențelor reprezintă un act de implicare directă și concentrare a atenției deputaților asupra problemelor, provocărilor, așteptărilor și întrebărilor cetățenilor în vederea identificării soluțiilor și oferirii de răspunsuri.
- Mediatizarea audiențelor, deopotrivă cu celelalte activități, reprezintă a dovadă clară și puternică a dialogului deschis cu cetățenii.
- Cetățenii informați corect nu pot fi manipulați.
- Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit.

