Nr. ref. 19 din 02.09.2021
Asociația Promo-LEX este o organizație non-guvernamentală, apolitică și nonprofit, înregistrată la Ministerul Justiției al Republicii Moldova la 19 iulie 2002. Misiunea Asociației este de a contribui la dezvoltarea democrației în Republica Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană, prin promovarea și apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice și consolidarea societății civile.
Contextul anunțului: Asociația Promo-LEX implementează în perioada 26 iulie 2016 – 31 martie 2025 Programul “Democrație, Transparență și Responsabilitate”, finanțat de către Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), conform Contractului de Grant Nr. AID-117-A-16-00002 din 26 iulie 2016.
Pentru implementarea programului sus menționat, Asociația Promo-LEX este în căutarea a două oficii regionale (or. Edineț/Ocnița și mun. Cahul) care urmează a fi închiriate pe durata proiectului.
Scopul general al anunțului este identificarea și selectarea celor mai bune oferte de chirie a spațiului pentru două oficii regionale.
Cerințe tehnice pentru spațiu (oficiu):
- oficiile propuse se vor afla în 1. or. Edineț sau Ocnița și 2. mun. Cahul (preferabil în zona centrală a orașului);
- oficiile propuse vor include cel puțin următoarele spații:
- suprafața de cca. 15-35 m2;
- un grup sanitar separat sau accesibil biroul propus în chirie;
- oficiile propuse vor dispune de următoarele condiții:
- nu se va afla la subsolul/demisolul clădirii;
- posibilitatea de conectare la Internet;
- sistem de pază existent sau posibilitatea de instalare a acestuia;
- sistem centralizat sau autonom de răcire (climatizare)/încălzire termică;
- locuri de parcare (proprii sau publice) în apropierea clădirii;
- amplasare în zonă ușor accesibilă pentru transportul public.
Durata contractului: oficiile regionale vor fi închiriate în bază de Contract de Locațiune a spațiului pentru o perioadă de aproximativ 3 ani 5 luni (septembrie 2021 – martie 2025).
Notă: Promo-LEX își rezervă dreptul, în limita fondurilor disponibile și a condițiilor expuse/aprobate de către donatori, să modifice durata contractului sus menționată respectând procedurile de informare de rigoare.
Cerințe față de oferte:
Ofertele pot fi prezentate atât de persoane fizice cât și juridice, inclusiv agenții imobiliare. Ofertele vor conține în mod obligatoriu schița și descriere tehnică a oficiului, precum și oferta financiară.
- Oferta tehnică va conține:
- adresa exactă a spațiului propus în chirie;
- descrierea spațiului oferit și a condițiilor existente;
- documente care ar confirma suprafața totală/suprafața camerelor oficiului propus în chirie;
- fotografii ale oficiului propus în chirie.
- Oferta financiară va conține:
- prețul indicat per metru pătrat calculat pentru întreaga suprafață a oficiului oferit în chirie, incluzând costul serviciilor comunale (apa, curent electric, gaz, agent termic, canalizare etc.); serviciile de Internet vor fi achitate separat/direct de către Asociația Promo-LEX;
- oferta financiară va include prețul cu TVA 20% şi la cota TVA cu drept de deducere (pentru persoanele juridice) sau impozitul persoanei fizice (dacă proprietarul imobilului este persoană fizică);
- Ofertele prezentate vor conține următoarele date:
- persoana de contact şi datele de contact ale companiei/persoanei fizice;
- rechizitele bancare ale companiei/persoanei fizice;
- semnătura persoanei autorizate;
- ștampila umedă a companiei (în cazul persoanelor juridice);
- declarația pe proprie răspundere că spațiul oferit în chirie nu este gajat etc.;
- data întocmirii ofertei.
Notă: În cazul în care serviciile propuse în ofertă urmează a fi livrate de către doi sau mai mulți prestatori (persoane juridice separate), care aplică în cadrul acestui concurs într-o singură Ofertă, acest fapt trebuie indicat expres în ofertă. În așa caz, oferta trebuie să includă datele de contact și tot pachetul de documente, indicat în termenii de referință, pentru fiecare prestator în parte.
Criteriile de evaluare a ofertelor:
- Oferta tehnică corespunde cerințelor indicate în anunț;
- Prețul competitiv, conform ofertei financiare (preț-calitate).
Data limită de prezentare a ofertelor: 12 septembrie 2021, ora 18:00.
Ofertele urmează a fi expediate la adresa de e-mail: [email protected]. Vor fi examinate doar ofertele complete care corespund cerințelor prezentate mai sus. Doar compania/persoana selectată va fi contactată.
Pentru informații suplimentare: Mariana Novac, Coordonatoare de Program, Programul Monitorizarea Proceselor Democratice, GSM: 069339700, E-mail: [email protected].

