Nr. ref. 6 din 08.04.2015
Misiunea Asociației Promo-LEX este de a contribui la dezvoltarea democrației în Republica Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea societății civile. Asociația Promo-LEX este o organizație non-guvernamentală, apolitică și nonprofit. Asociația Promo-LEX își desfășoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Asociația Promo-LEX a fost înregistrată la Ministerul Justiției al Republicii Moldova la 19 iulie 2002.
Informație de context: În perioada 15.09.2014 – 14.09.2015, Asociația Promo-LEX implementează Programul Consolidarea Alegerilor Transparente în Moldova. În cadrul programului va fi desfășurată Misiunea de Monitorizare a Alegerilor Locale 2015.
Scopul general al anunțului este identificarea și selectarea celei mai bune oferte de prestare a serviciilor de organizare a unui training pentru Observatorii Asociației Promo-LEX în perioada 24-26 aprilie în or. Chișinău sau în afara oraşului.
Astfel, sunt solicitate următoarele servicii:
- Servicii de cazare până la 100 persoane pentru 2 nopți (camere duble, triple sau cvadruple cu paturi separate);
- Arenda unei săli de conferințe (amenajată cu scaune, mese, proiector și ecran) cu capacitatea de cca. 100 persoane pentru o durata de 2 zile (max. 16 ore);
- Disponibilitatea a 6 săli mai mici pentru activităţi în grupuri a cite 10-15 persoane (sălile echipate cu scaune mese și preferabil cu proiector și ecran);
- Apă pentru participanți – 600 sticle de 0.5l, plată;
- Alimentația participanților (Oferta trebuie să includă meniul detailat);
- 200 porții de mic dejun (2 zile x 100 persoane);
- 300 porții de prânz (3 zile x 100 persoane);
- 200 porții de cină (2 zile x 100 persoane);
- 700 porții pauză de cafea (3 pauze de cafea/ prima zi x 100 persoane; 2 pauze de cafea/zi*2 zile*100 persoane)
- Disponibilitatea locurilor de parcare proprii sau acesibile în apropierea locaţiei Dvs.
Oferta trebuie să includă prețul atât cu TVA cât și cu cota TVA 0 (condiție obligatorie);
Oferta mai trebuie să includă:
- Datele de contact ale companiei;
- Persoana de contact;
- Rechizitele bancare ale companiei;
- Semnătura persoanei autorizate;
- Ștampila umedă a companiei.
Data limită de prezentare a ofertelor: miercuri, 15 aprilie 2015, ora 18:00. Ofertele trebuie expediate la adresa de e-mail:[email protected]. Vor fi examinate doar ofertele complete care corespund cerințelor prezentate mai sus. Doar compania selectată va fi contactată.
Pentru informații suplimentare: Nicolae Panfil, tel. +373 79 381 842, [email protected].

