Campania electorală pentru parlamentarele din 28 noiembrie curent este una mai calmă, decât cele anterioare, însă cu o implicare mai activă a concurenților electorali. Este concluzia asociaţiei Promo-Lex, care a prezentat, astăzi, primul raport de monitorizare a campaniei pentru scrutinul din toamna curentă.
Promo-Lex susţine că deşi nu a constatat abateri grave de la legislaţia electorală, totuşi observatorii au înregistrat şi unele nereguli. Experţii afirmă că 3 formaţiuni politice: PCRM, AMN şi PD, au făcut agitaţie electorală înainte de 11 octombrie, când a fost dat startul campaniei pentru scrutinul parlamentar din 28 noiembrie.
Pe de altă parte, Comisia Electorală Centrală susţine că agitaţia electorală este permisă şi până la înregistrare, asa încât cele 3 partide nu au încălcat legislaţia.
Promo-Lex a mai declarat că alegerile parlamentare anticipate din această toamnă vor fi monitorizate de către 42 de observatori pe termen lung, iar în ziua scrutinului aproximativ 2500 de observatori vor fi prezenţi în fiecare secţie de votare din ţară şi de peste hotare. Mai dificilă este situaţia în localităţile din sfânga Nistrului, unde autorităţile autoproclamatei Republici au zădărnicit desfăşurarea tuturor scrutinelor, organizate până acum de Chişinău.
Sursa: Prime TV[:en] [:ru]

