Au trecut alegerile parlamentare anticipate și ar trebui să ne întrebăm cu ce am rămas dincolo de delegarea noilor reprezentanți în Parlamentul Republicii Moldova?
Ne-am ales cu o societate divizată, în care unele grupuri sociale sunt ”inamici” ai securității naționale și valorilor tradiționale, iar opiniile politice diferite, sexul, dizabilitatea sau originea etnică sunt motive pentru a urî, marginaliza, denigra sau instiga la discriminare.
Orice context este sau poate fi utilizat să devină potrivit pentru răspândirea fricii sau a intoleranței. Așa am ajuns să ”evoluăm”, ironic vorbind, de la povestea celor 30 mii de sirieni la criza din Afganistan și ”pericolul refugiaților afgani” promovat de către unii politicieni.
Împreună cu Ion Bambuleac, consilier juridic în cadrul Centrului de Drept al Avocaților, te invităm să afli răspunsurile la câteva întrebări, ascultând episodul nr. 3 al podcast-ului ”PUNCT pe URĂ.”: Cine sunt imigranții și refugiații? Sunt aceștia un pericol sau un potențial? Și ce nu știm noi, dar devine parte a manipulărilor politice?
Podcastul poate fi ascultat și pe #soundcoul: https://bit.ly/3oUem8q sau #anchor: https://bit.ly/308x0ie
Acest podcast este realizat de Asociația Promo-LEX cu suportul financiar al Fundației Soros Moldova și Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională.

