Pentru prima dată în Moldova, Asociaţia Promo-LEX a organizat Forumul ONG-lor din regiunea transnistreană. Evenimentul s-a desfăşurat în 2 etape (25 octombrie la Chişinău şi 15 noiembrie la Coşniţa, Dubăsari).
Cu un cuvînt de salut participanţilor s-au adresat Reprezentantul Special al UE în R.Moldova dl Kalman Miszei, vice-ministrul Reintegrării RM dl Ion Stavilă, Consilier juridic – Programul Drepturile Omului şi Democratizare, Misiunea OSCE în Moldova dna Dace Lukumiete, Directorul Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova, Avocatul Parlamentar Anatol Munteanu şi vice preşedintele raionului Dubăsari dna Maria Jimbei.
Circa 100 de reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale şi grupurilor de iniţiativă din regiunea transnistreană au diagnosticat starea şi situaţia sectorului neguvernamental din această regiune. Participanţii s-au expus asupra problemelor, obstacolelor dar şi rezultatelor pozitive din domenii precum tineret, drepturile omului, ecologie şi social. Fiecare grup a fost moderat de către un expert în domeniu, ulterior fiind elaborată analiza a situaţiei celor 4 domenii de activitate a ONG-lor.
La capitolul drepturile omului s-au abordat diverse subiecte în urma cărora au fost formulate concluzii şi recomandări ce indică asupra faptului că, comparativ cu celelalte ONG (domeniul social, tineret, ecologie), ONG-le din acest domeniu au un nivel începător de dezvoltare focusîndu-se mai mult pe drepturile clasice, facînd abstracţie de drepturile civile şi politice.
Cît priveşte domeniul social şi tineret, etapa incipientă a dezvoltării este parţial depăşită, însă lacunele cele mai mari se simt la nivelul asigurării continuităţii iniţiativelor lansate şi asigurării unui cadru de resurse umane calificate.
Ţinînd cont de amplasarea geografică a regiunii, rîul Nistru devine obiectul acţiunilor promovate de majoritatea ONG-lor din domeniul ecologic. Totuşi la acest capitol ONG din regiune urmează să-şi consolideze capacităţile şi să abordeze o strategie corectă de dezvoltare.
Aceste şi alte concluzii şi recomandări au fost prezentate de către experţi, în cadrul Etapei Finale ale Forumului ONG din regiunea transnistreană în faţa a cca. 100 de participanţi, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, misiunilor diplomatice, organizaţiilor internaţionale, comunităţii donatoare, mass-mediei şi ai instituţiilor guvernamentale.
Concluzionînd asupra gradului de dezvoltare al organizaţiilor din regiune, experţii au apreciat că organizaţiile din regiune sunt încă la un nivel incipient de dezvoltare, iar cauzele acestui fapt sunt numeroasele probleme cu care se confruntă în general populaţia acestei zone cît şi diverse categorii de cetăţeni. ONG-le din regiunea transnistreană consideră necesară dezvoltarea şi consolidarea sectorului asociativ şi solicită asistenţă şi suport în acest sens. Totodată, reprezentanţii societăţii civile din Transnistria sunt dornici de a se implica în viaţa publică, de a oferi servicii de calitate diverselor categorii de cetăţeni şi de a participa la procesele care au loc în regiune.
Forumul a fost organizat de către Asociaţia „Promo-LEX” cu susţinerea Misiunii OSCE în Moldova.

