La 25 ianuarie, în Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului au avut loc audieri în cauza elevilor liceelor cu predare în limba română din regiunea transnistreană. Cauzele au fost expediate în 2004 şi respective 2006 de către părinţi, profesori şi elevi din Râbniţa, Tighina şi Grigoriopol, vizând încălcarea drepturilor acestora la educaţie, la viaţa privată, precum şi ale dreptului de a nu fi descriminat.
Ion Manole, preşedintele Asociaţiei “Promo-LEX”, care a fost prezent la audierile de la CEDO, fiind unul dintre juriştii Promo-LEX care i-a reprezentat pe reclamanţi, ne-a povestit, în cadrul unui interviu acordat pentru Moldova.ORG, cum a decursul procesul audierilor, dar şi despre situaţia actuală a şcolilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană.
Moldova.ORG : De ce atât de târziu dosarul elevilor din regiunea transnistreană a fost discutat la
CEDO?
Ion Manole : Este adevarat, termenul pare a fi unul destul de lung. Însă, cred că trebuie să ţinem cont şi de complexitatea acestui dosar. A fost depus un volum enorm de muncă din partea colegilor mei. Pe această cale aşi dori să vă cer permisiunea de a-i felicita pe toţi elevii, părinţii şi profesorii din regiunea transnistreană care au insistat şi au avut curajul să expedieze plângeri la CEDO. Deasemenea, aşi dori să le mulţumesc pentru tot ce au făcut colegilor mei de la Promo-LEX, partenerilor noştri din ţară (Centrul Memoria, Expert-Grup, s.a.) precum şi celor din afară, în special celor de la Interrights din Londra.
Problema şcolilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană nu putea fi rezolvată, la momentul dat, între Moldova şi Rusia direct, fără implicarea organismelor internaţionale ?
Mai întâi cred că trebuie să clarificăm 2 lucruri: dacă doresc statele pârâte acest lucru şi ce au întreprins autorităţile, separat sau în comun, pentru a rezolva problemele (subliniez că nu poate fi vorba doar despre o problemă) elevilor, părinţilor şi profesorilor.
1. În opinia mea, Moldova manifestă şi a manifestat continuu dorinţa de a rezolva problema respectării dreptului la educaţie pentru elevii celor 8 şcoli din regiunea transnistreană a R.Moldova. Altceva este faptul că nu au reuşit să elaboreze o strategie prin care să apere persoanele drepturile cărora sunt încălcate şi să creeze un instrument sau mecanism credibil şi eficient pentru toţi care doresc să îşi apere drepturile şi libertăţile fundamentale.
Rusia nu doreşte să se implice în rezolvarea problemelor cu care se confruntă oamenii din regiune, indiferent de etnia sau cetăţenia acestora. Rusia a reuşit până acum să evite orice responsabilitate pentru situaţia drepturilor omului, invocând aspectul şi caracterul politic. Totodată, Rusia a reuşit să inducă în eroare opinia publică naţională şi internaţională. Astfel, astăzi marea majoritate a politicienilor străini percep problema transnistreană greşit. Anume în această înţelegere greşită îşi au rădăcina multe din problemele cu care se confruntă populaţia din regiune, inclusiv elevii, părinţiii şi profesorii şcolilor care studiază conform programului educaţional al autorităţilor constituţionale.
2. Autorităţile constituţionale ale R.Moldova, în mare parte au susţinut financiar cele 8 instituţii de învăţământ din regiune, însă, din păcate, probabil pentru a nu fi acuzate de regimul ilegal, nu au fost active la alte capitole precum apărarea tuturor celor care au avut de suferit de pe urma presiunilor, persecuţiilor sau a intimidărilor. Spre exemplu, deşi sunt posibile de identificat, nicio persoană din cei care în 2004 au interzis alimentarea şi aprovizionarea cu apă potabilă a copiilor în instituţiile de învăţământ, au maltratat şi ţinut ostatici păinţii sau profesorii, au devastat edificiile, etc. nu au fost sancţionate.
Rusia dimpotrivă, în loc să condiţioneze suportul oferit regimului care a încălcat în mod brutal şi evident drepturile acestor oameni, autorităţile ruse au continuat să ofere asistenţă financiară şi suport politic-diplomatic administraţiei regionale.
Care a fost poziţia părţii ruse în cadrul audierilor?
A fost la fel ca şi la audierile precedente (iunie 2009). Nu s-a schimbat nimic. Rusia continuă să insiste asupra faptului că ea nu poate fi responsabilă pentru acţiunile administraţiei de la Tiraspol şi că întreaga responsabilitate trebuie pusă pe seama Chişinăului şi Tiraspolului. Din nefericire pentru politicieni, juriştii văd altfel problemele respective.
Ce ar trebui să facă autorităţile de la Chişinău pentru a evita pe viitor situaţiile triste prin care au trecut şcolile din regiunea transnistriană?
Prefer aici să nu ne oprim doar la situaţia elevilor, profesorilor şi părinţilor de la cele 8 instituţii de învăţământ din regiune. Noi vom continua să credem şi să insistăm asupra faptului că cheia rezolvării problemei transnistrene este în mâna autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova. Această cheie se numeşte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Numai atunci când Chişinăul îşi va respecta obligaţiile sale pozitive faţă de toţi cetăţenii şi persoanele aflate pe teritoriul său (indiferent pe care mal al Nistrului), numai atunci când organele de drept vor aplica corect legislaţia naţională şi va face uz de toate instrumentele pe care le oferă dreptul internaţional, vom avea o situaţie diferită. O situaţie în care populaţia din regiune va avea anumite garanţii pentru viaţa şi securitatea lor, deasemenea respect şi încredere în Statul Republica Moldova, în normele şi valorile democratice şi ale dreptului internaţional.
Dacă nu se va înregistra o schimbare de atitudine, nu neapărat radicală, cei circa jumătate de milion de oameni din regiunea transnistreană vor rămâne discriminaţi în raport cu restul populaţiei R.Moldova, fără acces egal la justiţie, la alte servicii ale Statului ai căror cetăţeni sunt şi pe teritoriul căruia se află.
Sunteţi în contact permanent cu profesorii şi elevii liceelor cu predare în limba română din stânga Nistrului. Ce aşteptări au ei de la autorităţile de la Chişinău ?
Aşteptările lor nu sunt nici absurde şi nici fantastice. Aşteptările lor sunt fireşti, omeneşti şi naturale. Ei nu trăiesc în epoca ocupaţiei sovietice, perioadă în care drepturile omului nu erau nici cunoscute şi nici protejate. Ei sunt conştienţi de situaţia creată şi tot au aşteptat deja circa 2 decenii ca problemele lor să îşi găsească o soluţie dreaptă, însă cu regret lucrurile s-au schimbat în defavoarea lor. Mulţi au plecat. Cei care au mai rămas nu îşi pierd speranţa. Ei speră să poată trăi o viaţă normală acasă la ei, unde să poată învăţa, trăi şi munci conform propriilor convingeri, iar copiii lor să se poată întoarce înapoi după absolvirea facultăţilor în alte regiuni ale ţării sau peste hotare.
Sursa: Moldova.org[:en]On January 25, in the Grand Chamber of the European Court of Human Rights (ECHR) hearings took place on the case of the students from the Transnistrian high schools whose courses are taught in Romanian. The clauses had been sent in 2004 and 2006 by the parents, teachers and students from Ribnita, Tighina and Grigoriopol towns. The document concerns the violation of the educational right, private life and the right of not being discriminated against.
Ion Manole, the head of “Promo-LEX” Association, was present at the hearings from ECHR, being one of Promo-LEX lawyers who represented the prosecutors. He told in an interview for Moldova.ORG about the way the procedures have passed, and also about the current situation of the schools with Romanian language teachings from the Transnistrian region.
Moldova.ORG: Why was the case of the students from Transnistria brought so late in front of ECHR?
Ion Manole: It’s true; the time seems to be quite long. But I think that we should also take into account the complexity of this case. My colleagues have had to go through a large amount of work. On this track I would like to ask for permission to congratulate all the students, parents and teachers from the Transnistrian region which have urged to and have had the courage to send complains to ECHR.
Furthermore, I would like to thank to my colleagues from Promo-LEX, to our inner partners (Momoria Center, Expert-Group and others), as well as to those from outside, especially to those from Interrights from London.
Wasn’t it possible to solve the issue in the schools with Romanian language teaching system directly by Moldova and Russia without the international organizations’ involvement?
Firstly, I believe that we should clarify two things: if the culprit states want these things and what have the authorities done, separately or jointly, to solve the problems (I hereby underline that we cannot talk only about one issue) of the students, parents and teachers.
1. In my opinion, Moldova has and has always had an endless will to solve the problem about the protection of the right to education for the students of eight schools in the Transnistrian region of the Republic of Moldova. Another issue is the fact that they did not succeed to provide a credible strategy to defend the persons whose rights have been violated and protect their fundamental freedoms. Russia doesn’t want to get involved in the management of the problems the people from the region deal with, regardless of their ethnicity or citizenship. So far, Russia avoided taking any responsibility for the current human rights violations. Moreover, Russia succeeded to misinform the national and international public opinion. Today, most of the foreign politicians comprehend a wrong perspective on the conflict in Transnistria. Because of this wrong comprehension of the problem, most of the issues in the region pop up, affecting students, parents, teachers who meet in a legal and constitutional educational system.
2. The Constitutional authorities of the Republic of Moldova have mainly financially supported the eight schools in the region, but, unfortunately they have not been used to protect those who have suffered as a result of pressure, oppression and determent. For example, no one of those who vandalized buildings, abused and took hostage parents and teachers, or prohibited to provide clean water to the children, have been sanctioned. Contrarily, Russia continued to financially support and help the regional political administration, despite of giving support to the regime which has brutally and obviously violated the rights of these people.
What was Russia’s attitude during the hearings?
It was the same as the previous one (of June 2009). Nothing changed. Russia continues to plead that they aren’t responsible for Tiraspol administration’s actions and the whole responsibility should be taken by Chisinau and Tiraspol. Unfortunately for politicians, the lawyers have a different perspective on the issues in the Transnistrian region.
What should the authorities from Chisinau do in order to avert future joyless experiences such as those happened in the schools from the Transnistrian region?
I would prefer to stop not only at the students’, professors’ and teachers’ situation from those eight high schools. We will continue to believe and to plead on the fact that the key to solve the conflict in Transnistria is in the hands of the constitutional authorities of the Republic of Moldova. This key is called fundamental freedoms and human rights.
We will have a different situation only when Chisinau will keep its positive promises toward its citizens on both banks of Nistru River and only when the law institutions will correctly apply the national legislation and use all the instruments provided in the framework of international law. We are looking for an environment when the population in the region will have certain guarantees for their life and security, as well as respect and trust in the State of Republic of Moldova, in democratic values and of international law. If an attitude change won’t be registered, not necessarily significant, the people from Transnistria will continue to be discriminated comparing to the rest of the population of Moldova, having no equal access to a fair justice and other services provided by the state of whose citizens are.
You are in a permanent contact with the teachers and students of the high schools with a teaching system in Romanian from Transnistria. What expectations do they have from the authorities from Chisinau?
Their expectations are neither absurd nor fantastic. Their expectations are innate, human and natural. They don’t live in the soviet occupation era, time period when human rights were unknown and violated. They are conscious of the occurrence created and have waited for two decades in order their problems to be fairly solved. Unfortunately the things turned the other way. Many have left. Those who chose to stay don’t lose their hope. They hope for a normal life at home, where to be able to study, work and live according to their own beliefs, and their children to return after graduation from colleges from other parts of the country or from outside.
Source: Moldova.org[:ru]