3 noiembrie 2024
Ora: 22:00
Misiunea de Observare Promo-LEX a alegerilor prezidențiale și referendumului constituțional din 20 octombrie (3 noiembrie) 2024 constată că până la ora 22.00, echipa centrală a prelucrat cu statut de incident 1064 cazuri (de la deschiderea SV), dintre care prezentul comunicat include 103 de incidente confirmate.
Potrivit observatorilor, din totalul de 614 de secții monitorizate la închidere, doar o secție de votare nu s-au închis la ora 21.00.
Majoritatea observatorilor Promo-LEX au apreciat atmosfera generală din secție pe parcursul zile alegerilor ca fiind bună și foarte bună (99.5%).
Incidente legate de omisiunea asigurării ordinii în secția de votare și în raza a 100 m
Prezența materialelor de publicitate, afișaje, panouri electorale din raza secției de votare (100 metri de la localul secției) – 1 caz. Amintim că, responsabilitatea de a înlătura materialele de publicitate revine în sarcina APL. Această măsură are scopul de a proteja alegătorii de influențe exterioare în momentul exprimării votului.
- SV 18/38 Florești, Izvoare. În raza de 100 de metri a SV, au fost observate afișe electorale în promovarea candidatei Maia Sandu (PAS) pe panoul informativ.
Agitație electorală sau PR negru în perimetrul de 100 m și/sau în incinta secției de votare pentru a determina alegerea alegătorilor – 2 cazuri. În ziua alegerilor, orice formă de agitație electorală sau de promovare a unor informații negative (PR negru) este strict interzisă, pentru a nu influența alegerea alegatorului.
- SV 13/18 Dondușeni, Plop. Șeful adjunct Oficiul teritorial Edineț al Cancelariei de Stat, a făcut un apel telefonic la 112, precum că în apropiere de SV, Batrânache Veceslav face agitație electorală și îndeamnă cetățenii să voteze și să-l susțină pe Alexandr Stoianoglo. Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele pentru a lua o decizie.
- SV 01/122 Chișinău, Centru. Un alegător, în cabina de vot a filmat cum votează și a rostit în procesul de filmare “голосую за Стояногло”, după a pus ștampila. Membrii BESV au văzut, dar nu au reacționat și acționat nicicum. El a votat și a plecat. Incidentul s-a întâmplat la ora 20.20.
Prezența nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta secției de votare sau în raza de 100 m – 3 cazuri. Această interdicție are drept scop asigurarea corectitudinii și transparenței procesului electoral, fără careva influențe.
- SV 14/011 Drochia, Chetrosu. În jurul orei 18:20, în afara secției de votare a venit primara satului. Observatorul național AO MIRAD i-a făcut observație că nu are ce căuta în raza de 100m, primara s-a urcat în mașină și a plecat. Dar în acest timp în BESV s-a început conflictul dintre observatorul care a atenționat primara și reprezentanta PAS împreună cu președinta BESV și o membră a BESV, care spuneau că primara și președintele raionului au voie să fie în preajma SV ca să verifice dacă totul este ok și nu trebuia observatorul să atenționeze primara. Conflictul însă nu a durat mult.
- SV 01/136 Chișinău, Centru. În intervalul 19:00-19:30 în SV s-a aflat o persoană străină. Aceasta era un cunoscut din facultate al operatorilor și stătea lângă operatori. Persoana nu a intervenit nici cum în proces. Membrii BESV nu au reacționat în nici un fel. Ulterior acesta a plecat.
- SV 6/1 Briceni. În intervalul 19:20-19.49, în incinta Secției de Votare se afla paznicul Casei de cultură, unde este amplasată SV. Membrii BESV nu au comentat sau reacționat la prezența acestei persoane neautorizate în secția de votare.
Încălcări ale secretului votului (fotografierea buletinelor de vot, afișarea buletinului cu votul exprimat; amplasarea defectuoasă a buletinelor de vot ce permit vizualizarea opțiunii alegătorului) – 46 cazuri. Alegătorii nu au voie să facă poze cu buletinul de vot completat, să arate buletinul, iar plasarea acestora în urna de vot trebuie făcută într-un mod în care să nu fie vizibile opțiunile de vot.
- SV 02/45, Bălți. La 17:55 o alegătoare și-a fotografiat buletinul de vot, susținând că a făcut acest lucru pentru a informa mama sa. Membrii BESV i-au solicitat să șteargă fotografia, iar aceasta s-a conformat și și-a exercitat votul. Observatorul Promo-LEX a auzit o discuție telefonică, în care aceasta afirma că a reușit să recupereze fotografia ștearsă și o poate trimite din nou.
- SV 01/172 Chișinău, Ciocana. La ora 17:13, o alegătoare a fotografiat buletinul de vot. Membrii BESV au cerut să șteargă fotografia, dar nici ei, nici Președintele BESV nu au verificat acest lucru, sub pretextul că „nu sunt jandarmi să-și bage nasul în telefonul alegătorului”.
- SV 35/07, Ungheni. La 17:59 fiind în cabina de vot, un alegător a fotografiat buletinul de vot. Secretara BESV a insistat să verifice telefonul alegătorului ca să vadă fotografia, după care a insistat să o șteargă din galerie. Nu au fost conflicte.
- SV 01/278 Chișinău, Bubuieci. La ora 17:36, în incinta secției de votare, o alegătoare a fotografiat momentul în care alt alegător (soțul ei) depunea buletinul de vot, fiind vizibilă opțiunea aleasă. Buletinul a fost introdus în urna de vot, iar membrii BESV nu i-au făcut observație.
- SV 25/30 Orhei, Crihana. La ora 18:12, un alegător a fotografiat buletinul de vot după ce a aplicat ștampila Votat. La intervenția președintei BESV, alegătorul a eliminat poza din telefon.
- SV 32/08, Ștefan Vodă, Carahasani. La 18:40 un alegător a fotografiat buletinul de vot, ceea ce a fost observat de membrii BESV. La solicitarea lor de a șterge fotografia, alegătorul a refuzat, negând că ar fi efectuat fotografii. Președintele BESV a chemat poliția. La solicitarea polițistului de a prezenta telefonul, a fost identificată fotografia buletinului de vot. Alegătorul și-a exercitat votul după ce a fost escortat de polițist.
- SV 37/01 Stânga Nistrului, Chișinău. La ora 18:00, un alegător a fotografiat buletinul de vot. La intervenția președintelui BESV și solicitarea de a șterge poza, acesta a refuzat să se conformeze. Cu toate că a fost solicitată intervenția poliției, până la apropierea acestuia, alegătorul a părăsit grăbit incinta SV.
- SV 07/48 Cahul, Lucești. Camera video era amplasată astfel, încât filma inclusiv fețele alegătorilor care pun buletinul de vot în urmă. După informarea președintei BESV, camera video a fost reamplasată.
- SV 01/265 Chișinău, Sângera. La ora 18:29, a fost constatată tentativa unei alegătoare de a fotografia buletinul de vot în cabina de vot. Membrii BESV au observat acest moment și au rugat-o să șteargă fotografia din galeria telefonului. Aceasta s-a conformat cerințelor membrilor.
- SV 01/124 Chișinău, Centru. La 16:36 un alegător a încercat să înregistreze video procesul de votare. A fost observat la timp. Deoarece nu a dorit să arte galeria telefonului, sau să-l lase la membru BESV și să voteze, s-a solicitat intervenția poliției. În final alegătorul a votat fără obiecții.
- SV 01/296 Chișinău, Tohatin. Un alegător a fotografiat buletinul de vot. La cererea Președintelui BESV poza a fost ștearsă.
- SV 01/254 Chișinău, Cricova. Un alegător, la 18:45 a fotografiat buletinul de vot, la cererea membrilor BESV de a șterge poza a pus buletinul de vot în urnă de vot și a plecat.
- SV 22/005 Leova. Observatorul Promo-LEX a identificat pe o rețea de socializare un video postat de o alegătoare care a votat la această secție de votare în care este redat momentul aplicării ștampilei „Votat”.
- SV 22/003 Leova. În timpul deplasării urnei mobile în incinta spitalului raional, pentru că alegătoarea nu se putea deplasa, cabina de vot pentru persoanele cu dizabilități a fost plasată peste ea și ținută de membrul BESV. Din cauza amplasării defectuoase a cabinei, atât membrul BESV dar și persoana de lângă alegătoare a putut vizualiza opțiunea acesteia. În cazul celorlalți alegători cabina de vot a fost amplasată pe masă.
- SV 29/01, Soroca. La 19:05 un alegător și-a fotografiat buletinul de vot. Un membru BESV a observat și a insistat ca alegătorul să șteargă fotografia. Alegătorul s-a conformat.
- SV 14/018, Drochia, Gribova. La orele 14:00, observatoarea Promo-LEX a urmat urna mobilă la azilul de bătrâni din localitate unde multe persoane sunt cu dizabilități. În timpul votării cei care nu puteau face semnătură erau îndemnați să scrie plus, iar la aplicarea ștampile erau întrebați pentru cine. Au aplicat atât ei cu ajutorul asistentului medical, cât și asistentul medical aplica pentru ei.
- SV 26/005, Rezina. Potrivit observatorului Promo-LEX, la azilul de bătrâni din Rezina n-a fost asigurat secretul votului. Echipa mobilă împreună cu asistenta socială a azilului au mers din odaie în odaie și în 8 cazuri asistenta a semnat pe listele electorale și apoi a și aplicat ștampila pe buletinul de vot în locul alegătorilor după ce îi întreba dacă vor să-i ajute. Membrii BESV nu au obiectat.
- SV 09/008, Călărași. Observatorii Promo-LEX s-au deplasat la azilul de bătrâni pentru a observa votul cu urna mobilă a acestora. Membrii BESV au uitat să ia cabina de vot din SV. Din această cauză toți cei 18 alegători au votat în văzul tuturor. În cazul bătrânilor mai gravi asistenta a asistat alegătorii punând în mâna alegătorului ștampila care aplica la opțiunea aleasă de el. Membrii BESV nu s-au implicat.
- SV 01/160 Chișinău, Ciocana. Un membru BESV a observat că un alegător a scos telefonul și a avut o tentativă de a fotografia buletinul de vot. A fost rugat să prezinte telefonul pentru inspectare. După verificare, nu au fost găsite fotografii ale buletinului de vot. Membrii BESV i-au explicat alegătorului că fotografierea buletinelor de vot este interzisă, iar după clarificarea situației, i-au permis să-și exercite votul.
- SV 01/106 Chișinău, Buiucani. După tentativa de a scoate buletinul de vot din SV, o alegătoare și-a exercitat votul, aplicând ștampila „votat” la doi candidați și și-a expus buletinul său de vot în public, după care a părăsit secția de votare.
- SV 01/298 Chișinău, Trușeni. Un alegător după ce a votat, a fotografiat buletinul de vot. Aceasta a șters poza după ce au intervenit membrii BESV.
- SV 22/026 Leova, Filipeni. Un alegător a fotografiat buletinul de vot și l-a postat pe rețelele de socializare.
- SV 15/002 Dubăsari, Cocieri. La Centrul de reabilitare a invalizilor, s. Corjova, masa unde se vota nu a fost amenajată, oricine din sală putea urmări cu ochiul liber pentru care candidat se votează. Mai mult ca atât s-a creat impresia că au fost bine instruiți pentru care candidat trebuie să opteze, candidatul la președinte A. Stoianoglo. Au fost și replici din partea personalului pentru acei care nu au vrut să voteze. Membrii BESV nu au reacționat.
- SV 01/184 Chișinău, Ciocana. La ora 19:35, o alegătoare a fotografiat buletinul de vot, după ce a aplicat ștampila „votat”. Președinta BESV a atenționat-o că acest lucru este interzis și poate fi sancționată. Alegătoarea a continuat să facă fotografii, afirmând că nu înțelege româna. După ce președinta i-a explicat în rusă că a comis o încălcare și că trebuie să șteargă fotografiile, ea a refuzat. Președinta a chemat poliția. În cele din urmă, alegătoarea a șters fotografiile, explicând că soțul ei i-a cerut să le facă pentru a-i trimite dovada. Poliția a sosit în 15 minute și a preluat-o pentru a o duce la inspectorat, iar președinta BESV a întocmit un proces-verbal al incidentului.
- SV 20/29, Hîncești, Cotul Morii Sărăteni. Pe parcursul zilei, imediat după ce votau unii alegători, președintele BESV venea lângă urna de vot și o zguduia pentru a vedea cum s-a votat. A făcut asta de mai multe ori spunând: ,,Ăștia sunt de ai noștri”.
- SV 36/01 UTAG, Comrat. La ora 19:54, în cabina de vot, un alegător a fotografiat buletinul de vot după ce a votat. La intervenția membrilor BESV, poza a fost ștearsă.
- SV 01/122 Chișinău, Centru. La 20:20 un alegător, în cabina de vot a filmat cum votează și a rostit în procesul de filmare “голосую за Стояногло”, după a pus ștampila. Membrii BESV au văzut, dar nu au reacționat și acționat nicicum. El a votat și a plecat.
- SV 01/122 Chișinău, Centru. La 20:25 o alegătoare a făcut fotografie buletinului de vot și vociferat acest fapt în glas tare (posibil soțului care se afla în cabina de vot alăturată). S-a auzit în sală când alegătoare a spus în voce că a fotografiat buletinul dar nici membrii BESV nici președintele BESV nu au reacționat și nu au acționat. Alegătoarea a votat și a plecat.
- SV 4/12 Anenii Noi, Chetrosu. La 15.30 o alegătoare a fotografiat buletinul de vot după exprimarea votului. Această acțiune nu a fost observată de membrii BESV, nici de reprezentanți. Incidentul a fost descoperit ulterior pe rețelele de socializare, unde fotografia a fost publicată pe profilul alegătoarei.
- SV 07/34 Cahul, Crihana Veche. La 20:25, la ajungerea observatorilor echipei mobile în incinta SV, s-a constatat că camera video este amplasată astfel, încât filmează atât cabinele de vot, dar și fețele alegătorilor.
- SV 38/6, Regatul Belgiei, Bruxelles. La ora 16:57, un alegător și-a fotografiat buletinul de vot. Președinta BESV l-a rugat să șteargă pozele. Pozele au fost șterse atât din fișierul de fotografii, cât și din albumul fișierelor șterse recent.
- SV 38/99, Republica Italiană, Milano. La ora 16:58, un alegător a fotografiat buletinul de vot. În urma acestei situații și indignării alegătorului, președintele BESV a hotărât să-i anuleze buletinul de vot (fără a mai fi eliberat un alt buletin de vot). Pe lângă acest incident, au mai fost observate alte 4 tentative de fotografiere a buletinului de vot.
- SV 38/123, Republica Italiană, Bologna. Un alegător a fotografiat în cabină de vot buletinul de vot și membrii BESV i-au solicitat să șteargă poza, însă într-un final nu este clar dacă alegătorul a șters poza.
- SV 38/168, Regatul Țărilor de Jos, Haga. Un alegător în stare de ebrietate avansată a creat o stare de stres și criză pentru membrii BESV. Deplasându-se către cabina de vot, acesta vocal și nervos argumentând că nu poate vota liber, întrucât în curtea SV este presat de anumiți simpatizanți politici să voteze candidatul lor. Preț de circa 10 min, membrii BESV au încercat să-l calmeze, însă acesta continua să facă gălăgie. Într‐un final acesta nervos și-a exprimat alegerea și a prezentat public opțiunea de vot, punând ștampila la nimereală. La 17:13 poliția a sosit la fața locului, în curte și în fața ambasadei nu au fost observat careva simpatizanți politici.
- SV 38/5, Regatul Belgiei, Bruxelles. Trei alegători și-au fotografiat buletinul de vot. Membrii BESV au observat incidentul și au atenționat alegătorii, care s-au conformat și au șters pozele.
- SV 38/168, Regatul Țărilor de Jos, Haga. Un alegător a fotografiat buletinul său de vot. Membrii BESV au observat incidentul și l-au atenționat că va fi amendat.
- SV 16/47, Edineț, Tîrnova. La ora 19:10 în incinta, un alegător a fotografiat buletinul de vot cu ștampila “Votat” aplicată. Membrii BESV au intervenit cu o observație, explicând despre amenzile care se aplică pentru astfel de fapte. Alegătorul și-a recunoscut vina și împreună cu președinta BESV a șters fotografia. Buletinul de vot a fost introdus în urnă.
- SV 38/27, Republica Franceză, Paris. O persoană a fotografiat buletinul de vot în cabina de votare. La ieșire, persoana a fost oprită de către un membru BESV și i s-a cerut să șteargă poza.
- SV 38/112, Republica Italiană, Veneția. Un alegător a fotografiat buletinul de vot. Un membru BESV a observat situația și a anunțat președintele BESV, care a explicat alegătorului că nu are voie să facă poză și a insistat ca acesta să șteargă poza din telefon. Alegătorul a șters poza, apoi a pus buletinul de vot în urna de vot și a părăsit SV.
- SV 38/228, Republica Turcia, Istanbul. Un alegător și-a fotografiat buletinul de vot. În urma sesizării de către membrii BESV, fotografia a fost ștearsă.
- SV 38/98, Republica Italiană, Milano. Pe parcursul zilei, au fost observate 25 de cazuri când alegătorii au fotografiat buletinele de vot. În doar câteva cazuri persoanele în cauză s-au revoltat, dar li sau explicat că fotografierea este interzisă.
- SV 01/045 Chișinău, Botanica. O alegătoare a fotografiat buletinul de vot. Președintele BESV a chemat poliția, pentru a rezolva această situație. Poliția se ocupă de incident în acest moment.
- SV 01/252 Chișinău, Cricova. Un alegător a fost depistat fotografiind buletinul de vot. La rugămintea președintelui BESV, fotografia a fost ștearsă.
- SV 19/01, Glodeni. La 20:50 la secția de votare a venit un alegător să voteze. A primit buletinul de vot și s-a dus să voteze. A scos telefonul și a început să fotografieze buletinul de vot. Președintele BESV i-a făcut observație, iar alergătorul a început să se revolte și continua să facă fotografii. Președintele BESV a chemat poliția. Alegătorul a fost scos din secție de votare. Fotografiile nu au fost șterse.
- SV 38/180, România, București. În incinta secției de votare un alegător a fotografiat buletinul de vot. Membrii BESV au solicitat alegătorului să șteargă fotografia. Alegătorul s-a conformat.
- SV 29/02 Soroca. Pe parcursul zilei alegerilor, au fost raportate două cazuri de fotografiere a buletinelor de vot, în ambele fiind sesizată poliția pentru remedierea situației.
Votarea nejustificată în grup – 2 cazuri. Votul trebuie să fie secret și liber exprimat, iar votarea în grup încalcă aceste principii și poate reprezenta o modalitate de control al votului sau de influență necorespunzătoare asupra alegătorului.
- SV 01/258 Chișinău, Durlești. La ora 17:46, doi alegători, în etate, dar apți să-și exercite de sine stătător dreptul la vot, au intrat în aceeași cabină de vot. Unul din ei a pus pe ambele buletine ștampila votat, după care au plecat împreună spre urna de vot, nimeni nu le-a făcut observație.
- SV 15/002 Dubăsari, Cocieri. Pe parcursul monitorizării votării cu urna mobilă la Centrul de reabilitare a invalizilor observatorul Promo-LEX a identificat cazuri de consultare și votare în grup, inclusiv mai mult de două persoane. Alegătorii au fost atenționați de către membrii BESV.
Acces restricționat pentru observatori sau obstrucționarea procesului de observare liberă în secția de votare – 1 caz. Precizăm că, este esențial ca observatorii să poată monitoriza desfășurarea alegerilor pentru a asigura transparența și corectitudinea acestora.
- SV 25/31 Orhei, Cucuruzeni. Pe tot parcursul zilei, locurile destinate observatorilor și reprezentanților concurenților electorali au fost amplasate în spatele unor coloane de beton, fiind limitată astfel observarea liberă a cabinelor de vot. Observatorilor în schimb nu le-a fost interzisă deplasarea prin incinta SV.
Incidente legate de influențarea votului
Zvonuri, tentative sau chiar situații de recompense materiale sau bănești oferite alegătorilor în perimetrul de 100 m al secției de votare pentru a determina votul alegătorilor – 1 caz. Aceste practici, a căror scop este influențarea votului, sunt strict interzise și pun în pericol integritatea procesului electoral.
- SV 37/04 Stânga Nistrului, Calfa. Pe parcursul zilei alegerilor, a fost observat de 2 ori microbusul de culoare albă, cu n/î ATA 696 (aparent microbus pe cursa Gura Bîcului – Varnița). Pentru prima dată acesta a fost observat la ora 09:27, la o distanță de cca 150 de metri de SV. OTS s-a apropiat de microbus și a întrebat șoferul dacă este liber. Acesta i-a răspuns că nu și a continuat să numere mai multe bancnote și să întocmească o listă. A doua oară acest microbuz a fost observat la ora 19:09, la fel la o distanță de 150/200m de SV. Din acest microbuz a ieșit un bărbat, căruia șoferul i-a oferit o sumă de bani (nu a fost posibilă identificarea valorii exacte).
Transportarea organizată a alegătorilor (autocare, microbuze sau alte unități de transport care în mod normal nu ar avea ce căuta în preajmă) – 3 cazuri. Respectarea acestei interdicții are drept scop menținerea integrității alegerilor.
- SV 38/194, Federația Rusă, Moscova. În zona străzii Sosnovaia, în apropiere de autogara Kotelniki, la aproximativ 26 km distanță de secțiile de votare 194 și 195, cetățeni moldoveni au fost aduși organizat cu autobuze. Această locație se află lângă stația de metrou Kotelniki, care este pe aceeași linie cu stația Kuzneții Most, unde sunt situate secțiile de votare. La momentul observației, pasagerii au fost debarcați și îmbarcați în două autobuze, cu numerele de înmatriculare Y787XH790 și X616OC790.
- SV 38/5, Regatul Belgiei, Bruxelles. În ultima ora a devenit evidentă deplasarea în grup a mai multor alegători. Grupurile formate fiind de la 7 la 15 oameni care erau aduși la vot cu aceleași vehicule care nu aveau nici o inscripție de taxi cu șoferi care vorbeau limba română. Atât paza ambasadei cât și membrii de la intrare au confirmat că valurile de alegători erau aduși organizat cu transportul. Au fost întrebate persoane din diferite grupuri dacă au venit împreună și cu ce motiv însă toți au refuzat să ofere un răspuns. Aceștia au confirmat transportul comun însă nu au oferit un răspuns întemeiat. Membrii BESV nu au reacționat. Astfel de transport a avut loc și pe parcursul zilei însă s-a atras atenția prin numărul de oameni veniți în grup în ultima oră.
- SV 15/3 Dubăsari, Corjova. La ora 13:49 a sosit un microbuz, care de obicei se află pe ruta Dubasari -Molovata Noua. A fost plin cu alegători, aproximativ 20 alegători. Numărul de înmatriculare MDM 680. Toți alegătorii au intrat organizat în SV, dar microbuzul a parcat în preajmă. După ce alegătorii au ieșit, toți au plecat în aceeași direcție și peste câteva minute a plecat și microbuzul tot în direcția dată.
Cazuri de intimidare sau acte de violență cu implicarea alegătorilor, membrilor BESV, observatorilor, mass-media sau altor persoane – 4 cazuri. Intimidarea poate lua forme variate, de la amenințări verbale până la violență fizică, și poate avea un impact semnificativ asupra participanților la procesul electoral.
- SV 37/08, 37/09, 37/10 Stânga Nistrului, Varnița. La 18:20, a fost anunțată alertă cu bombă, din care cauză toate SV au fost închise. Unii alegători au decis să se îndrepte spre SV din Gura Bîcului.
- SV 37/15 Căușeni, Hagimus. În intervalul 16:00 – 18:20, a fost deconectată conexiunea la internet și sistemul SIAS nu a funcționat, din care cauză a fost suspendat procesul de votare. În context, observatorul Promo-LEX a fost agresat si huiduit că nu protejează drepturile de vot ale alegătorilor, fiind înregistrat și amenințat că va fi dat în judecată. Acesta a fost învinuit că este părtinitor în acest proces.
- SV 19/29, Glodeni, Limbenii Noi. La 19:00 un alegător încerca să fotografieze buletinul de vot. În momentul când s-a apropiat de el președintele BESV, alegătorul a lovit cu piciorul în cabina de votare, deteriorând-o. A fost apelată poliția. Alegătorul a introdus buletinul de vot în urnă, ulterior fiind condus afară de polițist.
- SV 01/172 Chișinău, Ciocana. La ora 19:50, observatorul Promo-LEX a fost invitat în cabinetul președintei BESV, unde a fost intimidată pentru raportarea incidentului de la ora 06:55 (nesigilarea corectă a urnelor: una cu patru sigilii, iar cealaltă cu două, iar cea mobilă – cu un sigiliu). Președinta BESV a afirmat că primise doar șapte sigilii și că astfel de situații ar fi trebuit discutate înainte de a raporta incidentul. Aceasta a învinuit observatorul că, din cauza lipsei sale de experiență, i-a pătat numele ei bun la CEC. Ca soluție, președinta a sugerat observatorului să contacteze MO Promo-LEX și să-și asume că a greșit, afirmând că o urnă a fost scoasă din secție, deși una dintre urnele staționare era, în continuare sigilată cu 2 sigilii.
Incidente legate de organizarea votării
Urnele de vot nu au fost sigilate potrivit procedurilor legale/ ruperea/ deteriorarea sau absența sigiliilor pe urnele de vot – 3 cazuri. Conform legislației în vigoare, urnele de vot trebuie să fie sigilate cu 4 sigilii pentru a asigura integritatea procesului electoral.
- SV 07/49 Cahul, Manta. La ora 19:45, s-a constatat că urna de vot mobilă cu care au fost prin localitate membrii BESV, nu era închisă și sigilată. Președintele BESV a declarat că în cadrul echipei mobile au plecat doi membri BESV noi, fără experiență, care nu știau că trebuiau să închidă și să sigileze urna mobilă. De asemenea, acesta a adăugat că i-a mai rămas doar un singur sigiliu, care le-ar fi necesar pentru sigilarea altor materiale electorale.
- SV 25/11 Orhei. Toate urnele staționare au fost sigilate doar cu câte 2 sigilii. Președintele BESV a motivat prin faptul că nu a găsit restul sigiliilor, după care a mai adăugat că consideră că sunt suficiente două.
- SV 36/14 UTAG, Ceadîr-Lunga. Urna de vot staționară a fost sigilată cu doar 3 sigilii.
Întreruperea pe parcursul zilei votării a procesului de filmare a operațiunilor electorale – 7 cazuri. Orice oprire a filmării poate ridica suspiciuni și poate afecta încrederea publicului în corectitudinea alegerilor.
- SV 01/117, Chișinău, Centru. La ora 18:00 s-a observat pe ecranul camerei de filmat că aceasta înregistrează de 5 ore 30 minute, ceea ce înseamnă că a fost pornită pe la 12:30. Un calcul estimativ denotă că camera a filmat în total, pe parcursul zilei, 9 ore, și nu 11:30, cum ar fi trebuit. Președinta BESV a comunicat că camera a fost deconectată în prima parte a zilei, pentru că a fost scoasă din priză pentru a încărca lampa necesară persoanelor cu probleme de vedere. Președintele BESV a explicat că a crezut că camera funcționează fără fi pusă în priză.
- SV 06/02 Briceni. La ora 20:27, la momentul sosirii observatorilor echipei mobile la SV, s-a constatat că camera video nu funcționa. După o demonstrație privind modul de conectare a camerei, aceasta a început să funcționeze și înregistreze procesul în regim normal. Nu a fost posibilă estimarea exactă a perioadei în care procesul de votare nu a fost înregistrat.
- SV 01/204 Chișinău, Rîșcani. În intervalul 20:30-20:50 camera de filmare nu înregistrează procesul de votare. Aceasta este conectata la laptopul operatorului în încercarea de a elibera din spațiul cardului de memorie.
- SV 18/39 Florești, Bezeni. La intrarea în SV la ora 20:44, observatorii echipei mobile au constatat că camera video nu funcționează. Potrivit președintelui BESV, aceasta nu funcționa deja de minim 2 ore din cauza că cardul de memorie era plin. Despre situația respectivă ar fi fost informați reprezentanții CECE, urmând a fi completat un act de constatare.
- SV 11/09 Cimișlia. Procesul de numărare a voturilor nu a fost înregistrat, iar camera video deconectată a fost depozitată într-un colț al SV.
- SV 01/250 Chișinău, Codru. La ora 14:00, camera video a fost înlăturată. Președintele BESV a motivat faptul că memoria s-a epuizat. A fost întocmit act de constatare.
- SV 12/10 Criuleni, Cimișeni. La ora 21.05 camera video a fost deconectată de către președintele BESV.
Încetarea/ suspendarea nejustificată a votării în secția de votare – 2 cazuri. Precizăm că, orice întrerupere a procesului de votare trebuie justificată și documentată de către președintele SV și comunicată autorităților competente.
- SV 38/178, România, București. În jurul orei 18:00 a intervenit jandarmeria care a informat despre alerta cu bombă și că urmează să se întreprindă verificări. Prin urmare, s-a blocat accesul în clădire și pe străzile adiacente până la finalizarea verificărilor. Procesul electoral a fost stopat. Alegătorii au fost redirecționați către alte secții de vot. Au fost în jur de 10-20 oameni. Toți membrii BESV, împreună cu observatorii am fost blocați în interiorul SV. Verificările au durat în jur de 30 min., după care SV a fost redeschisă. Alerta s-a dovedit a fi falsă.
- SV 17/1, Fălești. Observatorul menționează că mai mulți alegători au fost nevoiți să aștepte aproximativ 8 minute în incinta secției de votare, din cauza absenței operatorilor SIAS de la locul de muncă. OTS precizează că operatorii se aflau în clădirea în care este amplasată secția de votare și au revenit după ce au fost chemați de președintele BESV.
Deficiențe în funcționarea SIAS Alegeri (erori tehnice, probleme ce țin de înscrierea alegătorilor etc.) – 6 cazuri. În situația în care SIAS Alegeri devine nefuncțional, pot apărea blocaje în procesul de înregistrare a alegătorilor, care se prezintă la vot. Rolul acestui sistem este inclusiv de a preveni votarea multiplă.
- SV 37/23 Dubăsari, Ustia. La ora 18:00, timp de 20 de minute, nu a fost posibilă accesarea SIAS Alegeri. După 20 de minute, a fost conectat la internetul de la telefonul unui membru BESV. Pentru a soluționa problema, a fost solicitată intervenția tehnicienilor Moldtelecom.
- SV 02/26 Bălți. La ora 18:40, un alegător nu s-a regăsit în SIAS Alegeri, fiind inclus în listele suplimentare. Cu toate că are viza de reședință în raza SV respectivă, acesta a declarat că în contextul fiecărui scrutin electoral se confruntă cu aceeași problemă.
- SV 37/26 Florești, Sănătăuca. În intervalul de timp 16:40 -17:02, în cazului unuia din cei doi operatori nu a fost posibilă conexiunea la internet. Problema a fost soluționată prin conectarea prin hotspot de la al doilea operator.
- SV 01/124 Chișinău, Centru. În intervalul 15:32-15:35 unul dintre operatori nu s-a putut conecta la SIASA.
- SV 37/15 Căușeni, Hagimus. În intervalul 16:00 – 18:20, a fost deconectată conexiunea la internet și sistemul SIAS nu a funcționat, din care cauză a fost suspendat procesul de votare. Președintele BESV a chemat poliția pentru asigurarea ordinii, dar a sunat și la Moldtelecom să rezolve situația. De la 18:20 a fost restabilită conexiunea la internet, dar deja peste 180 de alegători plecaseră la o altă SV.
- SV 15/3 Dubăsari, Corjova. La 17.10 a fost întreruptă conexiunea cu SIAS Alegeri. Motivul inițial prezumat era pierderea conexiunii la internet. Procesul de votare a fost întrerupt timp de aproximativ 15-20 de minute, perioadă în care unii alegători, neputând vota, au părăsit secția de votare. Activitatea a fost reluată după ce unul dintre operatorii SIAS s-a conectat la Internet folosind datele mobile de pe telefon (Hotspot). Al doilea operator SIAS nu a reușit să acceseze baza de date. Membrii BESV au solicitat ajutorul Moldtelecom, iar în urma verificărilor s-a constatat că problema nu era legată de conexiunea la Internet, ci de dificultăți tehnice ale SIAC. La ora 20.00, problemele tehnice nu erau încă remediate.
Deficiențe în listele electorale – 6 cazuri.
- SV 1/54, Chișinău, Botanica. O alegătoare ne-a comunicat că, deși atât ea, cât și soțul ei votează de mulți ani la aceeași secție, în acest an nu s-au regăsit în lista electorală de bază. Cu toate acestea, în apartamentul lor au rămas înscriși alți doi locatari. Alegătorilor li s-a permis să voteze după ce au fost înregistrați în lista electorală suplimentară.
- SV 25/39, Orhei, Ivancea. La 19:45 a fost semnalat un caz în care un alegătorul s-a apropiat să se semneze pentru a lua buletinul de vot, a observat că semnătura era deja pusă în dreptul numelui său. Aceasta fusese efectuată de o altă persoană cu același nume și dată de naștere. În liste sunt înregistrați șapte alegători cu același nume și prenume, iar toți au venit să-și exercite votul. Din această cauză, domnul nu s-a regăsit în rândul numelui său, dar s-a semnat la următoarea persoană cu același nume, care semnase în locul lui. Alegătorul a reacționat liniștit, spunând că înțelege situația. Președintele și secretarul BESV au fost foarte receptivi și au intervenit pentru a soluționa incidentul. Acesta a fost rezolvat prin permisiunea să semneze în locul alegătorului ce a semnat pentru el, mai apoi exercitându-și dreptul la vot.
- SV 6/1 Briceni. La ora 19.26 președintele BESV a identificat două persoane decedate pe listele electorale. Cu toate acestea, nu a întreprins nicio acțiune ulterioară în legătură cu această constatare.
- SV 6/18 Briceni, Corjeuți. Aproximativ 33 de alegători, inclusiv 6 membri BESV, care erau atribuiți, conform domiciliului, la Secția de Votare 6/18, s-au regăsit în listele electorale de bază ale Secției de Votare 6/17. Ulterior, aceștia au votat, fiind incluși în listele electorale suplimentare.
- SV 07/34 Cahul, Crihana Veche. Potrivit președintelui BESV, pe parcursul zilei au fost mai mulți alegători care au votat pe listele suplimentate din cauza arondării eronate a acestora la altă SV, cu toate că potrivit adresei din actele de identitate aceștia urmau a fi arondați la SV respectivă.
- SV 06/17 Briceni, Corjeuți. Aproximativ 500 alegători ar fi fost atribuiți în listele electorale de bază la SV 6/17, deși au domiciliul în raza SV 6/18. Situația respectivă este cunoscută atât de membrii și președintele BESV, cât și de membrii CECE Briceni. Președintele BESV nu cunoaște cauza situației respective.
Altele – 16 cazuri.
- SV 28/17 Sîngerei, Bilicenii Vechi. Pe parcursul zilei de votare, un alegător cu dizabilități mintale, însoțit de un tutore, a ascuns buletinul de vot în buzunar după ce a votat. Ulterior, după ce au ajuns acasă, tutorele a descoperit buletinul de vot în buzunar și la 17:00 s-au întors la secția de votare. Președintele BESV i-a permis alegătorului să-și exercite votul, introducând singur buletinul de vot în urnă. Președinta BESV a chemat poliția pentru a documenta cazul, având în vedere circumstanțele.
- SV 25/73, Orhei, Susleni. LA 17:25 reprezentantul PSRM a lipsit aproximativ o oră din incinta secției de votare, după care s-a întors, având semne de stare de ebrietate. A început să facă gălăgie, afirmând că în SV a avut loc o fraudă a voturilor. Spre final, membrii BESV l-au liniștit.
- Stânga Nistrului. La ora 19:10, a fost redeschis accesul pentru câte 2 automobile peste pod Rîbnița-Rezina. Geniștii au părăsit podul, iar accesul a rămas blocat spre localitățile a căror traseu trece pe sub pod.
- SV 01/239 Chișinău, Rîșcani. Un alegător a votat arătând doar fotografia buletinului de identitate de pe telefon. Președintele BESV nu a văzut cele întâmplate.
- SV 01/151 Chișinău, Ciocana. O alegătoare a încercat să-și exercite dreptul de vot, și în locul mamei sale, folosind buletinul de identitate al mamei sale. Aceasta a trecut pe la operatorii SIASA, fără ca aceștia să-i verifice identitatea. Ajungând la membrii BESV, s-a constatat discrepanța, alegătoarea recunoscând că mama ei este paralizată și că nu știa despre opțiunea „urnei mobile”. În cele din urmă, alegătoarea și-a exercitat dreptul de vot pe baza propriului buletin de identitate.
- SV 01/017 Chișinău, Botanica. La 19:18, în SV s-a apropiat un alegător cu pașaportul RM. Acesta figura în listele de bază. Un membru BESV a refuzat să-i dea buletinul de vot pentru că era cu pașaportul. Alegătorul a sunat la CNA. Președintele BESV a solicitat membrului să-i dea buletinul de vot. Acesta a refuzat, președinta a sunat poliția. Alegătorul a primit buletinul și a votat.
- SV 01/106 Chișinău, Buiucani. O alegătoare, după ce a primit buletinul de vot, a încercat să părăsească secția de votare cu acesta. Când membrii BESV i-au făcut observație, ea a răspuns că are dreptul să plece cu buletinul de vot. Președinta BESV a chemat poliția. Ulterior, persoana vizată și-a exercitat votul, aplicând ștampila „votat” la doi candidați și și-a expus buletinul său de vot în public, după care a părăsit secția de votare.
- SV 30/15, Strășeni, Cojușna. În intervalul 15:00-17:00, un operator SIAS „Alegeri” a plecat împreună cu echipa responsabilă de urna mobilă. În acest timp, un membru BESV l-a înlocuit temporar, preluând rolul de operator SIAS „Alegeri”.
- Stânga Nistrului. În Rezina, la ora 19:35, s-a constatat că fluxul de alegători din regiunea transnistreană era la fel de mare, toți alegătorii deplasându-se pe jos.
- Stânga Nistrului. La ora 20.00, traficul pe pod a fost oprit din nou. Pentru a elibera podul de mașini și oameni, polițiștii au interzis accesul tuturor pe pod și sub pod, continuând verificarea cu ajutorul câinilor. Puțin mai târziu, la 20:25, polițiștii au început să permită trecerea podului în grupuri de câte 10-15 persoane la interval de 10 minute, cu instrucțiuni detaliate despre cum să traverseze.
- SV 38/181, România, Iași. La ora 18:51, la operatorul SIAS “Alegeri”, a fost identificat un alegător care a mai votat în jurul orei 10, în Republica Moldova, Călărași. Sistemul SIAS “Alegeri” a identificat acest fapt și operatorul a chemat imediat președintele BESV. Fiind întrebată dacă confirmă că a votat anterior la Călărași, aceasta a recunoscut și a ales să părăsească benevol secția.
- SV 38/123, Republica Italiană, Bologna. Alegătorii din necunoaștere a procedurilor electorale și din lipsa de ghidare de către membrii BESV, ieșeau din SV cu buletinul de vot neutilizat și imediat când ieșeau în coridorul adiacent erau întorși de voluntari, după care aplicau ștampila votat pe buletinul de vot.
- SV 01/298 Chișinău, Trușeni. Procedura de numărare nu a fost conform procedurii. Imediat după ce au fost răsturnate urnele, atât cea mobilă cât și cea staționară, toți membrii BESV s-au avântat la numărarea voturilor pentru a termina mai repede.
- SV 01/095 Chișinău, Buiucani. Procedura de numărare nu a fost conform procedurii. Membrii BESV au început să numere buletinele separat, fără prezentarea fiecărui buletin de către președinta BESV. Buletinele care prezentau neclarități au fost evaluate prin vot de către membrii biroului pentru a decide dacă sunt valide sau nu.
- SV 01/085 Chișinău, Buiucani. Procedura de numărare nu a fost conform procedurii. La sortarea buletinelor per concurent au fost implicați și cei doi operatori SIASA.
- SV 07/34 Cahul, Crihana Veche. Reprezentantul concurentului electoral Alexandr Stoianoglo (PSRM) s-a implicat în procesul de numărare a voturilor. Președinta BESV i-a făcut observație, interzicându-i s să se implice în proces.
Comunicatul este elaborat în cadrul Misiunii de observare a alegerilor prezidențiale și referendumului constituțional din 20 octombrie 2024, desfășurată de Asociația Promo-LEX cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) Uniunea Europeană și Fondul German Marshall din SUA, Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Organizația Internațională a Francofoniei și Fundația Soros Moldova. Misiunea de observare este realizată sub egida Coaliției civice pentru Alegeri Libere și Corecte.
Opiniile exprimate în comunicatele publice ale MO Promo-LEX aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al finanțatorilor sau partenerilor. Conținutul acestui document poate fi supus revizuirilor redacționale.
Erată: Ca urmare a unei erori admise, în Raportul MO din ziua alegerilor (turul II), ora 22.00, la incidentul nr. 4 din categoria „Întreruprerea pe parcurul zilei votării a procesului de filmare a operațiunilor electorale” a fost menționată secția de votare 18/59 în loc de 18/39. Dorim să corectăm această informație, menționând că incidentul respectiv se referă la secția de votare 18/39.
Pentru informații suplimentare:
Dumitrița Ciuvaga
Comunicatoare
Asociația Promo-LEX
Tel: +373 68 800 827