În intervalul orelor 11:00 ş– 17:00, potrivit noilor constatări ale observatorilor Promo-LEX, procesul de vot a decurs calm, dar anumite abateri au fost înregistrate în continuare.
Au fost depistate nereguli la capitolul respectarea secretului votului, afișajul electoral, dar și erori în buletinele de vot. De asemenea, potrivit observatorilor, au fost înregistrate cazuri de refuz de eliberare a buletinului de vot și limitarea dreptului la vot. Majoritatea secţiilor de votare au activat în regim obişnuit, fără întreruperi ale procesului, chiar dacă observatorii au constatat cazuri de examinare a unor contestaţii.
O suspendare de circa 10 minute a procesului de votare s-a înregistrat în secţia nr. 236 din mun. Chişinău, unde din cauza sigilării necalitative a urnei la ora 07:00, a fost necesară desigilarea acesteia, numărarea buletinelor din urnă şi sigilarea din nou a urnei de vot.
Observatorii Promo-LEX au continuat să înregistreze cazuri analogice celor prezentate în primul comunicat: de scoatere a draperiilor de la intrarea în cabina de vot – SV 117 Chişinău şi SV nr.3 or. Ungheni. De asemenea, au fost stabilite noi cazuri de incompatibilitate cu funcțiile deținute.
Ziua scrutinului a început cu un număr mare de cazuri de agitaţie electorală raportate de observatorii Promo-LEX. Noi cazuri au fost înregistrate şi în după-amiaza zilei. Au fost raportate cel puţin 10 cazuri de agitaţie electorală în cel puţin 4 circumscripţii electorale (Ungheni, Glodeni, Leova, Soroca).
De asemenea, au fost raportate cel puțin zece cazuri care ţin de comercializarea băuturilor alcoolice în preajma secției de votare.
Observatorii au înregistrat încă în cel puţin două secţii de votare greşeli în buletinele de vot. În intervalul de ore menționat, observatorii Promo-LEX, au constatat cazuri în care membrii organelor electorale au dat dovadă de o instruire insuficientă, din această cauză admiţând abateri de la normele codului electoral sau interpretări diferite ale unor cazuri similare.
Observatorii au raportat un caz, izolat, de utilizare a resurselor administrative în ziua alegerilor. Astfel, preşedintele raionului Dubăsari, degrevat din funcţie, a utilizat pe parcursul zilei automobilul de serviciu al consiliului raional cu numărul de înmatriculare RM A 300.
Au fost semnalate și multiple cazuri de transportare organizată a alegătorilor la secţiile de votare. În special, astfel de situaţii au fost înregistrate în Comrat, satul Feşteliţa, din raionul Ştefan Vodă, satul Fârlădeni, din raionul Căuşeni.
Potrivit primelor rezultate ale operațiunii Qiuck count, procedură de evaluare a calității generale a scrutinului, la întrebarea privind prezența afișajului electoral în raza a 50 de metri de la secția de vot, în 86% din cazuri nu au fost înregistrate abateri, iar în 14% din cazuri această prevedere a fost încălcată.
Cât priveşte amenajarea cabinelor de vot astfel, încât să fie asigurat secretul votului, în 96% dintre cazuri acestea au fost amenajate corespunzător și în doar 4% din cazuri necorespunzător.
Sursa: Arena.md[:en] [:ru]

