În perioada 12 – 28 octombrie 2016 Radio Moldova și Asociația Promo-LEX organizează dezbateri electorale cu participarea candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova.
Principalele repere tematice în cadrul dezbaterilor sunt: separarea puterilor în stat, garantarea drepturilor fundamentale ale omului, organizarea și conducerea democratică a societății, limitarea constituțională a puterii guvernanților, asigurarea pluralismului social, economic și politic, asigurarea unei coeziuni sociale în R. Moldova, dar și altele.
Conform regulamentului, la dezbateri pot participa candidații sau persoanele reprezentative ale acestora. Ordinea participării și gruparea concurenților electorali a fost decisă prin tragerea la sorți. Vedeți aici agenda.
Dezbaterile electorale fac parte din cadrul Campaniei de educație civică și electorală “Ieși la VOT!”. Scopul campaniei este de a contribui la mobilizarea apolitică a alegătorilor și promovarea votului informat și conștient în rândul cetățenilor Republicii Moldova cu drept de vot.
Campania ”Ieși la Vot” este parte a Programului Democrație, Transparență și Responsabilitate al asociației Promo-LEX, realizat cu sprijinul poporului American, prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate în cadrul spoturilor aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al USAID și Guvernului SUA.

