Autoritățile, cu excepția Consiliului pentru prevenire și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, nu reacționează la discursul de ură, iar un cadru legal pertinent și mecanisme de combatere a fenomenului nu există, arată Raportul Promo-LEX: „DISCURSUL DE URĂ ȘI INSTIGAREA LA DISCRIMINARE în spațiul public și mass-media din Republica Moldova”, prezentat la 19 decembrie 2019, în cadrul unui eveniment.
Acesta este cel de al 3-lea Raport realizat de Promo-LEX începând cu anul 2018, iar tendințele generale privind discursul de ură continuă să fie îngrijorătoare. În perioada de monitorizare, 1 august – 30 noiembrie 2019, au fost identificate 516, comparativ cu 319 cazuri identificate în primele trei luni ale anului 2019.
Dacă Raportul pentru anul 2018 anunța o statistică medie de 2 cazuri noi de discurs de ură pe zi, în anul 2019 aceasta a ajuns la 4,2 cazuri noi de discurs de ură pe zi.
Unul din grupurile afectate de discursul de ură rămâne a fi femeile. Numărul de cazuri de instigare la discriminare împotriva femeilor aproape s-a dublat în prezentul ciclu de monitorizare față de primul trimestru al anului 2019, raportul fiind de 293 în prezent, la 162 de cazuri raportate anterior.
Discursul de ură se manifestă cel mai des în contextul politic, iar mass-media reprezintă cea mai importantă sursă de distribuire a intoleranței în spațiul public. Potrivit rezultatelor monitorizării, cele 516 cazuri identificate au fost răspândite de 834 de surse diferite, dintre care în media scrisă și online au fost identificate cele mai multe cazuri de discurs de ură și promovare a intoleranței.
Potrivit autorului Raportului, Dumitru Sliusarenco, avocat Promo-LEX: “Raportul oferă date cantitative și calitative privind tendințele, dinamica și cele mai frecvente tipare ale intoleranței exprimate în spațiul public. Aceste date asigură baza necesară pentru studierea fenomenului, a problemelor și provocărilor, dar și a necesităților de intervenție. Discursul de ură se manifestă în forme foarte diverse, afectează cele mai vulnerabile grupuri sociale, iar efectele acestuia sunt imprevizibile. Pericolul pe care îl prezintă discursul de ură constă în complexitatea fenomenului și multitudinea de forme pe care le ia, afectând selectiv categorii distincte ale publicului. Unul din primii pași pentru soluționarea acestor probleme este recunoașterea problemei și plasarea acesteia pe lista priorităților actorilor statali, care au competențe de prevenire și combatere a discursului de ură. ”
O altă concluzie se referă la lipsa sancțiunilor pentru cei care utilizează discursul de ură și instigă la discriminarea. Ideea este susținută și de Ian Feldman, Președintele CPPEDAE, care a menționat că: “Nu sunt suficiente mecanisme de sancționare a discursului de ură. De fapt acesta este cea mai mare problemă. Am reiterat la toate forurile unde am participat că, în Moldova trebuie să existe o legislație modernă pentru a combate discursul de ură”.
“Deseori, oamenii aleg să blameze pe cei care îi consideră diferiți de ei, și nu au ezitări în a utiliza stereotipuri și prejudecăți. Discriminarea devine ceva ”obișnuit”, ceea ce face ca efectele acesteia, pe termen lung, să determine comportamente intolerante și chiar agresive. Iată de ce, impunerea unor limite legale și modernizarea educației formale sunt absolut necesare”, consideră Irina Corobcenco, Manager Programe Educaționale, Promo-LEX.
Una din principalele recomandări ale raportului este adoptarea proiectul de lege nr. 301 din Parlamentul Republicii Moldova pentru modificarea și completarea unor acte legislative privind reglementarea infracțiunilor motivate de prejudecată, în conformitate cu standardele internaționale.
Raportul a fost realizat în cadrul proiectului „Consolidarea unei platforme de dezvoltare a activismului și educației de drepturile omului in Republica Moldova – etapa a II-a”, implementat de Asociația Promo-LEX, cu suportul financiar al Departamentului Justiție și Drepturile Omului din cadrul Fundației Soros-Moldova.
Pentru mai multe detalii, contactați: Carolina Bondarciuc, Ofițer de comunicare Promo-LEX: GSM 060280980, Tel/Fax (+373 22) 450024, e-mail: [email protected]




