În perioada 8 – 15 iulie 2013 Asociația Promo-LEX în parteneriat cu Asociația PROHISTORIA XXI din România, au desfășurat școala de vară în cadrul proiectului „Pași prin Istorie”. 15 tineri din regiunea transnistreană a Republicii Moldova și 15 tineri din Focșani (România), împreună cu liderii lor de grup, au fost antrenați în activități de promovare a cetățeniei active în general și a cetățeniei europene în special, destinate promovării toleranței între tineri, cultivării înțelegerii reciproce și promovării cooperării europene în domeniul tineretului.
Tema principală a reflectat conştientizarea viitorului Republicii Moldova într-o Uniune Europeană cu tendinţe de extindere spre est. Este o temă de interes pentru tinerii care locuiesc în medii cu dificultăți economice, sociale, culturale pentru care acest proiect a fost un cadru extraordinar de educaţie non-formală şi dezvoltare culturală.
În cadrul activităților au fost utilizate atât metode formale de lucru (dezbateri, chestionare, mese rotunde, etc.), cât și metode non-formale (jocuri de cunoaștere, Biblioteca Vie, Photovoice, metoda Transcend etc.)
Tinerii participanţi au fost informaţi din timp asupra tematicii planificate, acestora li s-a dat posibilitatea de a interveni activ la fiecare etapă a proiectului. „Dezbaterile despre toleranță și diversitate, masa rotundă „Origini și mentalități”, atelierele „Democrație si U.E” „Conflict și Violență” au contribuit la acumularea de cunoștințe și competenţe prin care se stimulează creativitatea, participarea activă, iniţiativa, capacitatea de argumentare, concizia şi claritatea în exprimare, posibilitatea în afirmarea unei opinii, toleranţa faţă de opiniile adverse, persuasiunea, ascultarea activă, stilul de prezentare într-o apariţie publică, capacitatea de a lucra într-o echipă.” a declarat Victoria Căpătici, lidera grupului de elevi din regiunea transnistreană.
Itinerarul cultural al școlii de vară a cuprins vizite la muzee, biblioteci, lăcașe de cult aparținând diferitor religii, teatre, case memoriale din județul Vrancea, întreprinderi finanțate și dezvoltate din fonduri europe etc.
„O școală de vară este un mod uimitor de ați petrece timpul. Am petrecut timpul cu tineri de vârsta mea, mi-am îmbunătățit abilitatea de a lucra în echipă, am cunoscut oameni noi și mai important – mi-am făcut prieteni. În același timp, am înțeles importanța învățământului non-formal și a voluntariatului. Datorită acestui proiect îmi doresc să mă implic mai mult, în cât mai multe proiecte. În urma întâlnirii cu noii mei prieteni din regiunea transnistreană, am cunoscut o realitate nouă, și mi-am schimbat conceptul asupra libertății.” a declarat Cătălin Aurică, elev la Colegiul Național Unirea din Focșani.
“Au fost niște zile de neuitat, în care m-am îmbogățit enorm spiritual, am căpătat o enormă experiență, am cunoscut noi oameni, noi idei, noi mentalități, noi tipuri de gândire; am simțit care sunt valorile europene și care e stilul de viață european. Deprinderile obținute sunt sigur ca mă vor ajuta în viitor la formarea conexiunilor de diferit fel cu diferiți oameni. Aș participa cu deosebită plăcere la astfel de proiecte întrucât am rămas entuziasmat de cele învățate și de momentele petrecute alături de niște oameni extraordinari.” ne-a spus Daniel Țurcan, elev la liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din Tighina.
Andrei Șeitan, expert și trainer în cadrul proiectului, a declarat următoarele: “Am avut plăcerea de a oferi șanse mari de dezvoltare personală tinerilor din regiunea transnistreană și celor din Focșani. Trebuie să ne dăm mâna în continuare pentru a consolida cunoștințele obținute de acești elevi și pentru a-i transforma în multiplicatori. Săptămâna petrecută împreună cu ei a fost plină de lecții, experiențe și trăiri. Am provocat participanții la diverse discuții prin care să conștientizeze că sunt foarte importanți și că reprezintă o resursă valoroasă. Am pus în comun cunoștințele și experiența fiecăruia din ei, pentru a-i putea ajuta să se dezvolte și să se redescopere.”
Acest proiect este finanțat prin programul Tineret în Acțiune – acțiunea 3.1 A: Cooperare cu țările învecinate ale Uniunii Europene.
Pentru detalii contactați Victoria Căpătici, Coordonatoarea Programului Societate Civilă, Tel: 022 31 09 45

