Când treci pe podul de la Dubăsari spre satul Pârâta, te întâmpină mai multe perechi de ochi care te privesc în tăcere. Chiar de la începutul podului stau doi-trei soldaţi înarmaţi, care te privesc ţintă şi tac. La mijlocul podului, stă o blindată şi un vagon, lângă care stau alţi soldaţi înarmaţi, care privesc în tăcere fiecare trecător.
La câţiva metri, pe partea opusă — o cruce, iar pe ea — portretul lui Vadim Pisari la 20 de ani. Şi el priveşte zilnic trecătorii şi tace. Deseori, privind aşa rece la mişcarea de pe pod, Vadim întâlneşte ochii părinţilor săi. Când se întâlnesc cu privirile lui Vadim, ochii mamei, ai tatei, ai fratelui se umplu imediat de lacrimi fierbinţi. N-a fost zi să nu treacă pe acolo familia Pisari şi să nu plângă. După ce trec podul, Oxana şi Simion Pisari ajung acasă. Deschid uşa şi în prima cameră dau iar cu ochii de Vadim, băiatul cel drag. Îi priveşte la fel de rece, din portretul de pe perete. Întristaţi, o iau spre cimitir. Acolo, plâng cât pot, căci crucea de fier forjat nu crede lacrimilor, nu rugineşte. Familia Pisari plânge, şi uneori întreabă: «De ce?»
La 1 ianuarie 2013 se va împlini un an de întrebări. Anchetele pornite pe cazul omorului lui Vadim Pisari nu s-au soldat cu nimic. Deşi au muncit două grupuri paralele, procurorii moldoveni nu au avut acces la persoana acuzată, care este soldatul rus Veaceslav Cojuhari, şi care a fost transferat imediat de la Tiraspol în Federaţia Rusă, la Breansk. Pe întreg parcursul anului, Chişinăul a aşteptat rezultatul anchetei paralele efectuate de Federaţia Rusă, şi rezultatul a venit.
Cu o săptămână în urmă autorităţile Federaţiei Ruse au remis o informaţie ce clarifică statutul soldatului care l-a împuşcat pe Vadim Pisari. «Cauza penală examinată de autorităţile Federaţiei Ruse a fost clasată, iar ofiţerul rus Cojuhari V.G. a fost scos de sub urmărire penală deoarece în acţiunile lui nu au fost constatate semne constitutive ale infracţiunii». Avocatul Alexandru Postică şi Organizaţia Promo-Lex au muncit tot anul, susţinând juridic familia Pisari, monitorizând cazul şi solicitând eforturi din partea autorităţilor R. Moldova. Rezultatul a fost mai mult decât nul.
«Aproape la un an de la incident şi pornirea urmăririi penale, autorităţile Federaţiei Ruse responsabile de organizarea şi petrecerea anchetei penale şi-au demonstrat incompetenţa profesională, neglijenţa totală pentru standardele minime ale unei anchete eficiente în sensul Convenţiei Europene, laşitatea şi frica de a recunoaşte la timp şi public despre concluziile la care au ajuns şi deciziile adoptate. Totodată, considerăm că organele de anchetă ale Federaţiei Ruse doar au simulat o examinare a incidentului, deoarece au ajuns la exact aceeaşi concluzie care a fost lansată oficial încă la 9 ianuarie 2012, adică după o săptămână de la incident».
Probabil va urma o nouă cerere la CEDO. Peste mai multe luni sau ani – probabil va urma şi o nouă condamnare a Rusiei la CEDO. Până atunci, Vadim Pisari rămâne condamnat. Condamnat să privească de pe crucea sa de la Vadul lui Vodă, zi şi noapte, soldaţi înarmaţi ai unei armate străine, condamnat să privească aproape zilnic în ochii plânşi ai mamei sale, care trece cu frică pe lângă aceşti soldaţi, condamnat să rămână nedreptăţit după moarte. E greu să fii condamnat în viaţă, oare cum e să rămâi condamnat după moarte?
sursa: www.zdg.md[:en] [:ru]