Ref.30 din 31.10.2014
Misiunea Asociației Promo-LEX este de a contribui la dezvoltarea democrației în Republica Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea societății civile. Asociația Promo-LEX este o organizație non-guvernamentală, apolitică și nonprofit. Asociația Promo-LEX își desfășoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Asociația Promo-LEX a fost înregistrată la Ministerul Justiției al Republicii Moldova la 19 iulie 2002.
Context
În perioada 24 septembrie 2014 – 23 septembrie 2015 Asociația Promo-LEX desfășoară Programul pentru Consolidarea Alegerilor Transparente în Moldova. Programul prevede activități de educație electorală și campanii „Mergi la Vot”. Programul este susținut financiar de către Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID), Contract de Grant AID-117-A-14-00005.
Scopul general al anunțului este identificarea și selectarea unei sau mai multor oferte comerciale pentru elaborarea materialelor de vizibilitate în cadrul activităților de educație electorală și campaniilor ”Mergi la Vot!”.
CAIET DE SARCINI:
Tricouri 1
- Tip tricou: standard
- Tip material: bumbac
- Culoare tricou: posibil alb, gri sau indigo
- Culori imprimare: LOGO 1
- Tip imprimare: serigrafie (pe față)
- Mărimi: 38-40; 40-42, 44-46 și 48-50
- Nr. unități/mărime: 35 buc/38-40; 40 buc/40-42; 25buc/44-46; 20buc/48-50
- Total unități: 120
Tricouri 2
- Tip tricou: standard
- Tip material: bumbac
- Culoare tricou: posibil alb, gri sau indigo
- Culori imprimare: LOGO 3
- Tip imprimare: serigrafie (pe față)
- Mărimi: 38-40; 40-42, 44-46 și 48-50
- Nr. unități/mărime: 50 buc/38-40; 200 buc/40-42; 225buc/44-46; 225buc/48-50
- Total unități: 700
Hanorace 1
- Tip material: bumbac
- Descriere: mâneci lungi, cu glugă, cu buzunare și fără fermuar
- Culoare hanorac: (posibil: gri sau indigo)
- Culori imprimare : LOGO 1
- Tip imprimare: serigrafie (pe față)
- Mărimi: 36-38; 38-40; 40-42; 44-46; 48-50.
- Nr. unități/mărime: 25buc/36-38; 25buc/38-40; 35buc/40-42; 30 buc/44-46; 25buc/48-50.
- Total unități: 140
Hanorace 2
- Tip material: bumbac
- Descriere: mâneci lungi, cu glugă, cu buzunare și fără fermuar
- Culoare hanorac: (posibil: gri sau indigo)
- Culori imprimare : LOGO 3
- Tip imprimare: serigrafie (pe față)
- Mărimi: 36-38; 38-40; 40-42; 44-46; 48-50.
- Nr. unități/mărime: 60buc/36-38; 50buc/38-40; 100buc/40-42; 100buc/44-46; 100buc/48-50.
- Total unități: 410
Torbe 1
- Tip material: bumbac sau nailon
- Culori imprimare : LOGO 2
- Tip slogan: imprimare serigrafie
- Dimensiuni: 360x400mm
- Nr. unități: 600
Torbe 2
- Tip material: bumbac sau nailon
- Culori imprimare : LOGO 3
- Tip slogan: imprimare serigrafie
- Dimensiuni: 360x400mm
- Nr. unități: 700
Chipiuri
- Culoare chipiu: alb
- Culori imprimare : LOGO 3
- Tip slogan: imprimare serigrafie
- Tip material: bumbac
- Nr. unități: 300
Brelocuri 1
- Dimensiuni: 3x4cm
- Tip material: fier/plastic
- Forma: dreptunghiulară
- Culori imprimare : LOGO 2
- Nr unități: 1000
Brelocuri 2
- Dimensiuni: 3x4cm
- Tip material: fier/plastic
- Forma: dreptunghiulară
- Culori imprimare : LOGO 3
- Nr unități: 600
Căni
- Tip material: ceramică
- Volum:350 ml
- Culoare: alb
- Culori imprimare : LOGO 3
- Nr. unități:650
Bannere
- Tip banner: Roll Up
- Dimensiuni:1,50 x 1,20
- Culori imprimare: policolor + 0
- Nr. unități: 25
Pixuri cu logo 1
- Culoare pix: alb
- Culoare cerneală: albastră
- Culori imprimare : LOGO 2
- Tip material: plastic
- Tip pix: cu clips
- Nr. unități: 1500
Pixuri cu logo 2
- Culoare pix: alb
- Culoare cerneală: albastră
- Culori imprimare : LOGO 3
- Tip material: plastic
- Tip pix: cu clips
- Nr. unități: 1500
Carnete
- Dimensiuni: A5
- Nr. foi: 100 file
- Fără imprimare !!!
- Spiralate (pe verticală)
- Culoare copertă: alb, negru
- Nr. unități: 1000
Suporturi (pentru pahare) 1
- Dimensiuni: 8x8cm
- Forma: pătrat
- Material: carton presat sau plută / grosimea 0,2-0,3 mm
- Culori imprimare: LOGO 1
- Nr. unități: 500
Suporturi (pentru pahare) 2
- Dimensiuni: 8x8cm
- Forma: pătrat
- Material: carton presat sau plută / grosimea 0,2-0,3 mm
- Culori imprimare : LOGO 3
- Nr. unități: 500
Postere
- Dimensiuni: A3
- Culori imprimare: policolor + 0
- Tip hârtie: lucioasă
- Densitate hârtie: 160gr
- Nr. unități: 600
Flyere
- Dimensiuni: A6 (față-verso)
- Culori imprimare: policolor + policolor
- Tip hârtie: 80 sau 100 gr
- Nr. unități: 8000
Pliante
- Dimensiuni: A4 (pliat în 3)
- Culori imprimare: Policolor + policolor
- Tip hârtie: 80 sau 100 gr
- Nr. unități: 4000
Stickere dreptunghiulare 1
- Imprimare: logo + mesaj
- Forma: dreptunghiulara
- Dimensiuni: 12x12cm
- Culori imprimare : LOGO 1
- Nr. unități: 500
Stickere dreptunghiulare 2
- Imprimare: logo + mesaj
- Forma: dreptunghiulara
- Dimensiuni: 12x12cm
- Culori imprimare : LOGO 3
- Nr. unități: 1500
Stickere rotunde 1
- Imprimare: logo + mesaj
- Forma: rotundă
- Dimensiuni: diametrul 5-7cm
- Culori imprimare : LOGO 1
- Nr. unități: 350
Stickere rotunde 2
- Imprimare: logo + mesaj
- Forma: rotundă
- Dimensiuni: diametrul 5-7cm
- Culori imprimare : LOGO 3
- Nr. unități: 1500
Calendare 2015 (perete)
- Dimensiuni: A3
- Culori imprimare: policolor + 0
- Tip hârtie: lucioasă
- Densitate hârtie: 160g
- Nr. unități: 700
Cerințe față de candidați:
- Experiență în elaborarea materialelor de vizibilitate;
- Abilitatea de a lucra în termeni de timp restrânși.
Termenul de executare a materialelor: 5-7 zile din momentul aprobării machetelor.
Modelele de LOGO pentru imprimare (1,2 si 3) sunt disponibile la solicitare !!!
Dosarul de aplicare trebuie să conţină următoarele documente și informaţii:
- Certificatul de înregistrare al companiei / Licența;
- Oferta comercială va include preţul pentru fiecare tip de material de vizibilitate indicat mai sus în MDL. Oferta trebuie să includă prețulla cota TVA 0 (proiectul este scutit de TVA, Asociația Promo-LEX va oferi toate documentele confirmătoare în acest sens);
- Mostre/portofoliu materiale de vizibilitate similare realizate anterior;
- Minim 2 referințe la beneficiari anteriori (cu date de contact incluse).
Dosarul de aplicare mai trebuie să conțină:
- Datele de contact ale ofertantului;
- Numele persoanei de contact;
- Date bancare;
- Semnătura persoanei autorizate;
- Ștampila umedă a ofertantului.
Dosarul de aplicare trebuie completat în limba română şi expediat prin email la adresa [email protected] cu mențiunea “Ofertă comercială pentru achiziționarea/elaborarea și imprimarea materialelor de vizibilitate”.
Criterii de selecție a ofertantului:
- Experienţa ofertantului: prezență pe piață, clienţi fideli/referinţe;
- Preţ competitiv, inclusiv cu respectarea raportului preţ-calitate.
Termenul limită de depunere a dosarelor de aplicare este: 5 noiembrie 2014, ora locală 18.00.
Dosarele de aplicare incomplete sau care vor fi depuse după termenul limită nu vor fi examinate.
*Doar ofertanții preselectați vor fi contactați.
Pentru informații suplimentare:
Olga Manole
Coordonator de Program
Asociația Promo-LEX
Tel: 069177101
E-mail: [email protected]

