Peste 800 de tineri au participat la seratele de vizionare Promo-LEX și IGP al MAI, despre violența în familie.
Potrivit juristei Promo-LEX, Lilia Potîng: “În cadrul evenimentelor, într-un limbaj accesibil pentru tineri, încercăm să le explicăm diferența dintre conflict și violență în familie, cine sunt subiecții violenței în familie potrivit legii, care sunt măsurile de protecție a victimele și unde se pot adresa acestea. De asemenea, le vorbim despre modul în care pot fi atrași la răspundere agresorii și ce pedepse riscă pentru actele de violență în familie. Nu în ultimul rând venim cu mai multe mesaje anti violență, subliniind faptul că aceasta nu trebuie să fie tolerară și este de datoria fiecăruia din noi să raporteze astfel de cazuri.”
Scopul evenimentelor este informarea tinerilor despre mecanismele de protecție a victimelor violenței în familiei, și anume Ordonanța de protecție, dar și prevenirea și combaterea fenomenului prin sensibilizarea privind fenomenul violenței în familie.
Trei seratele au avut loc la: Școala Profesională din or. Hîncești (23 octombrie), Colegiul Pedagogic “Vasile Lupu” or. Orhei (29 octombrie) și Casa de cultură or. Călărași (30 octombrie), unde au participat elevi și studenți din șase instituții de învățământ din oraș și suburbie: Școala Profesională din or. Călărași, Liceul Teoretic “Vasile Alexandri”, Liceul Teoretic “ Mihail Sadoveanu”, gimnaziul “Ion Creangă”, gimnaziul din s. Tuzora și Liceul Teoretic “Mihai Eminescu”, s. Sipoteni.
Următoarele serate vor avea loc pe 04 noiembrie, la Șoala Profesională din or. Florești și 11 noiembrie la Școala Profesională din s. Răzeni r-nul Ialoveni.
Asociația Promo-LEX în parteneriat cu Instituția Ombudsmanului și CAP desfășoară începând cu 15 octombrie campania “Familie fără violență, societate fără violență”, care va dura până la 25 noiembrie curent.
Amintim că Promo-LEX în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției al MAI a desfășura mai multe campanii de informare privind mecanismele de protecție a victimelor violenței în familie: “Ordonanța”, „16 zile de acțiuni împotriva violenței asupra femeii”, “Ordonanța te poate proteja de violență în familie”.
Evenimentele au fost organizate în cadrul Proiectului „Eficientizarea procesului de executare a ordonanțelor de protecție pentru victimele violenței în familie în republica Moldova”. Proiectul este implementat de Asociația Promo-LEX în cu sprijinul Fundației Soros-Moldova.
Pentru mai multe detalii, contactați:
Carolina Bondarciuc, Ofițer de presă: GSM 069637849, Tel/Fax (+373 22) 450024, e-mail [email protected]

