
În data de 23 ianuarie 2025, presupusul „procuror general” al regiunii transnistrene, Anatoli Gurețki, a propus așa-numitului „soviet suprem” de la Tiraspol o inițiativă privind sancționarea penală a persoanelor care vor colecta, stoca și transmite date cu caracter personal sau informații „clasificate” către cetățeni, organizații și autorități străine[1].
Conform „proiectului de lege”, transmiterea „transfrontalieră” a acestor date ar putea fi pedepsită cu o amendă cuprinsă între 1.800 și 2.700 de dolari sau cu închisoare de până la 8 ani. În cazul în care informațiile sunt transmise de un „grup organizat”, sancțiunile se înăspresc: amenzi între 2.700 și 3.150 de dolari sau până la 10 ani de detenție.
Conceptul de „date personale” este vag și poate include orice tip de informație. În realitate, prin aceste noi sancțiuni se protejează, în mod special, informațiile referitoare la liderii structurilor transnistrene, precum și la forțele paramilitare și cele de forță.
Această inițiativă survine la scurt timp după adoptarea unei legi similare în Federația Rusă[2], amplificând riscurile pentru jurnaliști, apărătorii drepturilor omului și pentru orice persoană care dezvăluie informații de interes public sau colaborează cu mass-media de pe malul drept al Nistrului. În acest context, structurile transnistrene vor dispune de un nou instrument pentru a reduce la tăcere vocile critice și a descuraja locuitorii regiunii să transmită informații despre ilegalitățile și abuzurile care au loc regiune.
„Proiectul de lege” completează alte măsuri prin care structurile transnistrene ascund identitățile celor responsabili pentru condamnarea ilegală a locuitorilor regiunii la detenție, în condiții echivalente cu tortura. Astfel, locuitorii regiunii transnistrene continuă să fie victimele unui sistem represiv și opac.
Remarcăm că, inițiatorul acestui „proiect de lege”, Anatoli Gurețki, a propus în 2022 sancționarea penală a persoanelor care se vor adresa la organele de drept constituționale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Comitetele ONU[3]. De asemenea, acesta a fost găsit vinovat de anumite fapte ce încalcă drepturile omului în cel puțin 6 hotărâri ale CtEDO[4],[5],[6]. Acest fapt reliefează repercusiunile climatului vicios de impunitate, care persistă în regiunea transnistreană de mai bine de 30 de ani.
În contextul obligațiilor pozitive ale autorităților constituționale ale R. Moldova, precum și în contextul angajamentelor internaționale, ce revin Guvernului R. Moldova, partenerilor internaționali, misiunilor diplomatice și organizațiilor de protecție a drepturilor omului, inclusiv Misiunea OSCE din Moldova, Asociația Promo-LEX solicită:
- Eforturi politice și diplomatice rapide și eficiente privind sistarea imediată și necondiționată a oricăror inițiative sau acțiuni din partea structurilor transnistrene, îndreptate împotriva protecției și apărării drepturilor fundamentale ale omului în stânga Nistrului.
- Guvernul Republicii Moldova să informeze mediatorii și observatorii formatului 5+2, precum și partenerii de dezvoltare care investesc în acțiuni de promovare a drepturilor omului, în legătură cu acțiunile structurilor transnistrene care au drept scop de a descuraja persoanele să transmită sau să dezvăluie informații de interes public.
- Condiționarea anumitor facilități economice și comerciale sau finanțări pentru regiunea transnistreană cu garantarea și respectarea reală a drepturilor omului, inclusiv prin libera circulație pentru jurnaliști, avocați sau apărători ai drepturilor omului, care să poată monitoriza situația, apăra liber victimele abuzurile și relata situația reală din teren.
- Consolidarea eforturilor de intervenție eficientă în cazuri de violare gravă a drepturilor fundamentale ale omului în regiunea transnistreană, inclusiv crearea unei platforme eficiente de sesizare a ilegalităților comise în regiune.
- Acordarea de sprijin informațional locuitorilor regiunii transnistrene în cazurile de încălcare a drepturilor omului, precum și implementarea unor măsuri proactive de informare privind tipurile de sprijin disponibile, instituțiile care le furnizează și condițiile prin care se poate obține protecție, asistență juridică sau orice altă formă de ajutor.
[1] „sovietul suprem”. „proiectul de lege al rmn cu privire la modificarea codului penal al rmn”. https://www.vspmr.org/legislation/bills/vii-soziv/proekt-zakona-pridnestrovskoy-moldavskoy-respubliki-o-vnesenii-dopolneniy-v-ugolovniy-kodeks-pridnestrovskoy-moldavskoy-respubliki-.html
[2] Meduza. 2024. „Putin a semnat legi care înăspresc pedepsele pentru scurgerile și utilizarea datelor personale.https://meduza.io/news/2024/11/30/putin-podpisal-zakony-uzhestochayuschie-nakazanie-za-utechki-i-ispolzovanie-personalnyh-dannyh.
[3] Promo-LEX. 2022. „Persoanele care vor invoca violarea drepturilor omului în regiunea transnistreană vor fi atrase la răspunderea penală”. https://promolex.md/persoanele-care-vor-invoca-violarea-drepturilor-omului-in-regiunea-transnistreana-vor-fi-atrase-la-raspunderea-penala/
[4] Promo-LEX. 2019. „Lista persoanelor responsabile de violarea drepturilor omului în regiunea transnistreană din perspectiva constatărilor Curții Europene a Drepturilor Omului incluse în hotărârile adoptate în anul 2018”. https://promolex.md/wp-content/uploads/2019/03/Lista_2018_persoane-responsabile-de-violare_Promo-LEX.pdf.
[5] Promo-LEX. 2021. „Lista persoanelor responsabile de violarea drepturilor omului în regiunea transnistreană din perspectiva constatărilor Curții Europene a Drepturilor Omului incluse în hotărârile adoptate în anul 2020”. https://promolex.md/wp-content/uploads/2021/03/Lista-persoanelor-responsabile-de-violarea-drepturilor-omului-in-regiunea-transnistreana_CtEDO_2020-1.pdf.
[6] Promo-LEX. 2022. „Lista persoanelor responsabile de violarea drepturilor omului în regiunea transnistreană. Retrospectiva anului 2021”. https://promolex.md/wp-content/uploads/2022/03/Lista-persoanelor-responsabile-de-violarea-drepturilor-omului-%C3%AEn-regiunea-transnistrean%C4%83.pdf.

