Asociația Promo-LEX extinde termenul pentru depunerea dosarelor de aplicare în cadrul concursului până pe 16 octombrie 2014, ora 18.00 (ora locală)
Ref: 16 din 25.09.2014
Misiunea Asociației Promo-LEX este de a contribui la dezvoltarea democrației în Republica Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea societății civile. Asociația Promo-LEX este o organizație non-guvernamentală, apolitică și nonprofit. Asociația Promo-LEX își desfășoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Asociația Promo-LEX a fost înregistrată la Ministerul Justiției al Republicii Moldova la 19 iulie 2002.
În perioada 19.09.2012 – 18.09.2014, Asociația Promo-LEX, în parteneriat cu Asociația pentru Guvernare Eficientă şi Responsabilă (AGER), a implementat Proiectul „Sporirea responsabilității Guvernului prin monitorizarea reformei în sectorul justiției”, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Instrumentul European pentru Democrație şi Drepturile Omului (IEDDO) / Contract de Grant 2012/299-347. Proiectul a fost co-finanțat de Fundația Est Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenției Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internațională (Sida) şi Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA, Contract de Grant 183.
În cadrul acestui proiect, s-a realizat Misiunea Civică de Monitorizare a implementării Reformei în Sectorul Justiției în Republica Moldova. Monitorizarea s-a desfășurat pe parcursul a 18 luni în perioada 1 ianuarie 2013 – 30 iunie 2014.
Monitorizarea s-a axat pe observarea a 2 componente de bază: evaluarea realizării activităților cuprinse în Planul de Acțiuni pentru implementarea SRSJ și monitorizarea proceselor de judecată. Monitorizarea a fost realizată de o rețea națională de 36 monitori activitatea cărora a fost coordonată de un Coordonator de Rețea și Echipa de Analiză compusă din 3 Experți Naționali.
*Mai multe detalii despre proiect sunt disponibile în Termeni de Referință (ToR)
OBIECTIVUL CONCURSULUI
Asociația Promo-LEX intenționează să contracteze un Evaluator care să efectueze o evaluare externă completă a proiectului „Sporirea responsabilității Guvernului prin monitorizarea reformei în sectorul justiției”.
APLICANȚI ELIGIBILI
În cadrul concursului pot sa participe persoane fizice sau juridice (ex: expert; grup de experți; companie; organizație neguvernamentală, etc.).
*Profilul Evaluatorului este specificat în ToR.
*Nu sunt eligibile persoanele care au beneficiat direct de pe urma implementării proiectului respectiv.
PERIOADA DE EXECUTARE A CONTRACTULUI
Evaluatorul contractat va executa contractual în perioada 1 – 30 Noiembrie 2014.
DOSARUL APLICANTULUI
Candidații interesați trebuie să depună dosarul de aplicare care va include oferta tehnică și oferta financiară.
Oferta tehnică va include:
- Conceptul metodologiei de evaluare cu descrierea obiectivelor de evaluare, a metodelor și tehnicilor propuse pentru colectarea și analiza informației, indicatorii de evaluare, planul de activități. *Mai multe detalii cu privire la conceptul metodologiei sunt disponibile în ToR;
- Pentru persoane fizice – CV expertului/experților cu indicarea experienței relevante în domeniu;
- Pentru persoane juridice – Profilul Companiei/Organizației cu indicarea experienței relevante în domeniu și CV expertului/experților care vor fi implicați în realizarea evaluării;
- Copie buletin de identitate pentru persoane fizice sau copie certificat de înregistrare pentru persoane juridice (Promo-LEX se obligă să nu difuzeze informația cu caracter personal);
- Lista proiectelor relevante evaluate anterior cu anexarea de mostre ale rapoartelor de evaluare (daca sunt publice). Lista publicațiilor, dacă sunt disponibile, în format electronic (va fi indicată adresa web).
- Datele de contact ale cel puțin două persoane juridice care au beneficiat de servicii de similare oferite de aplicant.
Oferta financiară va include:
- Persoanele fizice trebuie să indice suma brută. Suma brută va include suma netă + impozitului pe venit 7% sau 18%, 4% asigurare medicală, 6% fond pensii, contribuțiile patronului (4% asigurare medicală și 23% fondul social);
- Persoanele juridice trebuie să indice suma brută cu TVA inclus sau fără TVA pentru companiile/organizațiile neplătitoare de TVA;
- Oferta financiară trebuie să fie prezentată în formă de buget în MDL (în format doc sau excel) care să detalieze costurile (ex: onorariu; cheltuieli de transport; telefonie; rechizite; servicii oferite de părți terțe (redactarea, traducerea raportului, etc.); alte cheltuieli relevante);
- Oferta financiară trebuie să includă toate cheltuielile care vor fi efectuate pentru realizarea evaluării. Asociația Promo-LEX nu va acoperi niciun fel de costuri suplimentare pentru executarea contractului.
În baza rezultatelor concursului, Asociația Promo-LEX va semna un contract de prestări servicii. Achitarea se va efectua într-o singură tranșă, după recepționarea serviciilor prestate/după prezentarea raportului de evaluare, fapt probat prin semnarea actului de recepție de către ambele părți. Achitarea va fi efectuată în MDL.
CRITERIILE DE EVALUARE A OFERTELOR
Ofertele vor fi evaluate în baza uni set de criterii specificate în ToR.
TERMENUL LIMITĂ DE PREZENTARE A DOSARULUI
Termenul limită de prezentare a dosarelor de aplicare este 16 octombrie 2014, ora 18.00 (ora locală).
*Dosarele depuse după termen nu vor fi examinate.
Dosarele de aplicare trebuie prezentate în format electronic. Dosarele de aplicare trebuie expediate prin e-mail la adresa [email protected] cu mențiunea „Concurs de selectare a unui Evaluator”.
Vor fi evaluate doar dosarele complete. Evaluarea dosarelor se va efectua în 2 etape: la prima etapă, dosarele vor fi analizate sub aspectul corespunderii candidaților cu cerințele și condițiile stipulate mai sus. Cea de-a doua etapă va consta în intervievarea candidaților pre-selectați. La interviu vor fi invitați doar candidații pre-selectați.
PENTRU INFORMAȚII SUPLIMENTARE:
Olga Manole
Coordonator Programul Drepturile Omului
Asociația Promo-LEX
Tel: (022) 449626, GSM: 069177101
E-mail: [email protected]
DOC – TermenideReferinta

