Autor: Vadim Vieru, Avocat, Asociația Promo-LEX
Rezumat executiv
Alegerile din 30 noiembrie 2025 pentru așa-numitul Soviet Suprem al regiunii transnistrene au avut o prezență oficială de 26,01% – circa 102.600 de alegători din 394.000 înregistrați.
Toate cele 33 de mandate au revenit partidului Obnovlenie (Reînnoirea), controlat de holdingul Sheriff și de omul de afaceri Viktor Gușan, consolidând un regim de facto monopartid, cu competiție minimală sau inexistentă în multe circumscripții.
Dinamica participării la vot arată o prăbușire structurală: de la 78,6% la referendumul „pro-Rusia” din 2006 la aproximativ 60% la prezidențialele din 2016, apoi sub 30% la parlamentarele din 2020 și la noul minim de 26% în 2025 .
Prezența redusă reflectă combinat demoralizare politică, degradare social-economică și migrație masivă, într-un context în care salariile și pensiile din regiune sunt aproape la jumătate față de malul drept, iar crizele energetice din 2025 au lovit puternic industria și gospodăriile.
Totuși, în plan instituțional nu se schimbă nimic – Sheriff continuă să domine economia și politica, iar alegerile rămân un ritual de legitimare, nu un mecanism de alternanță. În schimb, se modifică contextul extern: Chișinăul avansează pe calea integrării europene, iar modelul economic al regiunii devine tot mai nesustenabil .
1. Context: un „stat” nerecunoscut, o companie foarte recunoscută
Regiunea transnistreană este un teritoriu separatist de-a lungul Nistrului, nerecunoscut internațional, dar sprijinit politic și militar de Rusia încă din anii ’90. „Parlamentul” ei, Sovietul Suprem (astăzi redenumit formal Consiliul Suprem), are 33 de deputați aleși în circumscripții uninominale.
În practică, însă, centrul real al puterii nu se află în clădirea legislativului de pe bulevardul 25 Octombrie, dar în birourile holdingului Sheriff – conglomerat fondat în anii ’90 de foști ofițeri de securitate, între care Viktor Gușan. Sheriff controlează lanțuri de supermarketuri, telecomunicații, importuri de combustibil, fotbal, o parte din mass-media și o mare felie din contractele cu bugetul regiunii .
Evaluări independente descriu Sheriff drept un actor care deține aproape monopolul asupra sectoarelor profitabile și influențează direct numirile în funcțiile-cheie ale regimului. Așa numitul președinte Vadim Krasnoselski și majoritatea absolută din Sovietul Suprem sunt aliniați cu interesele acestui grup economic.
Analize recente vorbesc chiar de existența a două „clanuri” principale: elita de business grupată în jurul lui Gușan și Sheriff; structurile de securitate mai apropiate de Moscova (în jurul unor figuri precum ministrul de externe Vitali Ignatiev).
Modelul funcționează atâta timp cât există resurse ieftine (în special gaze rusești gratuite) și un minim de stabilitate politică. După 2022, iar mai ales după oprirea tranzitului de gaze prin Ucraina la începutul lui 2025, acest model a intrat într-o criză deschisă.
2. Dinamica participării: de la 78% la 26% în mai puțin de două decenii
Dacă privim doar fotografia de moment, 26% pare doar o cifră mică. Dacă o plasăm în serie istorică, devine un semnal de alarmă.
Referendumul din 2006 privind independența și „apropierea” de Rusia a raportat o prezență de circa 78,6%, cu peste 97% voturi „pentru” cursul pro-rus.
Prezidențialele din 2016 – când Krasnoselski l-a înlocuit pe Șevciuk – au avut o prezență oficială de 60,1%, încă ridicată pentru un regim nerecunoscut și controlat .
Parlamentarele din 2020 pentru Sovietul Suprem au marcat deja o ruptură: prezență de aproximativ 28%, cu 29 de mandate pentru Obnovlenie și restul patru revenind unor independenți conectați tot la Sheriff.
Parlamentarele din 30 noiembrie 2025 cad la 26,01% – minim istoric –, cu toate cele 33 de mandate în mâinile Obnovlenie, controlat de Sheriff. În plus, administrația nu publică date detaliate pe circumscripții sau despre voturile „împotriva tuturor”.
Dacă în 2006 regimul putea pretinde credibil că „întreaga populație” își confirmă prin vot cursul politic, în 2025 trei din patru alegători înregistrați nu se prezintă la urne.
Nu e vorba doar de apatie, dar mai degrabă de o combinație de factori: subțierea reală a corpului electoral prin migrație masivă (o mare parte din cei 394.000 de alegători există „pe hârtie”, nu în teritoriu); dezamăgirea față de promisiunea de stabilitate socială, într-un context de crize energetice repetate și scădere a nivelului de trai; percepția că rezultatul e prestabilit, iar votul nu schimbă cine deține puterea.
Nu întâmplător, analiști locali precum Igor Boțan descriu situația din regiune ca pe o „demoralizare profundă”, iar experți ca Gheorghe Balan vorbesc deschis despre „nulitatea” funcțională a acestor alegeri .
3. Ce înseamnă, concret, 26%: între demoralizare, migrație și sărăcie
3.1. Viața de zi cu zi: facturi mai scumpe, venituri mai mici
În 2025, regiunea transnistreană a fost lovită de cea mai severă criză energetică din ultimele decenii, odată cu oprirea gazelor rusești. Încălzirea centralizată a fost întreruptă, industria oprită parțial, iar regiunea a intrat într-o stare de urgență economică prelungită.
Tarifele la gaze, energie termică și electricitate au crescut abrupt – unele chiar cu peste 60–100% pentru populație – în timp ce salariile și pensiile au rămas aproape la jumătate din media de pe malul drept al Nistrului.
Pentru oamenii obișnuiți, asta înseamnă: pensionari care aleg între medicamente și plata încălzirii; muncitori concediați din industrie sau trimiși în șomaj tehnic când fabrici precum Uzina Metalurgică de la Rîbnița își opresc activitatea; familii tinere care calculează dacă nu e mai avantajos să plece la muncă în Chișinău, Iași sau Berlin – cu un pașaport moldovenesc deja obținut .
Nu e întâmplător că studiile demografice arată scăderea populației de la aproximativ 750.000 de locuitori în 1989 la circa 450.000 în 2014, cu o continuare a trendului descendent. Aproape fiecare familie are pe cineva plecat la muncă sau la studii peste hotare .
În acest context, mersul la vot într-un scrutin fără miză reală devine, pentru mulți, o prioritate foarte joasă.
3.2. Votul ca ritual, absența ca formă de „protest sigur”
Alegerile din 2025 s-au desfășurat cu concurență minimă: în numeroase circumscripții a existat un singur candidat, iar acolo unde au existat „independenți”, aceștia erau, în majoritate, conectați direct sau indirect la rețeaua Sheriff – situație similară cu cea documentată și în 2020. În plus, regimul controlează majoritatea instituțiilor media locale; spațiul pentru opoziție autentică este redus prin presiuni economice, administrative sau de securitate; dezbaterea publică reală este înlocuită de mesaje repetitive despre „amenințări externe” și „stabilitate”.
Într-un asemenea cadru, participarea la vot nu aduce beneficii tangibile, iar criticile deschise pot avea costuri. De aceea, non-participarea devine, pentru mulți, singura formă de „vot de blam” cu risc minim.
Nu întâmplător, Serviciul de Informații Externe al Ucrainei a interpretat alegerile din 2025 drept un semn al „adâncirii rupturii” dintre populație și administrația de ocupație, accentuând și faptul că disonanțele se extind și în raport cu Moscova .
4. De ce nu se schimbă nimic în plan politic și instituțional?
Prezența scăzută nu se traduce automat într-o criză de regim. Administrația din regiune nu este o democrație consolidată în care legitimitatea politică depinde de alegeri competitive și de ratinguri de încredere.
4.1. Captura de stat: Sheriff + aparatul de securitate
Sheriff nu este doar un „oligarh local”, dar infrastructura economică a regimului – holdingul controlează lanțuri de retail, importurile de carburant, telecom, fotbalul, imobiliarele; absoarbe o parte semnificativă din cheltuielile bugetare prin contracte și monopoluri; își plasează oamenii în poziții-cheie din executiv și legislativ.
Pe cealaltă parte se află structurile de securitate, dependente de cooperarea cu Rusia și de menținerea unui anumit status quo militar (prezența trupelor ruse și depozitul de la Cobasna).
Tensiunile dintre aceste două centre pot influența tactica regimului, dar nu pun în discuție caracterul său autoritar și capturat.
4.2. Alegeri ca „simulare” instituțională
Alegerile au trei roluri principale pentru regim: 1) Simulare de normalitate statală – regiunea transnistreană poate pretinde că are toate atributele unui „stat”: constituție, parlament, președinte, partide, alegeri; 2) Reciclarea elitelor loiale – înlocuirea unor figuri uzate cu altele noi, dar la fel de conectate la rețeaua de putere; și 3) Testarea loialității administrative – mobilizarea resurselor locale (primării, întreprinderi de stat, universități) pentru a demonstra rolul lor în mașinăria de control.
Atâta timp cât nu apare un actor politic intern cu resurse comparabile și cât timp Moscova nu decide să forțeze o schimbare de garnitură, rezultatul va rămâne – Obnovlenie + Sheriff = 100% din Sovietul Suprem.
5. Legătura cu Chișinău și parcursul european: fereastră de oportunitate, nu motiv de euforie
În paralel cu aceste pretinse alegeri cu o rată de participare de 26%, Republica Moldova avansează pe traiectoria europeană. În 2025, partidul pro-UE PAS își reconfirmă majoritatea absolută în Parlament, pe fondul unui mesaj clar de integrare europeană și de reducere a dependenței energetice de Rusia. UE și instituții financiare precum EBRD investesc masiv în securitatea energetică a Moldovei, inclusiv prin diversificarea surselor de electricitate și gaz și reducerea rolului centralei de la Cuciurgan.
Paradoxal, populația regiunii este, indirect, beneficiară al acestui curs – UE direcționează o parte a fondurilor de criză energetică explicit și spre gospodăriile de pe malul stâng; Chișinăul negociază scheme prin care să reducă riscul unui colaps umanitar în regiune, tocmai pentru a nu alimenta propaganda rusă.
În același timp, regiunea transnistreană devine tot mai puțin atractivă pentru Moscova ca instrument de presiune – costă mult (datorii istorice la gaze de peste 11 miliarde USD) și aduce beneficii strategice din ce în ce mai limitate după ce Ucraina a închis coridorul de tranzit.
Pentru Chișinău și partenerii săi, alegerile cu rata de participare de 26% sunt un indicator util, nu o soluție în sine. Ele arată că legitimitatea internă a regimului este mai slabă decât lasă să se vadă retorica oficială; că dependența socială a populației de Moscova scade, în timp ce dependența economică de relațiile cu malul drept și cu UE crește; că există un segment semnificativ de locuitori orientați practic, mai degrabă decât ideologic – interesați de salarii, pensii, mobilitate, nu de simboluri sovietice.
6. Implicații de politică (policy pointers)
Rata de participare de 26% nu este doar o constatare statistică, ci un parametru de intrare pentru politici publice.
6.1. Pentru Chișinău
- Separarea clară a populației de regim – comunicarea oficială ar trebui să insiste pe distincția între cetățenii de pe malul stâng și elitele politico-economice care controlează regiunea. Mesaje de tipul „nu îi pedepsim pe oameni pentru alegerile conducerii lor” pot reduce anxietatea și deschide canale de dialog pragmatic.
- Folosirea inteligentă a „pârghiei energetice” – crizele recente arată că dependența Transnistriei de resursele energetice și de piața moldovenească este o pârghie reală. Dar folosirea ei trebuie însoțită de mecanisme de protecție socială pentru populație (subvenții țintite, scheme de compensare, proiecte de eficiență energetică), altfel riscul de radicalizare crește.
- Extinderea accesului la documente și servicii – simplificarea procedurilor pentru acte de identitate moldovenești, recunoașterea studiilor, accesul la piața muncii și la servicii medicale pe malul drept sunt investiții directe în „dezidentificarea” economică a populației de regim.
- Sprijin pentru media și societate civilă independentă – în condiții de control mediatic local, orice fereastră de informație alternativă – în limba rusă, română sau ucraineană – contează. Susținerea discretă a platformelor media independente și a inițiativelor cross-river poate eroda monopolul narativ al Tiraspolului.
6.2. Pentru UE și partenerii de dezvoltare
- Continuarea abordării „condiționalitate + perne de protecție socială” – ajutorul energetic pentru Moldova și Transnistria ar trebui legat de pași concreți de transparență, reformă și reducere a dependenței de resursele rusești, dar fără a crea percepția de „pedepsire colectivă” a populației de pe malul stâng.
- Țintirea elitelor, nu a comunităților – Regimul de sancțiuni și restricții de viză poate fi orientat mai clar către persoanele implicate în captură de stat (figuri cheie din Sheriff, lideri politici, exponenți ai serviciilor de securitate), nu către locuitorii obișnuiți.
- Integrarea conflictului transnistrean în agenda de aderare a Moldovei – nu ca precondiție imposibilă, dar ca proces gradual: proiecte de infrastructură, interconectări energetice, programe de schimb, toate gândite ca investiții în viitoarea reintegrare, indiferent de forma juridică finală.
Concluzie
Prezența de 26% la urne în regiunea transnistreană nu anunță mâine prăbușirea regimului, dar marchează sfârșitul unei iluzii: aceea că societatea din stânga Nistrului crede, în majoritate, în proiectul politic al Tiraspolului.
Regimul continuă să controleze instituțiile, dar nu mai controlează emoțiile și speranțele unei părți tot mai mari din populație – cea care își ia pașaport moldovenesc, pleacă la muncă în UE, consumă media online din Chișinău și Kiev și tratează alegerile locale ca pe un zgomot de fond.
În fond, nu s-a schimbat nimic la nivel de rezultat – Obnovlenie și Sheriff păstrează controlul total. Dar s-a schimbat nivelul de credință în acest aranjament. Iar pentru cei care gândesc politici pe termen mediu pentru Republica Moldova, tocmai aici, în acest decalaj dintre formă și fond, se află una dintre cele mai importante ferestre de oportunitate din ultimii 30 de ani.
Acest articol a fost elaborat de Asociația Promo-LEX, cu sprijinul Fundației Soros Moldova, al Uniunii Europene și al National Endowment for Democracy. Opiniile exprimate în articol nu reflectă neapărat poziția sau opinia Fundației Soros Moldova, a Uniunii Europene ori a National Endowment for Democracy.